Ghidul 18 – Sanatatea si fericirea mea

Un vizitator într-un penitenciar de Stat, a văzut într-un atelier pe un deținut care cosea saci poștali de cânepă.

“Coși?” l-a întrebat vizitatorul.

“Nu, secer”, a răspuns întunecat deținutul.

“Ce seamănă omul, aceea va și secera” Galateni 6:7.

Câteodată suntem ispitiți să credem că putem păcăli puțin natura și să ne facem de cap fără să suportăm consecințele. Dar ce semănăm prin neascultare de legile ființei noastre, vom strânge într-o recoltă de boală. Tot așa, ce semănăm prin ascultare de legile ființei noastre, vom strânge într-o recoltă de sănătate.

Dumnezeu știe că un corp sănătos face pe cineva mult mai ușor să fie un creștin fericit. Sănătatea fizică și bunăstarea spirituală merg mână în mână.

“Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ți meargă bine și sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește sufletul tău” 3Ioan 3:2.

Mintea nu poate fi în acord cu Dumnezeu câtă vreme corpul este sclavul unor obiceiuri nesfinte. De aceea Pavel face un apel puternic:

“Vă îndemn dar fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, SĂ‚ ADUCEŢI TRUPURILE VOASTRE CA O JERTFĂ‚ VIE, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” Romani 12:1.

Ascultarea de legile vieții, atât în lumea morală cât și în cea fizică, este piatra de temelie a fericirii. Când Israel a părăsit Egiptul, Dumnezeu a sfătuit pe poporul Său:

“DACĂ‚ VEI ASCULTA cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, DACĂ‚ VEI ASCULTA DE PORUNCILE LUI și vei păzi toate legile Lui, NU TE VOI LOVI CU NICIUNA DIN BOLILE cu care am lovit pe egipteni; căci EU SUNT DOMNUL, CARE TE VINDECĂ‚” Exodul 15:26.


1. ȘAPTE CĂ‚I SPRE SĂ‚NĂ‚TATE ȘI FERICIRE

Mii de oameni se duc zilnic la doctor să le spună ce să facă pentru a fi sănătoși. Deși nu se exprimă astfel în cuvinte, ei zic cam așa: “Domnule doctor, fă-mă bine, dar să nu vorbim despre felul meu de trai”. Ce le place oamenilor este să întrebe cum se pot simți mai bine și trăi mai mult în timp ce practică obiceiuri care-i ucid. Este absurd să te aștepți că doctorul este în stare să schimbe legile vieții înscrise în organism, numai pentru a-l adapta pe acesta la un mod sinucigaș de viață.

Sănătatea nu vine la întâmplare. Dorința Creatorului este ca noi să fim sănătoși. 3Ioan 2. O viață lungă și fericită rezultă dintr-o viață planificată, trasată în armonie cu principiile care nu numai că previn boala, dar procură condiții favorabile de refacere după boală.

Cum putem să construim și să ne menținem o bună sănătate? Urmează șapte legi, sau remedii naturale, de urmat de acela care dorește să fie sănătos și fericit.

AER CURAT. Respirarea adâncă de aer proaspăt, curat este esențială pentru o bună sănătate. Acolo unde aerul este necontaminat de fumuri și de chimicale otrăvitoare, sunt mai puțini microbi. Ventilarea corespunzătoare a casei este obligatorie.

LUMINA SOARELUI. Niciun alt factor nu este singur atât de important pentru susținerea vieții pe pământ cum este lumina soarelui. Ea activează clorofila din plante ca să producă hrană. Ea distruge cei mai mulți germeni de boală. Lumina soarelui poate decolora draperiile și carpetele, dar colorează sănătos obrajii.

ODIHNA. Inima omului poate lucra o sută de ani, dar ea petrece jumătate din timp odihnindu-se. Este adevărat că odihna ei durează numai o fracțiune de secundă, dar inima se relaxează cu adevărat în acest scurt timp. Măduva spinării are nevoie de repaus, ca să dea ocazie discurilor dintre vertebre să-și recapete elasticitatea. Odihna este remediul cel mai bun al naturii pentru mintea și pentru corpul obosit. Timpul pentru recreație și odihnă este esențial pentru slăbirea încordării muncii și răspunderilor familiei. Altfel, tensiunea și munca peste măsură vor duce la boală și atunci vom fi forțați să ne odihnim.

EXERCIŢIU. Du-te afară și pune la lucru mușchii lungi. Fă încheieturile înțepenite să funcționeze din nou cum trebuie. Mintea lucrează mai efectiv când corpul este păstrat în formă printr-o folosire înțeleaptă. Adu-ți de asemenea aminte că mișcarea fizică este de obicei cel mai bun tratament împotriva îngrijorărilor!

APA. Bea apă din belșug. Aceasta este esențială pentru fiecare celulă din corpul tău. Apa este solventul natural, mijlocul perfect de curățire, atât pe dinlăuntru, cât și pe dinafară. Pe dinafară, apa poate fi folosită în multe feluri pentru ușurarea durerii și pentru a opri înaintarea bolii. Tratamentele cu apă caldă sau rece, bine administrate, sunt mijloace eficace pentru combaterea răcelii și ca să ajute corpul să se refacă după boli care debilitează, după vătămarea mușchilor și după boli de nervi.

DIETA POTRIVITĂ‚. Hrana trebuie să fie simplă, sănătoasă, bine preparată și luată la intervale regulate, fără grabă. Mâncarea peste măsură, în special de grăsimi, dulciuri și alimente consistente, duce nu numai la exces de greutate, dar și la un număr de boli degenerative.

“Corpurile noastre sunt construite din ceea ce mâncăm. O distrugere continuă a celulelor corpului are loc; fiecare mișcare a fiecărui organ produce o pierdere și această pierdere este compensată din hrana noastră.

Hrana aceasta trebuie bine aleasă, ca să procure cele mai bune elemente necesare menținerii corpului. Prin obiceiuri rele în mâncare, pofta a fost pervertită. Adesea ea cere o hrană care dăunează sănătății și cauzează slăbiciune în loc de tărie. Nu putem să ne lăsăm duși de obiceiurile societății. Boala și suferința care abundă peste tot sunt în mare măsură urmarea erorilor populare în privința alimentației.

Ca să știm care este cea mai bună hrană, trebuie să studiem planul de la început al lui Dumnezeu, cu privire la dieta omului… Cereale, fructe, nuci și vegetale constituie dieta aleasă pentru noi de Creator” Ministry of Healing (Divina Vindecare), pp. 295, 296.

ÎNCREDERE ÎN PUTEREA DIVINĂ‚. Sănătatea înseamnă mai mult decât să te simți bine în corp. Sănătatea și fericirea depinde de dezvoltarea armonioasă a aspectelor fizic, mintal, social și spiritual, prezente în natura omului.

Încrederea în puterea divină este cheia unei vieți sănătoase și fericite. Doctorii și surorile fac tot ce stă în puterea lor ca să ajute natura, dar pacientul trebuie să aibă încredere în Dumnezeu dacă dorește să fie complet refăcut. Adu-ți aminte că în ciuda oricărui handicap, avem în ceruri un Tată care așteaptă să ajute și să vindece. Psalmistul spune că “El îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale” Psalm 103:3. Dacă trăim în armonie cu voința Lui, putem să ne adresăm Lui cu toată încrederea când este vorba de vindecare. Aceasta este cheia rugăciunii și vindecării divine.


2. POFTA – TESTUL SUPREM

Când Dumnezeu a creat la început pe Adam și Eva, El i-a făcut perfecți în privința alcătuirii fizice și a stării sănătății lor. Boala era necunoscută, despre slăbiciune nu se auzise. Dumnezeu S-a îngrijit de bunăstarea omului și l-a instruit în privința obiceiurilor lui de alimentație și muncă.

Câtă vreme omul a ascultat de Dumnezeu, el n-a știut niciodată ce este aceea boală, durere sau moarte. După aceea, Adam și Eva au călcat porunca lui Dumnezeu mâncând din pomul oprit. Neascultarea lor a adus boală și moarte pe lumea peste care domneau (Vezi Geneza 2:15-17).

Natura omului nu s-a schimbat mult prin secole, poate numai în aceea că acum există și mai puțină considerație pentru legile naturii. Astăzi alegem hrana pentru noi de multe ori nu fiindcă este bună pentru noi, ci fiindcă ne place gustul ei.

Am uitat că APARŢINEM LUI DUMNEZEU. Suntem ai Lui pentru că El este Creatorul care ne-a dat viață. Suntem ai Lui fiindcă Isus ne-a răscumpărat cu sângele Lui prețios. Astfel Dumnezeu are o dublă pretenție asupra minților, sufletelor și corpurilor noastre.

“Nu știți că TRUPURILE VOASTRE SUNT MĂ‚DULARE ALE LUI HRISTOS?… Nu știți că TRUPUL VOSTRU ESTE TEMPLUL DUHULUI SFÂNT care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. PROSLĂ‚VIŢI DAR PE DUMNEZEU ÎN TRUPUL ȘI ÎN DUHUL VOSTRU, care sunt ale lui Dumnezeu” 1Corinteni 6:15,19,20.

Prin slăbiciunile trupului nostru, Satan poate să ispitească sufletele noastre și să ne distrugă.

Iată aici o regulă din Biblie dată să călăuzească pe creștin spre o viață strălucitoare de sănătate și fericire:

“Deci fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu” 1Corinteni 10:31.

Gustul, pofta și dorințele personale nu trebuie să fie principiile care să guverneze viața noastră. Satan a ispitit pe Adam și Eva în privința poftei. Când Isus Se pregătea pentru lucrarea Lui pe pământ, între oameni El a fost ispitit tot cu privire la pofta de mâncare. Adam a căzut la examen. Isus i-a făcut față și a fost biruitor.

“Ispititorul s-a apropiat de El, și i-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini. Drept răspuns, Isus i-a zis: Este scris: OMUL NU TRĂ‚IEȘTE NUMAI CU PÂINE, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” Matei 4:3,4.

Isus a refuzat să cedeze ispitei în privința hranei. El a întâmpinat ispita, prinzându-Se de Cuvântul lui Dumnezeu. Urmașul lui Isus “trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” 1Ioan 2:6. Când Isus trăiește în noi, El ne face biruitori asupra poftelor naturale și apetitului.


3. SFATUL LUI DUMNEZEU PRIVIND DIETA ȘI HRANA

“Ascultați-mă dar și veți mânca ce este bun” Isaia 55:2.

Traducerea King James sună: “Ascultați-Mă și mâncați ce este bun”. Înainte ca păcatul să fi intrat în lume, lui Adam și Evei li s-a dat o dietă echilibrată de fructe, cereale și nuci. După intrarea păcatului, vegetalele au fost adăugate la dieta omului. Apoi, după potop, 1500 de ani mai târziu, s-a dat omului permisiunea să mănânce carne de animale curate, ca oaie, vită, căprioară.

Când Israel a ieșit din robie și s-a îndreptat spre țara Canaan, Dumnezeu a condamnat obiceiurile în privința mâncării practicate de lumea păgână și din nou a poruncit poporului Său să mănânce numai carne curată. Citește în Leviticul 11 și în Deuteronom 14 lista de păsări, animale și pești pe care Dumnezeu le-a declarat că nu sunt îngăduite pentru hrană. Potrivit acestor capitole, animalele curate trebuie să aibă “unghia despicată, copita despărțită” și să rumege. Peștii curați sunt cei care au solzi și aripi (înotătoare). Păsările-gunoier sunt interzise. Printre animalele necurate, porcul este menționat în special și condamnat.

“SĂ‚ NU MANCAŢI PORCUL, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviți ca necurat. SĂ‚ NU MÂNCAŢI DIN CARNEA LOR și să nu vă atingeți de trupurile lor moarte” Deuteronom 14:8.

Cercetările științifice au adus dovezi că Dumnezeu a avut dreptate când a avertizat pe oameni să nu mânânce porc.

“De trei decenii și mai bine, autoritățile medicale au avertizat publicul american să evite consumarea ‘porcului roz’ și purcelul gătit întreg. Cu toate acestea, Statele Unite continuă să aibă rata cea mai mare de trichinoză din lume. Faptul acesta a fost accentuat din nou de Dr. S.E. Gould din Eloise, Michigan, în raportul său către Journal of the American Medical Association. Cel puțin 16 la sută dintre autopsii au descoperit infecția porcului roz. Gould zice: “Când metodele folosite în autopsie sunt aplicate până la capăt, procentajul urcă până la 36%. Această suferință chinuitoare și uneori fatală este provocată de viermele subțire numit trichina, un parazit care se află în porcul viu și care este transmis la om prin carnea crudă, sau insuficient de coaptă or fiartă a porcului. Mai scurtă decât a 32-a parte dintr-un inch (cam 8 sutimi de milimetru), invizibilă pentru ochiul măcelarului sau consumatorului, trichina se poate ascunde în orice bucățică de carne de porc, de la cea mai scumpă pulpă până la cel mai dubios frankfurter. Ea nu caută la fața omului” Newsweek, 14 ianuarie 1946, p. 80.

Se aplică aceste instrucțiuni privind carnea curată și necurată la timpurile Noului Testament? Principiile viețuirii sănătoase nu slăbesc cu trecerea timpului. Mai de grabă, din cauza înmulțirii bolilor între animale, este mai necesar să asigurăm cu măsuri și mai bune dieta noastră și obiceiurile noastre de viață. Apele poluate de astăzi fac peștele și alte ființe din apă mai periculoase ca niciodată. Animalele și păsările de curte sunt în mod crescând expuse unor boli păgubitoare pentru sănătatea omului. Din această cauză dieta vegetariană devine tot mai populară.

Că animalele necurate respinse de Biblie ca hrană sunt încă necurate, se vede din ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre aceia care persistă în consumarea lor. Profetul, vorbind despre a doua venire a lui Isus Hristos pe norii cerului la sfârșitul timpului, zice:

“Căci iată, DOMNUL VINE într-un foc și carăle Lui sunt ca un vârtej; Își preface mânia într-un jăratic și amenințările în flăcări de foc. Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile și cu sabia Lui pedepsește pe oricine și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr. CEI CE SE SFINŢESC și se curățesc în grădini, în mijlocul celor ce MĂ‚NÂNCĂ‚ CARNE DE PORC ȘI ȘOARECI ȘI ALTE LUCRURI URÂCIOASE, TOŢI ACEIA VOR PIERI ÎMPREUNĂ‚, zice Domnul” Isaia 66:15-17 (King James).

Ce dăunează corpului și pune în pericol sănătatea, aceea dezonorează pe Dumnezeu.

“Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” 1Corinteni 10:31.


4. AR TREBUI UN CREȘTIN SĂ‚ FOLOSEASCĂ‚ STIMULENTE ȘI NARCOTICE?

Unde este locul creștinului în privința folosirii de stimulente, narcotice, tutun și alcool? Ar trebui să fim noi guvernați de gusturi și de pofte, sau de Cuvântul lui Dumnezeu? Dumnezeu cere creștinului nu numai să-și predea inima, dar și să-și consacre mintea și corpul ca “o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”. Cândva un tânăr, Daniel, a refuzat mâncări și băuturi care puteau fi dăunătoare pentru corpul lui. Aceasta sună ca o mustrare:

“Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce” Daniel 1:8.

Dumnezeu a răsplătit pe Daniel pentru loialitatea lui față de principii (Vezi Daniel 1:9-20).

BĂ‚UTURI ÎMBĂ‚TĂ‚TOARE: Biblia condamnă deschis folosirea băuturilor alcoolice.

“Vinul este batjocoritor, băuturile tari înfurie; oricine este înșelat de ele nu este înțelept” Proverbe 20:1 (King James).

“VAI DE CEI CE dis de dimineață ALEARGĂ‚ DUPĂ‚ BĂ‚UTURI AMEŢITOARE și șed până noaptea târziu și se înfierbântă de vin!” Isaia 5:11.

Biblia avertizează pe acei care procură băuturi amețitoare pentru alții:

“Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care-i torni băutură spumoasă și-l amețești ca să-i vezi goliciunea!” Habacuc 2:15.

“Băuturile alcoolice sunt consumate mai ales pentru efectul de narcoză asupra creierului și efectul lor este în oricare concentrație acela al unui drog narcotic depresiv. Pe scurt, alcoolul este un drog”. Robert E. Corradini, Narcotics Research and Youth Today (New York, Foundation for Narcotics Research and Information), p. 37.

Nimeni care-și mânjește corpul cu aceste lucruri nu are vreo moștenire în Împărăția cerurilor. Apostolul spune:

“Nici hoții, nici cei lacomi, NICI BEŢIVII, nici răpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” 1Corinteni 6:10.

“NIMIC ÎNTINAT NU VA INTRA ÎN EA, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului” Apocalips 21:27.

TUTUNUL. Știința condamnă tutunul ca pe un ucigaș, o substanță care murdărește trupul. Cercetările științifice au stabilit legătura dintre tutun și cancerul pulmonar, emfizem, bolile de inimă și alte boli.

Într-o broșură: “Fumezi țigări? De ce?” Societatea Americană Împotriva Cancerului descoperă următoarele fapte despre țigări:

“Cea mai importantă cauză sigură a morților care ar putea fi prevenite astăzi în Statele Unite este fumatul țigărilor. Una din șapte morți anul acesta va fi provocată de fumat… Fumatul țigărilor nu este un joc de noroc. FIECARE fumător este vătămat, deși nu toți în aceeași măsură. Fumatul ucide pe unii, îmbolnăvește grav și cronic pe alții, dă fumătorului cu mult mai mult decât partea lui de boală și zile de muncă pierdute. În medie, cel care fumează mult (două pachete, sau mai mult, pe zi)”, fumează cam trei sferturi de milion de țigări în viața lui. Ca urmare el pierde cam 4.400.000 de minute (8,3 ani) de viață, comparat cu un nefumător. Aceasta este o pierdere de aproape șase minute pe fiecare țigară fumată: un minut din viață pentru un minut de fumat!

Acțiunea narcotică a tutunului crează un obicei greu de biruit de către un om în puterea lui proprie. Dar dacă fumătorul se întoarce la Domnul Isus Hristos care a venit ca să-l mântuiască din păcatele lui, biruința îi este asigurată. Mântuitorul dorește să ne elibereze de orice obicei rău, fiindcă El dorește ca religia noastră să fie strălucitoare de sănătate.

CEAI, CAFEA ȘI BĂ‚UTURILE COLA. Însuși faptul că este greu să renunțăm la folosirea unor băuturi stimulatoare ar trebui să ne pună în gardă împotriva producerii fenomenului de obișnuință. Efectul stimulator este rezultatul drogurilor numite teină în ceai și cofeină în cafea și băuturi cola.

“The New York Life Extension Institute (Institutul pentru Prelungirea Vieții din New York)” descoperă că dintre multele mii de oameni examinați de acest institut, folosirea excesivă a alcoolului a fost considerată ca fiind cauza a 7 la sută dintre deficiențele fizice, în timp ce cafeaua și ceaiul poartă răspunderea pentru 40 la sută dintre aceste deficiențe și suferințe Fisher and Fiske, How to Live, pp. 78, 79.

Trăiesc mai mult cei care urmează principii hotărâte de viață sănătoasă? Dacă vrea cineva să-și schimbe obiceiurile de viață, întrebarea aceasta este foarte logică.

Un proiect de cercetări a fost condus în California pe o perioadă de zece ani de Departamentul de Medicină Preventivă al Universității din Loma Linda. El a constat din examinarea cauzelor morții a 57.000 de Adventiști de ziua a șaptea care au respectat anumite principii de viață sănătoasă și compararea informațiilor obținute cu acelea privind un grup de control de alți 57.000 din populația generală a Californiei.

Grupurile au fost astfel selectate încât să corespundă ca vârstă, sex, rasă, așezare geografică și ocupație, așa încât obiceiurile de viață să constituie singura deosebire între ele.

Dacă Adventiștii de ziua a șaptea mor de aceleași boli ca și ceilalți din grupul de control, atunci și rata mortalității lor trebuie să fie aceeași. Urmează un rezumat al morții în cele două grupuri pe perioada de zece ani a studiului.

MORŢI DIN TOATE BOLILE:
Adventiști 850 adică 51% mai puțini morți
Neadventiști 1750

BOLI DE INIMĂ‚:
Adventiști 452 adică 64,4% mai puțini morți
Neadventiști 842

CANCER:
Adventiști 128 adică 51,6% mai puțini morți
Neadventiști 264

BOLI ALE APARATULUI RESPIRATOR
Adventiști 53 adică 74,4% mai puțini morți
Neadventiști 209

ACCIDENTE VASCULARE:
Adventiști 111 adică 46,2% mai puțini morți
Neadventiști 206

Principiile sănătății ale Adventiștilor de ziua a șaptea cuprind abstinența de la fumat și de la băuturi ca alcoolul, cafeaua, ceaiul și cola. O mare parte practică vegetarianismul și toți au renunțat la consumarea cărnii de animale declarate “necurate” în legea levitică. Adventiștii de ziua a șaptea trăiesc în medie 5 până la 6 ani mai mult ca restul populației. Felul cum trăiesc oamenii face o deosebire între ei.


5. BIRUINŢA ÎN HRISTOS

Dumnezeu cere să practicăm cumpătarea în viața de creștini. Creștinismul este religia cea mai practicată și rațională dintre toate religiile din lume. El schimbă pe oameni – gândirea lor, acțiunile lor. El este un alt stil de viață! Creștinul pune poftele corpului său sub controlul unei voințe consacrate. Atitudinea creștinului este aceea a lui Pavel:

“Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva… eu însumi să fiu lepădat” 1Corinteni 9:27.

Când suntem născuți din nou, mintea și voința sunt controlate de Duhul Sfânt.

“Așa dar fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar, DACĂ‚ PRIN DUHUL FACEŢI SĂ‚ MOARĂ‚ FAPTELE TRUPULUI, veți trăi” Romani 8:12,13.

Creștinii care trăiesc prin Cuvântul lui Dumnezeu și au prezența Duhului Sfânt în viața lor, vor birui prin puterea lui Hristos orice păcat împotriva corpului. Ei vor supune orice poftă și obicei care este dăunător religiei strălucitoare a sănătății. Pregătirea pentru cer înseamnă asemănarea cu Isus.

“Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, VOM FI CA EL; pentru că Îl vom vedea așa cum este. ORICINE ARE ÎN EL NĂ‚DEJDEA ACEASTA SE CURĂ‚ŢEȘTE, după cum El este curat” 1Ioan 3:2,3.

Cu ocazia unui serviciu de evanghelizare, o tânără pereche asculta pe vorbitor prezentând aceste adevăruri directe din Biblie. Convinși că trebuie să-și schimbe obiceiurile de viață, au zis pastorului, după serviciu: “Noi credem Biblia și vrem să ne curățim complet viața noastră. Vrem să renunțăm la coctailurile noastre, la țigări și la orice obicei care dăunează sănătății noastre. Domnule pastor, ai vrea să te rogi cu noi?”

Pastorul s-a rugat și i-a învățat și pe ei să se roage.

Tată din cer! Ajută-ne să trăim cum a trăit Isus, în sfințenie și curăție. Dă-ne harul Tău care să supună orice ne face rău în viața zilnică. În puterea noastră nu putem face nimic. Dar, Tată, noi Te iubim și dorim să fim ca Tine. Te rugăm, dă-ne putere să biruim poftele noastre. Îți cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.