O viaţă trăită în Hristos este o viaţă de pace lăuntrică. Nu va fi extaz sentimental, ci o încredere statornică, plină de pace. Speranţa ta nu se află în tine însuţi; ea este în Hristos. Slăbiciunea ta se uneşte cu puterea Lui, neştiinţa ta cu înţelepciunea Lui, nesiguranţa ta cu puterea Lui dăinuitoare. Astfel, tu nu trebuie să te bizui pe tine însuţi, nu trebuie să îngădui minţii să se ocupe de eul tău, ci să te încrezi în Hristos. Mintea ta să se ocupe de iubirea Lui, de frumuseţea şi desăvârşirea caracterului Său. Hristos în lepădarea Sa de sine, Hristos în umilinţa Sa, Hristos în toată curăţia şi sfinţenia Sa, Hristos în nespus de marea Sa iubire: iată care trebuie să fie subiectul contemplării tale. Numai iubindu-L, imitându-L şi depinzând în totul de El vei putea fi transformat după chipul şi asemănarea Sa.

Domnul Hristos spune: „Rămâneţi în Mine”. Aceste cuvinte ne transmit ideea de odihnă, de stabilitate, de încredere. El ne zice iarăşi: „Veniţi la Mine… şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28). Cuvintele psalmistului exprimă acelaşi gând, când spune: „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El” (Psalmul 37,7). Iar Isaia ne dă asigurarea că „în linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră” (Isaia 30,15). Această odihnă însă, nu se capătă prin inactivitate; căci, în invitaţia Mântuitorului, făgăduinţa odihnei este legată de chemarea la lucru, la activitate: „Luaţi jugul Meu asupra voastră… şi veţi găsi odihnă” (Matei 11,29). Inima care îşi găseşte cel mai mult odihna în Hristos va fi cea mai zeloasă şi cea mai activă în lucrarea pentru El.