13. Ce s-a intamplat la Golgota?

Cu aproape douăzeci de secole în urmă, Fiul lui Dumnezeu a pășit pe locul în care păcatul și-a declanșat radiațiile ucigătoare și astfel Și-a dat viața. Vinovăția acumulată de-a lungul veacurilor și-a declanșat contaminarea de moarte asupra Golgotei.

El, Cel care a făcut atomul, a îngăduit să fie crucificat în punctul de grad “zero”; a permis oamenilor insensibili să folosească cel mai crud procedeu – crucificarea. Făcând aceasta, El a distrus lanțul reacției. El a distrus puterea păcatului. Oamenii spuneau: “Pe alții i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui”. Ar putea să ne ajute să înțelegem ce s-a întâmplat la Golgota tragicul accident nuclear din 21 mai 1946?

Pe data de 21 mai 1946, în Los Alamos, New Mexico, un tânăr și îndrăzneț om de știință a făcut un experiment pentru pregătirea testului atomic. Realizase de multe ori un astfel de experiment înainte. Pentru ca să calculeze cantitatea de uraniu 235 necesară pentru reacția în lanț (oamenii de știință o numesc masa critică), el trebuia să apropie două emisfere de uraniu. Apoi, când masa devenea critică trebuia să le împingă cu șurubelnița stopând imediat reacția în lanț.

Însă în acea zi, când masa a devenit critică, șurubelnița i-a alunecat. Emisferele de uraniu s-au apropiat prea mult. Deodată camera s-a umplut cu o ceață albăstruie, orbitoare. Atunci tânărul Louis Slotin a despărțit cele două emisfere cu propriile sale mâini, neprotejate! În acea situație, uitându-se pe sine, el a salvat viețile altor șapte persoane aflate în cameră.

El a spus unuia dintre colegii lui la scurt timp după aceea, în timp ce așteptau o mașină care să-i ducă la spital: “Voi veți supraviețui, dar eu nu am această șansă”. Acesta a fost adevărul. Nouă zile mai târziu el a murit într-o agonie teribilă.

Ce părere ai? Accidentul nuclear suferit de Louis Slotin îți sugerează ideea că după moartea sa oricine va îndepărta emisferele cu propriile sale mâini nu va mai păți nimic? Sau mai degrabă el te avertizează cu privire la pericolul de moarte al radiației nucleare?

Ce părere ai despre Golgota? Moartea Mântuitorului pe crucea Golgotei să însemne oare că păcatul și-a pierdut puterea ucigătoare? Sau mai degrabă ne avertizează cu privire la pericolul de moarte al păcatului?

Satana a urât crucea. Crucea a fost aceea care i-a sigilat soarta. El nu l-a putut opri pe Isus de a-și îndeplini planul Său, așa că atât cât poate, este hotărât să încurce mințile oamenilor ca să înțeleagă însemnătatea Golgotei. El este hotărât să prezinte crucea în culori false și să o arate în așa fel încât să susțină ceea ce a dorit de la început în răzvrătirea sa: atacul împotriva guvernării și Legii lui Dumnezeu.

Cât de bine a reușit, este evident prin faptul că astăzi milioane de oameni au concepție greșită despre Golgota. Mulți cred că Isus a murit pentru a ne scăpa de lege, pironind-o pe cruce, iar acum noi n-avem de ce ne teme deoarece nu mai suntem sub lege ci sub har.

Dar gândește-te o clipă. Dacă este adevărat că creștinii nu au obligația de a păzi legea lui Dumnezeu, ne aflăm într-o situație cel puțin ciudată. Să însemne aceasta oare că un necreștin trebuie să păzească legea lui Dumnezeu, iar un creștin nu? Să însemne oare aceasta că deși este rău ca un om să mintă, să fure sau să ucidă – totuși, după ce Isus îl iartă, este liber să mintă, să fure sau să ucidă?

Credem noi oare că dacă o părticică din Universul lui Dumnezeu ar fi “scutită” de păzirea legii Sale morale, ar mai exista ordine și armonie în el? Sau mai degrabă ar fi o situație nedorită, asemenea celor de pe pământ?
S-ar putea ca mai degrabă să nu fi înțeles noi corect Golgota? Sau legea? Sau harul? Sau natura distrugătoare a păcatului?

Azi, deschizând Bibliile, vom întâlni CALEA CĂ‚TRE ADEVĂ‚RATA LIBERTATE.

Mulți oameni sunt dezorientați în ceea ce privește legătura dintre cele zece porunci ale lui Dumnezeu și harul oferit omului la crucea de pe Golgota. Unii consideră că din moment ce noi avem har putem uita cu desăvârșire de lege.

1. A venit Isus să strice Legea?
Matei 5:17 (NT 927).
“Să nu credeți că am venit să stric _____________ sau  _________________________; am venit nu să stric,
ci să __________________”.

2. Ce a spus Isus despre cei care pretind că nu mai trebuie să ținem cont de Lege?
Matei 5:19 (NT 927).
“Așa că oricine va strica una din cele mai mici ________________ , și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția ____________________”.

3. Au dat cumva apostolii la o parte Legea lui Dumnezeu?
Romani 3:31 (NT 1097).
“Deci prin ____________ desfințăm noi __________? Nicidecum. Dimpotrivă, noi ________________ Legea”.

4. De ce avem nevoie de Legea lui Dumnezeu?
Romani 3:20 și 7:7 (NT 1096 și 1100).
R: _________________________________________
______________________________________________

Pavel spune că n-ar fi știut ce este și ce nu este păcat, dacă nu i-ar fi arătat Legea. Pentru el Legea este o oglindă care descoperă părțile ce trebuie curățate. Cu siguranță că Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca un individ să hotărască singur ce este păcat și ce nu. El ne-a dat un standard de neschimbat.

5. Câți oameni se vor descoperi pe ei înșiși ca păcătoși cu ajutorul Legii lui Dumnezeu?
Romani 3:10,23 (NT 1096).
“După cum este scris: nu este ______________ un om neprihănit, nici unul măcar”.
“Căci ___________________ au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”.

6. Care este singura soluție la această situație disperată?
Romani 6:23 (NT 1100).
R: _________________________________________
______________________________________________

Plata păcatului este moartea. Isus a luat într-adevăr locul meu acolo pe cruce. El a murit pentru mine. Pe cruce Isus a strigat: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” A fost Isus teatral în acea situație? Nu! Dumnezeu îl părăsise. Păcatul este un lucru atât de nimicitor încât a separat pe Fiul de Tatăl Său atunci când Isus s-a identificat cu păcatul. Isus, atârnând pe cruce, se temea că păcatul este atât de ofensator față de Tatăl Său încât despărțirea va fi veșnică. Aceasta este ceea ce a făcut El pentru mine și pentru tine.

Au existat și alte variante? De ce n-a dat Dumnezeu Legea la o parte scăpând astfel pe păcătos de moarte? Nu, nu a existat altă cale. Legea era o expresie scrisă a caracterului lui Dumnezeu, iar caracterul Său nu poate fi schimbat. Legea este temelia guvernării Sale. Dacă aceasta ar fi dată la o partea, universul s-ar distruge.

Dacă Legea s-ar fi putut schimba sau anula, atunci Isus n-ar fi trebuit să moară – iar Golgota ar fi o dramă fără sens! Însă Golgota stă înaintea întregului univers ca o dovadă de netăgăduit a atitudinii lui Dumnezeu față de Legea Sa. Este de neconceput să crezi că deși Dumnezeu nu a desfințat Legea Sa nici chiar pentru a salva viața propriului Său Fiu, mai târziu a anulat-o spunându-ne să facem ce dorim.

7. Ce a spus apostolul Pavel despre trăirea sub har?
Romani 6:14 (1100).
“Căci __________________ nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub lege, ci sub har”.

8. Ce a spus în continuare apostolul Pavel?
Romani 6:15 (NT 1100).
“Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub lege ci sub har? __________________”.

Pavel nu a făcut din har o îngăduință pentru păcat. El vorbea despre puterea lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, care poate distruge stăpânirea păcatului în viețile noastre. El vorbea unor oameni care încercau să țină Legea în propria lor putere. Lor le spunea că harul lui Hristos – puterea lui Hristos – poate veni în viețile noastre să facă ceea ce noi înșine nu putem face.

9. Cum a descris Isus relația strânsă dintre El și cel credincios?
Ioan 15:5 (NT 1047).
“Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă: căci, _____
__________ nu puteți face nimic”.

10. Cum a descris apostolul Pavel relația dintre el și Hristos?
Galateni 2:20 (NT 1140).
“Am fost _________________ împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu ci Hristos ___________ în
mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe Sine însuși pentru mine”.

Aceasta sună prea frumos pentru a fi adevărat. Și totuși, este adevărat. Legea lui Dumnezeu este importantă pentru un creștin – nu pentru că el ar putea să ajungă în felul acesta în ceruri ci pentru ca el să poată vedea într-adevăr ce este păcatul, apoi să se întoarcă la Hristos pentru a cere iertare și ajutor în vederea trăirii unei vieți de creștin. Și acest ajutor vine prin trăirea lui Hristos în noi.

GÂNDEȘTE-TE…

Dumnezeu rămâne Același în orice împrejurare. El este Același din veșnicie. Și a rămas Același chiar și atunci când a devenit asemenea nouă, umblând pe meleagurile Galileii.
Isus a spus: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu” (Ioan 15:10). Va face El altceva, va deveni un neîmplinitor al Legii atunci când vine să locuiască în inima mea sau a ta?

CARE ESTE IMPRESIA TA?

Bifează răspunsul pe care îl crezi corect după fiecare din următoarele întrebări:
– Ce a răspuns apostolul Pavel gândului că harul scuză păcatele?
( ) – harul le scuză
( ) – Dumnezeu interzice păcatul sub har

– De ce a spus Isus că Tatăl L-a părăsit?
( ) – era doar o scenetă
( ) – povara păcatului pe care a suportat-o era prea grea


– De ce nu și-a desfințat Dumnezeu Legea ca să salveze viața lui Isus?
( ) – Legea este expresia caracterului Său
( ) – nu știu

– În ce fel ți-a oferit acest studiu o înțelegere mai bună a ceea ce s-a întâmplat la Golgota?
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________

– Ești hotărât să fii credincios lui Isus și Legii pe care El a onorat-o în toată viața Lui?
( ) – da


MOMENT DE MEDITAŢIE

Stânca mântuirii, Tu, către Tine vin acu,
Lasă sângele-Ţi vărsat, să mă spele de păcat,
Rătăcit am fost și rău, ia-mă Tu la sânul Tău.
Căci ce zice Legea Ta, ca să fac eu n-aș putea,
Chiar s-alerg, să lupt cât pot, și să plâng amar de tot,
Dacă harul Tău n-ar fi, eu nici nu m-aș mântui.