Pornind de la etimologia verbului “a se certa” care înseamnă a se ciorovăi, a rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra, descoperim o similitudine dureroasă între sensul cuvântului ceartă și atitudinea omului față de Dumnezeu. În Genesa 3 găsim începutul acestui trist răspuns la intenția divină de a da omului “un viitor și o nădejde” (Ieremia 29.11); descoperim pe Adam și Eva care aveau să rupă relația de prietenie existentă între tatăl – Dumnezeu, și copii – Adam și Eva. Pornind din grădina Edenului istoria salvării este marcată de tendința permanentă a omului de a rupe relația cu Dumnezeu, de a fi supărat pe Creator până la a ridica pumnul spre cer și a striga cu disperare și revoltă “unde ești Dumnezeule?”, “de ce mi se întâmplă atâtea lucruri rele?”, “de ce sunt sărac?”, “de ce mi-a murit mama, soțul sau soția?”, “dacă exiști, arată-te și răspunde-mi”.
   Devine astfel necesară cunoașterea relației cu privire la Providență, la predispoziția omului de a se certa cu Dumnezeu precum și natura și efectele acestei predispoziții.

1.  De ce este nelegitimă tendința omului de a-L trage pe Dumnezeu la răspundere?
   Ps. 8.4
   Există o diferență esențială între Dumnezeu și om. În timp ce omul este limitat în timp și spațiu, Dumnezeu guvernează lumea cu har și îndurare. Dumnezeu este Creatorul, omul nu este decât creatura; a întreba pe Creator “de ce?” este absurd.

2.  Care sunt gândurile lui Dumnezeu cu privire la om?
   Ieremia 29.11
   Creațiunea este actul iubirii. Dumnezeu care există prin sine însuși și-a creat “nevoia” de părtășie cu ființele create și își manifestă iubirea în acțiunile Sale salvatoare pentru omul păcătos.

3.  Care este natura gândurilor omului?
   Genesa 6.5
   Omul care este păcătos posedă o natură păcătoasă, tot ce pornește direct de la om poartă amprenta păcatului, chiar și faptele sale bune sunt afectate de păcat, (gânduri egoiste, mândrie, competiție păcătoasă) Isaia 64.4. Prin urmare predispoziția de a se certa cu Dumnezeu, de a rupe legătura cu El este rezultatul păcatului care a afectat întreaga natură umană.

4.  Ce s-ar întâmpla cu omul dacă Dumnezeu ar răspunde provocării lui?
   Iov 40.1-7
   Iov, al cărui nume a devenit proverbial datorită suferinței prin care a trecut a fost ispitit și el să se îndoiască cu privire la dreptatea lui Dumnezeu și să se întrebe de ce? Cartea lui Iov, ultimele capitole ne prezintă pe Dumnezeu și Iov față în față; Dumnezeu îl confruntă pe om, iar acesta recunoscând nebunia omului de a pune la îndoială dreptatea lui Dumnezeu, exclamă: “Îmi pun mâna la gură!” (Iov 40.4), “mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în sac și cenușă” (Iov 42.6).

5.  Ce ne spune apostolul Pavel despre călăuzirea lui Dumnezeu?
   Romani 8.28
   Căderea omului în păcat nu L-a surprins pe Creator; dar și Dumnezeu suferă datorită alegerii greșite a omului, totuși El este pregătit să facă față situației prin punerea în aplicare a Planului Mântuirii. Deși Dumnezeu nu aduce răul, îl poate îngădui. Totuși, în infinita Sa înțelepciune El poate transforma ceea ce poate semăna a înfrângere într-o mare biruință. Avem nevoie să ne încredem în Providență.

6.  Ce trebuie să facă omul când este ispitit cu neîncredere și îndoială?
   Ps. 37.5-7 (p. 573)
   Viața ne este presărată cu momente de durere și tristețe; Domnul Isus spunea: “în lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16.33). El Însuși ne-a fost un exemplu al încrederii totale. Pe cruce fiind, în cele mai cumplite chinuri a putut spune: “Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul!” (Luca 23.46).

7.  Care sunt rezultatele murmurării și neîncrederii?
   Ioan 12.33-37
   În Luca 1.20 descoperim unul din cele mai neînsemnate poate, efecte ale neîncrederii, totuși cel ce stăruie în murmurare și necredință va suferi o pierdere veșnică de la fața lui Dumnezeu, căci fără credință este cu neputință să te apropii de El.

8.  Ce face acum Domnul Hristos pentru cei ce trec prin necazuri?
   Evrei 4.14-16
   În prezența Tatălui și a îngerilor sfinți Domnul Hristos mijlocește pentru om, fiecare caz este important, fiecare încercare are un rost; pentru fiecare ispită, de la tronul Tatălui vine putere, pentru orice durere – mângâiere și pentru orice lacrimă – alinare.

9.  Care este răsplata celor ce rămân credincioși până la capăt?
   Apoc. 21.1-4
   Aflat lângă trupul neînsuflețit al soției și copilului său, un tânăr predicator a spus: “Vino Doamne în curând!”. Aceasta este răspunsul tuturor întrebărilor și frământărilor, revenirea în glorie a Fiului lui Dumnezeu, care va chema la viață pe cei pentru care eram gata, sau chiar am spus: de ce? Atunci vom înțelege Providența Sa, atunci vom lăuda pe Dumnezeu pentru drumul pe care ne-a condus, atunci vom radia de fericire pentru că tot ceea ce ne-a întristat nu mai este. Pretutindeni domnește pacea, încrederea și armonia.

   NU UITA

   Am înțeles din acest studiu că nu sunt singur, că dincolo de aparențele înfrângerii și decepții, Cineva conduce totul spre binele meu. De aceea când vin încercările, când de ce îmi frământă mintea și inima, mi-aduc aminte că am la Tatăl un Mijlocitor, mi-aduc aminte că în curând voi înțelege de ce și pentru aceasta, chiar dacă plâng, sunt plin de încredere.

   DE VORBĂ‚ CU TATĂ‚L

   Doamne înțeleg că mă iubești, că lucrezi chiar acum pentru binele meu; îmi pare rău că uneori am murmurat; te rog să mă ierți. Acum te rog să controlezi prezentul și viitorul din viața mea și cu măreția iertării să-mi acoperi trecutul. Ajută-mă să mă încred până la capăt în Tine. În Numele Domnului Isus Te-am rugat, Amin!