CAPITOLUL l – O RELIGIE CARE SĂ TE SCAPE DE FOC

Una din plângerile pe care le aduc oamenii împotriva religiei cel mai frecvent şi cel mai greşit este că religia este prea restrictivă. În acest veac când totul este permis, când pare că se pune accentul pe “fă ce vrei,” a apărut o atitudine neîndreptăţită de propria voie. Această atitudine s-a strecurat chiar şi în religie. S-ar părea că atât membrii bisericii cât şi nemembrii sunt în căutarea aceluiaşi lucru: o religie care să nu deranjeze drepturile sau libertatea personală. Se iscă bănuieli subite asupra oricărei doctrine care îţi cere să “renunţi” la ceva.

Pe măsură ce se accentuează acest spirit libertin, mulţi membri ai bisericii au ajuns să critice din ce în ce mai mult standardele înalte spirituale susţinute de biserică. Evident stânjeniţi de golul ce se adânceşte între biserică şi lume, şi nedorind să înfrunte stigmatul social de a fi o minoritate “ciudată”, aceşti membri caută să-şi justifice compromisul în domeniul standardului creştin. Ades ei argumentează că biserica este strâmtă şi legalistă şi că mulţi oameni de treabă ajung să fie descurajaţi după ce se alătură bisericii din pricina acestei “impuneri arbitrare de reguli”.

Dacă aceste plângeri sunt corecte, atunci trebuie să se facă unele schimbări de bază în doctrina bisericii. Dacă nu sunt corecte, atunci trebuie neapărat să ştim cum să prezentăm standardele purtării creştine în adevăratul lor context biblic. Cu alte cuvinte, trebuie neapărat să stabilim dacă aceste reguli au fost create de Dumnezeu sau de biserică. Mai trebuie să aflăm şi dacă ele sunt interziceri arbitrare sau reguli ale iubirii lui Dumnezeu pentru propria noastră fericire.

În contrast cu revolta generală împotriva oricărei legi absolute de purtare individuală, trebuie să gândim adevărul Bibliei cu privire la viaţa creştină în general şi la moralitate în particular. Cât de compatibile sunt aceste cerinţe moderne de libertate personală cu standardele Cuvântului lui Dumnezeu? Să presupunem că adevărata poziţie biblică ar putea fi prezentată cu toată iubirea şi convingerea unui înger din ceruri. Atunci, i-ar fi mai uşor oricui să-l accepte?

Haideţi să pornim la drum. Cărarea spre viaţa veşnică nu este o cale plăcută, plină de flori. Domnul Isus a accentuat aceasta în atât de multe texte încât nu putem fi orbi la ele. El a declarat: “Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:14). Unul din primele principii pentru a fi credincios este tăgăduirea de sine. Domnul Hristos a spus: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23). Să fii credincios implică o predare totală. Pilda mărgăritarului de mare preţ rostită de Domnul ne descoperă că trebuie să fim gata să renunţăm la tot ceea ce avem ca să căpătăm acel extraordinar preţ al vieţii veşnice. Dacă vom îngădui vreunui lucru sau vreunei persoane să se interpună între noi şi împlinirea voiei lui Hristos, nu vom putea fi mântuiţi.

Continuă citirea articolului…