PERISCOAPE SUPRASTELARE (5)
SIMBOLISTICA CIFREI 7 (urmare)
MITUL COMPUNERII LUMINII
Definiţia mitului este, întocmai ca a simbolului: „ceva” care se referă la „altceva”. Nu orice simbol este însă un mit. Prin urmare, când spunem „mit” biblic, vorbim despre o imagine biblică de ordin istoric, care este de dimensiune cosmico-terestră, şi care nu se opreşte la ea însăşi, ci deschide o nouă pepectivă fenomenelor zugrăvite imagistic. Deschide un nou drum care ne duce la culisele faptelor prezentate.
De obicei acest salt de la „ceva” la „altceva”, aşa cum am mai spus, este, în categoria de „mit”, de natură istorică şi are loc în sfera cosmico-terestră. Mitul poate reprezenta însă, atât o istorie fantastică, cât şi o istorie reală. De fapt, orice istorisire, indiferent dacă este fantastică sau reală, care este însă de relaţie cosmico-terestră, şi are un înţeles simbolic, face parte din mitologia biblică (Ex: viaţa lui Avraam – Gal. 4, 21-26 – Potopul – 1 Petru, 3, 18-22, Turnul Babel, Creaţiunea, Marea Roşie – 1 Cor. 10, 1-3 etc).
Mitul este nu numai cunoaştere, ci şi artă. Artificiul său literar are o undă mai mare sau mai mică de estetică. Orice credem despre categoria de mit, acesta ascunde sub stratul lui de imagini ghemul unui mister. O realitate ascunsă. Nici nu putem concepe o lume de dincolo de noi fără să fie montată din panouri de mituri. În cazul Bibliei, aceste panouri sunt structurate şi cifric.
Cifra 7 este una dintre bazele fundamentale ale mitologiei biblice de tip cifric. O splendidă mărturie a unei certe dezvăluiri biblice privitoare la dependenţa naturii umane de undele electro-magnetice. O dependenţă a vieţii terestre de aceste unde, dependenţă care este realizată prin doua organe ale naturii vii – funza (pigmentul clorofilian) şi ochiul (pigmentul retinian) – prin care se realizează funcţionalitatea lumiinii.
Cifra 7 – conţinând cele 7 culori ale spectrului solar – este o cifră reprezentativă a luminii. La rândul ei, lumina, prin intermediul celor 7 culori, se prezintă omului sub forma celor trei prefaceri fundamentale şi uimitoare: (A) compunerea luminii, (B) descompunerea luminii şi (C) recompunerea luminii.
A. MITUL COMPUNERII LUMINII
Compunerea luminii constituie formarea luminii din cele 7 culori ale spectrului solar. Mitul compunerii lumini porneşte de la acest fenomen fizic al comupunerii luminii (ceva), dar care reprezintă o compunere de o altă natură (altceva). Într-un cuvânt, compunerea altor realităţi din 7 elemente constructive. Este vorba despre formarea unor manifestări care îmbracă înfăţişarea unei septade. De exemplu, creaţiunea sau formarea lumii în 7 zile. Se poate spune că multe aspecte ale lumii umane sunt ghidate, în cadrul ordinii structurale, de trasele unor cifre călăuzitoare. Numerele fac parte din universul spiritual uman, constituind un mod de lucru care are o importanţă deosebită în cadrul psihologiei umane. Omul nu se află implantat într-un Univers dezordonat, într-o lume fără structurare sistematizată. Pornind de la structura luminii, care este formată din 7 culori, este clar că din acest model iniţial iradiază ecouri cifrice asemănătoare. O iradiere care interesează atât natura, cât şi cultura umană.
În studiul de faţă ne ocupăm numai de ecourile septadice, privind compunerea unor realităţii fizice şi spirituale: (a) mitul sau simbolul creaţiunii terestre, (b) mitul sau simbolul Sabatului şi (c) mitul sau simbolul săpămânii
a. Mitul sau simbolul creaţiunii.
Creaţiunea este un mit deorece este „ceva” care se referă la „altceva”. Adică producerea unei ordini (lumea umană) care reflectă o altă oridne (ordinea luminii). Este, cu alte cuvinte, o structură fundamentală care poartă în sine amprenta simbolică a unei alte structuri fundamentale. Nu se poate concepe o lume a luminii fără ca aceasta să posede fizionomia septadică a luminii. Fără să fie construită, întocmai ca lumina, din cele 7 cărămizi componente. Ca să ne convingem, nu avem altceva de făcut decât să privim eleganţa succesiunii celor 7 zile ale creaţiunii.
Nu întâmplător carnetul creaţiunii conţine 7 pagini. Este vorba exact despre umbra creaţională a celor 7 culori din însuşi scheletul luminii. Cei care se tem de mit sunt îngrijoraţi să considere „creaţiunea” un mit, deoare, dacă ar gândi astfel ar pierde existenţa Sabatului, ca ziua a 7-a a creaţiunii. Aceştia nu suportă ideea mitului creaţiunii, fiincă se duc cu gândul la faptul că încadrarea ”creaţiunii” în categoria de mit ar duce la pierderea zilelor „creaţiunii”. Adică la acel număr fundamental-cheie care stă la baza binecunoscutei sărbători a Sabatului. În acest caz, se neglizează faptul că la baza numărului „creaţiunii” (7 zile) se află, de fapt, numărul fundamental al structurii luminii (7 culori). Prin urmare, dacă lucrarea „creaţiunii” este un mit, acest aspect se datorează faptului că numărul zilelor respective nu este un număr propiu sau arbitrar. Este „ceva” (7 zile) care se referă la „altceva” (7 culori). Şi numai dacă se consideră creaţiunea „mit” există posibilitatea referirii la originea acestui „numar”. Adică la structura luminii, doarece lumea terestră este o lume a luminii. În relitate, „creaţiunea şi Sabatul” sunt tributare luminii. Strctura lor este bazată pe cifra 7. O cifră comună, atât pentru structura fundamentală a luminii, cât şi pentru structura fundamentallă a creaţiuni, structuri septadice care sunt legate printr-o erdeditate de specie particulară.
Când se spune despre creaţiune că este un mit, nu se spune că aceasta nu ar fi reală. Dimpotrivă. Se pune că lumea noastră „ceva” (7 zile) este construită după „altceva” (7 culori). O certă dovadă, în această privinţă, o constituie faptul că procesul creaţiunii este prezentat în două capitole total distincte (1 şi 2). Un important motiv pentru care suntem obligaţi să ne întrebăm care descriere a creaţiunea este cea adevărată ! Nici una. Nu înseamnă însă că paginile în cauză sunt false. Ci doar că sunt mitologice.
În acest măreţ domeniu, nu trebuie să cădem nici în prejudecăţi, nici în naivităţi. Mitul creaţiunii înseamnă folosirea unui model. Nimic nu este creat haotic. Septada luminii se află la baza septadei creaţiunii.
Ideea divină este extraordinar de ingenioasă. Turnarea lumii umane în 7 forme disticte creează un suport pentru gândirea umană. Este vorba despre jocul matematic al culturii umane de tip temporal.
Este interesant faptul că deşi în două zile ale creaţiuniii nu se crează nimic – ziua 1 şi ziua 4 – totuşi acestea fac parte din septada în cauză. O idee deplin justificativă pentru conceptul că cele 7 zile ale creaţiunii (lumea luminii) nu sunt impuse de procesele respective, ci sunt impuse de cele 7 culori ale luminii (structura lminii). De fapt, doar pentru a se menţine pur şi simplu formula septadică a lumii luminii.
Deşi, în ziua 1 a creaţiunii, se vorbeşte despre facerea luminii, totuşi aceasta nu se creează atunci. Undele electro-magnetice care stau la baza luminii există, ca fascicol special, de câd există universul. Lumina nu există însă independent de ochii animalelor şi de ochii omului. Abia în ziua a cincea apar ochii animalelor. Şi totuşi ziua 1 este cuprinsă în buchetul celor şapte zile care reprezintă timpul creator. Este foarte importantă această zi (ziua 1) pentru a flutura ideea – pentru om – că la baza stucturii funamentate a acestei lumi se află structura luminii.
Nici în ziua a 4-a nu se crează absolut nimic. Soarele, luna şi stelele sunt astre care sunt create o dată cu facerea cerurilor şi a pământului (Gen. 1, 1). Adică o dată cu formarea universului şi a sistemului solar. O dovadă certă, în această privinţă, o constituie faptul că descrierea creaţiunii în ziua a 4-a nu corespunde realităţii astronomice. Dacă Universul este creat în ziua a 4-a, se susţine ideea geocentrică. Şi anume, faptul că Pământul se află în centrul Universului. Un fapt contrar realităţii. Acest concept fals se naşte fiindcă actul creaţiunii este privit la modul propriu, nu la modul simbolic. Atfel spus, neconsiderarea creaţiunii un mit. Ideea aceasta falsă este preluată de Biseric medievală şi, deoarce creaţiunea este privită la modul propriu, este susţinută structura Universului contrar realităţii astronomice. Adică împotriva celor care încep să susţină teoria reală, cea de tip heliocentric. Ca atare, ziua a 4-a a creaţiunii este înscrisă în numărul celor 7 zile pentru a se păstra structura septadică respectivă, nu pentru că în ziua aceasta ar fi fost vreun act creaţional. În mod practic, în ziua a 4-a se face cunoscut universul deja creat
b. Mitul sau simbolul Sabatului
Sabatul este un mit deoarece este „ceva”, care se referă la „altceva”. Cu alte cuvinte, este o structură cultural-psihologică (ziua a 7-a) care se ridică pe postamentul unei structuri creaţionale de tip natural (7 zile creaţionale). Adică un indicator figurat care are loc în ziua a 7-a a creaţiunii, şi care poartă în sine ecoul celor 7 zile pe care le simbolizează.
În ziua a şaptea Dumnezeu şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea pe care o făcuse. Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse – Gen. 3, 2-3.
Importanţa deosebită a Sabatului ca simbol ritualic-religios impune înscrierea acestuia în cadrul Poruncii a IV-a din contextul Decalogului. Cifra 7 – nuclul simbolic al Sabatului – este unul dintre semnele cifrice fundamentale ale Bibliei. Un semn simbolic care constituie o regăsire a omului – cu sine însuşi şi cu Dumnezeu – pe fondul ecoului produs de miracolul creaţional. Două sensuri existenţiale se rotesc în vârtejul biblic al Sabatului biblic: unul creaţional şi altul juridic.
– Sensul creaţional constă în recunoasterea actului divin de aducere la existenţă a ordinii vieţii terestre. O însemnată manifestare de apropiere intelectuală şi emoţională a omului dintotdeauna de diensiunile lumii create. O ocazie sărbătorească de pătrundere cu gândul, atât în expresia iniţială, nedegradată, a acestei naturi, cât şi în profunzimea de nedescris a unei naturi degradate. Sabatul este cea mai fericită ocazie de întâlnire a omului cu marele şi misteriosul moment al originii sale. O întâlnire cu Creatorul în condiţiile naturii iniţiale carcterizate prin ordine desăvârşită, şi în condiţiile naturi actuale cracterizate printr-o dezordine incontestabilă.
– Sensul juridic constă în recunoaşterea dreptului divin de Creator al lui Dumnezeu şi de reperezentant al Împărăţiei Sale. Dreptul divin de a exercita coordonarea asupra guvernării divine, guvernare pe care doreşte s-o exercite şi asupra lumii terestre. O calitate care emană pur şi simplu din actul creaţional. În acelaşi timp, atât omul primordial, cât şi omul actual au ocazia cea mai potrivită de înţelegere a sistemului juridic – moral şi penal – al Legii divin-juridice. O zi în care omul primordial trebuie să respecte cu sfinţenie Legământul postcreaţional, iar omul actual trebuie să respecte cu sfinţenie Legământul mântuirii.
Porunca a IV-a construieşte în planul expresiei sale vizibile sau gestuale – cu valoare de metaforă festivă – un decor comportamental de tipul odihnei. Un repaus de 24 ore.
c. Mitul sau simbolul Săptămânii
Ciclul săptămâna este un mit deorece este „ceva” care se referă la „altceva”. Durata de 7 zile nu este o stabilire arbitrară, nici de către Dumnezeu, nici de către om. Durata septenară reprezintă oglindirea celor 7 culori ale luminii. Prin cele 7 zile ale creaţiunii se construieşte ritmicitatea temporală a lumii umane. Cele 7 culori din structura luminii reprezintă, de asemenea, dimensiunea simbolică a unui ciclu uman acţional. Dumnezeu alege din câmpul undelor electro-magnetice acel fasicol de unde, care să corespundă cu structura luminii, cu durata creaţiunii şi cu durata săptămânală de activitate a omului.
Lumea terestră este o lume a existenţei şi a activităţii umane. Este absolut necesar, ca omului să i se compartimenteze timpul necesar pentru activitatea fizică şi psihologică susţinută, după care urmează odihna necesară. Dumnezeu Însuşi precizează prin actul creaţional şi prin Sabatul săptămânat care este durata de muncă şi de odihnă pentru om.
Săptămâna de 7 zile este o construcţie temporală specială. Un mod de a secvenţializa calendaristic viaţa şi activitatea umană. „Ceasul” este o invenţie umană şi reprezintă micul ciclul temporal sau vital. „Săptămâna” este creaţională şi reprezintă ciclul mediu de evoluţie acţională şi de refacere radicală. În timp ce „anul” reprezintă marele ciclu al anotimpurilor.