09. Ce intalneste un om cand moare?
Există un anumit “telefon” prin care poți să vorbești cu cel mort? Și dacă ar exista așa ceva, ai fi în legătură cu cerul? cu purgatoriul? cu cimitirul? cu iadul?
Ar trebui să recurgi la o ședință de spiritism sau hipnotism?
Toată lumea dorește să știe ce este dincolo de moarte. Sunt morții într-adevăr morți? Se pot reîntoarce cei morți? Cunosc ei viitorul? Merg ei imediat la cer? Sau merg altundeva? Sunt doar adormiți? Pot fi vizibili în anumite împrejurări?
Există multe idei contradictorii despre ceea ce se întâmplă cu un om atunci când moare. Unii spun că atunci când moare un om, toate s-au terminat. Alții spun că omul nu moare niciodată – pentru că de fapt el nu poate muri. Și, desigur, dacă nu poate muri, dacă nu este capabil de moarte, el trebuie să fie în viață, pe undeva.
Așa cum am învățat în studiul anterior, Satana este hotărât să câștige închinarea care îi aparține lui Hristos.
Așa că încă din grădina Edenului el își făcuse planul de înșelare prin deghizare.
În Eden ea a apărut deghizat într-un șarpe vorbitor. Adesea el apare ca un înger de lumină. În cele din urmă el se va prezenta drept Hristos. Astăzi, el se deghizează în orice, dacă prin aceasta ne poate înșela.
La început, desigur, el trebuie să ne convingă de două lucruri:
(1) – că mortul nu este mort
(2) – că mortul poate comunica cu cel viu.
După ce ne convinge de aceste două minciuni, el are cale deschisă. Ne-a câștigat atenția. Tot ceea ce are de făcut acum este să se deghizeze în cineva pe care l-am iubit și care a murit – și apoi să ne spună orice dorește. În acest mod este pe punctul de a primi închinarea noastră.
Chiar înaintea confruntării cu Eva în grădina Edenului, Satana și-a plănuit cu grijă strategia, pentru că în conversația sa cu Eva el a declarat-o deschis. Și a funcționat atât de bine încât de-a lungul veacurilor nu a văzut ca fiind necesar să-și schimbe metoda. Iată planul – două minciuni pe care vrăjmașul lui Dumnezeu mizează pentru a avea succes:
(a) – cu siguranță că nu veți muri
(b) – veți fi ca Dumnezeu.
Nu-i așa că este atât de bine să poți vorbi cu cineva care știe, care a fost în rai, care este și acum acolo? Mii de oameni au un astfel de raționament, de aceea spiritismul este atât de răspândit și mulți își doresc să vorbească cu cei morți.
Dar ce se întâmplă atunci când are loc întâlnirea? Apare cineva asemenea celui pe care l-ai iubit. Are aceeași voce. Tu dorești ca să fie cel pe care îl iubești. Dorești atât de mult aceasta încât îți scapă problema credibilității.
Tu poți să vorbești cu o altă lume și aceasta poate fi lumea spiritelor. Dar cine este la celălalt capăt al firului? Cine ridică receptorul? Cine vorbește la telefon?
Este posibil ca “cineva” să conducă serviciul de “răspunsuri” ale celor morți?
Biblia poate conține unele surprize pentru noi acum când ÎNTÂLNIM CALEA CĂ‚TRE VIAŢA VEȘNICĂ‚.
1. Care este plata păcatului?
Romani 6:23 (NT 1100).
R: _________________________________________
______________________________________________
Poate Pavel să greșească? Este posibil ca el să nu știe că un om nu poate muri? Când Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva i-a avertizat că dacă aleg să nu asculte de El, vor muri. Totuși, Satana se prezintă și-i învață altceva.
2. Ce a zis Satana către Adam și Eva, vorbind prin intermediul șarpelui?
Geneza 3:4 (VT 3).
R: _________________________________________
______________________________________________
O contradicție evidentă, nu-i așa? Pe cine avem de gând să credem?
3. Ce se va întâmpla sufletului care păcătuiește?
Ezechiel 18:20 (VT 820).
R: _________________________________________
______________________________________________
Deci, orice este sufletul, el poate muri. Dar ce este sufletul? Am mai amintit aceasta într-un studiu anterior.
4. Notează din nou cum L-a creat Dumnezeu pe om.
Geneza 2:7 (VT 2).
“Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din _____________________, i-a suflat în nări ______________________,
și omul a devenit __________________”.
Deci Dumnezeu l-a făcut pe om din țărână, apoi i-a suflat suflare de viață și “omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Sufletul deci este combinarea trupului cu suflarea de viață. Omul în întregime este sufletul. Omul nu poate avea un suflet. El este un suflet. Cu siguranță că sufletul nu este o entitate separată care să poată ieși în afara trupului, trăind separat.
5. Cine este Singurul nemuritor?
1Timotei 6:15,16 (NT 1168).
R: _________________________________________
______________________________________________
Dacă doar Dumnezeu este numuritor, dacă doar El nu este supus morții, cu siguranță că omul nu este nemuritor. El poate muri.
6. Va fi vreodată omul nemuritor? Când?
1Corinteni 15:51-55 (NT 1126).
“Nu vom adormi toți, dar toți vom fi _______________ într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morți vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi ________________________. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în ____
_________”.
Așa că noi nu suntem nemuritori acum. Nemurirea este un dar acordat la cea de a doua venire a lui Hristos celor ce au demonstrat că lor li se poate încredința viața veșnică.
7. Ce i-a spus Isus lui Nicodim?
Ioan 3:16 (NT 1028).
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede să nu _______
ci să aibă ____________________”.
De ce a trebuit ca Dumnezeu să-Și dea pe singurul Său Fiu pentru ca noi să avem viața veșnică, dacă noi oricum o avem? De ce L-a trimis pe Fiul Său pentru ca noi să nu pierim, dacă El ne-a creat nemuritori?
8. Ce se întâmplă la moarte?
Eclesiastul 12:7 (VT 677).
“Până nu se întoarce ________ în pământ, cum a fost și până nu se întoarce __________ la Dumnezeu care l-a dat”.
Trupul se întoarce în țărână. Duhul, care este chiar respirația, se întoarce la Dumnezeu. Sufletul pe care l-am descoperit ca fiind o combinație între trup și suflarea de viață, nu merge nicăieri. El doar încetează să mai existe până când trupul și suflarea de viață sunt unite din nou la înviere.
9. Cât cunoaște cel mort?
Eclesiastul 9:5,6 (VT 675).
R: _________________________________________
______________________________________________
10. Poate un om mort să facă planuri?
Psalm 146:4 (VT 637).
R: _________________________________________
______________________________________________
11. Știe cel mort ce fac cei rămași în viață? Îi vede?
Iov 14:21 (VT 532).
R: _________________________________________
______________________________________________
12. Poate o persoană decedată să se întoarcă în casa sa și să o viziteze?
Iov 7:9,10 (VT 526).
R: _________________________________________
______________________________________________
13. Ce a zis Isus când a murit Lazăr?
Ioan 11:11 (NT 1041).
R: _________________________________________
______________________________________________
În mod sigur cei morți dorm liniștiți în mormintele lor până la înviere. Nu este calea aleasă de Dumnezeu cea mai bună dintre toate? Nu este un gând liniștitor acela că cei dragi nu privesc cu îngrijorare la necazurile noastre?
Dar dacă morții sunt în mormintele lor, dacă ei nu știu nimic, dacă nu pot gândi și deci nu pot comunica – atunci cei cu care vorbesc spiritiștii nu pot fi rudele noastre decedate. Cineva se deghizează în cel mort!
14. Cu cine vorbesc spiritiștii?
Apocalipsa 16:14 (NT 1217).
R: _________________________________________
______________________________________________
Nu este o adevărată tragedie să-L iubești pe Isus în mod sincer, profund, din toată inima și să fii înșelat de inamicul Său, fără să știi aceasta?
GÂNDEȘTE-TE…
Este important să știi că morții dorm liniștiți până în ziua învierii. Acest adevăr biblic te poate păzi de înșelăciune. Însă ziua învierii va trece pe lângă tine dacă nu L-ai cunoscut pe Isus într-o relație atât de strânsă, încât inamicul Său să nu o poată strica.
CARE ESTE IMPRESIA TA?
– Acum poți să-ți notezi impresiile asupra acestui studiu important. După fiecare din următoarele întrebări, bifează răspunsul pe care-l consideri corect:
– Care este plata păcatului?
( ) – iadul
( ) – moartea
( ) – purgatoriul
Cine este nemuritor?
( ) – omul
( ) – îngerii
( ) – Dumnezeu
Ce este sufletul?
( ) – omul în întregime
( ) – o entitate separată
( ) – suflarea de viață
– Cât de mult cunoaște un om mort?
( ) – nu știe nimic
( ) – toate lucrurile
( ) – doar câteva lucruri
– Este posibil ca demonii să facă minuni?
( ) – da
( ) – nu
( ) – nu se prea pricep
De ce este confortabil să știi că cei dragi care au murit se odihnesc în mormintele lor și nu trăiesc într-o lume a spiritelor?
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
MOMENT DE MEDITAŢIE
“Doamne Isus, eu ți-am făgăduit să-Ţi servesc până la sfârșit, de aceea te rog să fii Domnul și Prietenul meu permanent. Știu că nu voi pierde bătălia cu vrăjmașul dacă Tu ești de partea mea. Te rog apără-mă, în Numele lui Isus, Amin”.