Adunându-se laolaltă, după înălţarea Domnului la cer, ucenicii au prezentat cu ardoare cererile lor înaintea Tatălui, în numele Domnului Hristos. Cu teamă sfântă ei s-au plecat în rugăciune, repetând asigurarea: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16,23.24). Ei au întins mâna credinţei mai sus şi tot mai sus prezentând puternicul argument: „Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi” (Romani 8,34). Ziua Cincizecimii le-a adus apoi prezenţa Mângâietorului, despre care Domnul Hristos spusese că „va fi în voi”. În continuare îi asigurase: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14,17; 16,7). De atunci înainte, prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos avea să locuiască continuu în inimile copiilor Săi. Unirea lor cu Hristos era acum mai strânsă decât atunci când era personal cu ei. Lumina, iubirea şi puterea lui Hristos, care locuiau în ei, străluceau prin ei, aşa că oamenii văzându-i se mirau întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi „au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4,13).

Tot ceea ce Domnul Hristos a fost pentru ucenicii Săi doreşte să fie şi pentru copiii Săi de astăzi, pentru că în ultima Sa rugăciune, având în jurul Său mica grupă a ucenicilor, spusese: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan 17,20).