Întâlnire cu profeția Bibliei – 12
Adu-ți aminte ce am învățat în studiile trecute în legătură cu mesajele care vin de la Hristos, Martorul credincios și adevărat: ele sunt adresate atât celor 7 biserici din Asia Mică, cât și fiecărei generații de creștini până în zilele noastre.
Fiecare mesaj are o structură asemănătoare. În introducere, mesajul îl descrie pe Isus, așa cum apare în capitolul 1. Urmează o afirmație în care Isus ne anunță că știe starea adevărată a bisericii. În continuare, El oferă câteva sfaturi și apoi rostește o făgăduință pentru toți cei ce vor învinge.
Nu avem spațiu suficient pentru a intra în detalii asupra fiecărui cuvânt. De aceea, vom încerca să înțelegem ideea principală și să rezumăm fiecare mesaj. Pentru ca studiul să fie cât mai eficient, citește fiecare mesaj în întregime și apoi răspunde întrebărilor din studiu.
A. MESAJUL CĂ‚TRE BISERICA DIN EFES
Apocalipsa 2:1-7
Drumul imperial din Asia Mică, care trecea prin șapte orașe, începea la Efes și se termina în Laodicea. Apostolul Pavel a întemeiat în primul secol o biserică în Efes. Probabil că însuși Ioan a fost conducătorul bisericii pentru un timp. Ea era o biserică de frunte în primul secol, și poate fi considerată tipică creștinismului din biserica primară.
1. Ce atitudine a avut biserica din Efes față de învățătorii falși?
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
“Nicolaiții” au răspândit pretutindeni învățătura că ascultarea de poruncile lui Dumnezeu nu este obligatorie și că nu există legătură între faptele cuiva și viața spirituală a acestuia. Isus a lăudat biserica din Efes pentru că a păstrat adevărul și a combătut ereziile Nicolaiților.
2. Ce a reproșat Isus bisericii din Efes?
Apocalipsa 2:4
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Astăzi, când îți deschizi Biblia, vei
ÎNTÂLNI
DESCOPERIREA LUI
ISUS HRISTOS
Așa cum se întâmplă întotdeauna când există lupte teologice, se neglijează dragostea, prietenia și compasiunea. Biserica din Efes a cunoscut această neglijență.
3. Ce soluție a oferit Isus?
Apocalipsa 2:5
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
“Amintește-ți, pocăiește-te, întoarce-te”. Ei trebuiau să-și amintească cum L-au găsit pe Hristos la început, cum L-au iubit pe El și pe aproapele lor. Aveau nevoie de pocăință pentru ca să se întoarcă la credința simplă în Hristos și la ascultare. Apoi trebuiau să lucreze pentru răspândirea Evangheliei.
4. Ce făgăduință este dată biruitorului?
Apocalipsa 2:7
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
B. MESAJUL CĂ‚TRE BISERICA DIN SMIRNA
Apocalipsa 2:8-11
5. Ce știa Isus despre biserica din Smirna?
Apocalipsa 2:9
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Biserica timpurie a fost persecutată de diferiți împărați. Isus se referă la amenințarea, intrigile și persecuțiile cauzate de iudeii care au refuzat să creadă în Hristos.
6. Ce aveau să sufere unii credincioși?
Apocalipsa 2:10
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Creștinii au fost prigoniți de Imperiul Roman. Zece zile, conform principiului interpretării profețiilor (o zi = un an), se referă la 10 ani. Între anii 303-313 d.Hr., creștinii au suferit cumplit din cauza unui decret al lui Dioclețian. Cei zece ani s-au sfârșit în 313, când Constantin a legiferat creștinismul.
7. Ce le-a promis Isus celor credincioși până la moarte?
Apocalipsa 2:10
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
De-a lungul timpului, această promisiune i-a încurajat pe creștinii care au fost persecutați. Cei din timpul lui Ioan au suferit din partea iudeilor și a Imperiului Roman. Cei din Evul Mediu au suferit din pricina cornului cel mic (Daniel 7). Creștinii de astăzi suferă fizic sau spiritual pentru că Diavolul caută să-i nimicească și să-i înșele. Toți au fost încurajați de această promisiune.
8. Ce făgăduință este făcută biruitorului?
Apocalipsa 2:11
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
De prima moarte are parte oricine acum. Însă moartea a doua este cea de la sfârșitul mileniului, după ce toți au fost înviați. Atunci cei răi vor fi distruși prin foc (vezi Apoc. 20,14). Vom studia mai mult despre acest subiect în lecțiile viitoare.
C. MESAJUL CĂ‚TRE BISERICA DIN PERGAM
Apocalipsa 2:12-17
Pergam a fost un centru cultural și religios făcut cadou Imperiului Roman de ultimul împărat al Pergamului, în 133 î.Hr. Religia păgână a Babilonului a fost adusă aici atunci când Persia a cucerit Babilonul. Mai târziu, împăratul roman a construit un templu unde supușii să îi aducă închinare. Vedem o legătură clară între religiile păgâne babiloniene și religia Romei – Babilonul spiritual.
9. Ce a spus Isus despre locul unde locuiesc ei?
Apocalipsa 2:13
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
10. Ce învățături greșite existau aici?
Apocalipsa 2:14
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Balaam a încurajat pe israeliți să trăiască împotriva poruncilor lui Dumnezeu (Numeri 22-25). La fel ca Balaam – profetul fals care a conlucrat cu puterea politică din vremea sa, ca să zădărnicească planul lui Dumnezeu – oamenii din biserică au colaborat cu conducătorii civili pentru a distruge standardele morale ale poporului lui Dumnezeu. Aceasta s-a văzut cel mai bine când împăratul Constantin a devenit un pseudocreștin și a adus mii de creștini neconvertiți în biserică.
11. Ce avertizare a dat Isus?
Apocalipsa 2:16
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
12. Ce a promis El biruitorului?
Apocalipsa 2:17
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Mana ascunsă este o referire la vasul cu mană din chivotul legământului care-L simbolizează pe Isus – Pâinea Vieții (Ioan 6:32-33). Piatra albă provine de la obiceiul din vechime prin care se vota eliberarea celor condamnați, în timp ce piatra neagră însemna un vot de condamnare. Numele nou indică un nou caracter creștin.
D. MESAJUL CĂ‚TRE BISERICA DIN TIATIRA
Apocalipsa 2:18-29
13. Ce a lăudat Isus la această biserică?
Apocalipsa 2:19,24
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
14. Ce a avut de reproșat Isus bisericii?
Apocalipsa 2:20
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Izabela a fost o regină a lui Israel care se închina la dumnezei păgâni. Ea a încercat să conducă poporul în rătăcire. (Citește 1Regi 16:31 și 19:1,2). Prin ea a fost simbolizată perioada Evului Mediu (din 538 d. Hristos până la Reformațiune), când biserica apostată (cornul cel mic) a avut puterea civilă de a controla credincioșii și a introdus bazele practicilor păgâne. În această perioadă au apărut învățături false, cum ar fi: mijlocirea preoțească, mântuirea prin fapte, cremoniile și ritualurile, etc.
15. Ce sfat a oferit Isus?
Apocalipsa 2:25
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Aceste cuvinte prezintă pentru prima dată în cartea Apocalipsei făgăduința celei de a doua veniri a lui Hristos. Aceasta i-a încurajat pe credincioșii din timpul lui Ioan, pe valdenzi, pe frații boemi, pe urmașii lui Wycliffe și pe credincioșii de astăzi, să păzească adevărata credință.
16. Ce promisiune a fost făcută biruitorului?
Apocalipsa 2:16-18
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
E. MESAJUL CĂ‚TRE BISERICA DIN SARDES
Apocalipsa 3:1-6
17. Ce “nume” avea biserica din Sardes?
Apocalipsa 3:1
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Credincioșii bisericii trăiau o viață de ipocrizie, având forme de creștinism (2Tim.3:5), dar faptele lor nu dovedeau că au experimentat creștinismul. Aceasta simboliza perioada imediat următoare reformațiunii, începând din anul 1517 (când Luther a bătut în cuie pe ușa bisericii cele 95 de teze ale sale) până în 1755. Cu toate că Luther, Calvin și alți reformatori au făcut mari transformări, urmașii lor nu au mers mai departe în corectarea abuzurilor pricinuite de Papalitate. Dimpotrivă, ei au format biserici care au pierdut spiritualitatea dinamică a mântuirii prin credință. până când ei înșiși au combinat biserica cu statul.
18. Ce sfat i-a dat Isus?
Apocalipsa 3:2
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
N-a fost pierdut totul. Mesajul îndreptățirii prin credință a fost păstrat cu strictețe.
19. Ce urma să se întâmple dacă nu erau vigilenți?
Apocalipsa 3:3
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Isus nu va veni în secret, dar va veni ca un hoț. Mulți oameni nu vor fi pregătiți pentru acest eveniment. De aceea, El a sfătuit biserica să-și amintească, să păzească și să se pocăiască.
20. Care sunt făgăduințele făcute biruitorului?
Apocalipsa 3:5
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
F. MESAJUL CĂ‚TRE BISERICA DIN FILADELFIA
Apocalipsa 3:7-13
21. Ce a lăudat Isus la biserica “dragostei frățești”?
Apocalipsa 3:8,10
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
22. Ce a spus Isus că va face?
Apocalipsa 3:8
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Aceasta înseamnă că Isus a deschis ușa Sanctuarului și a salvării prin moartea Sa. Acesta a fost adevărul din timpurile lui Ioan și de asemenea descrie cu acuratețe perioada în care Dumnezeu a inspirat mai mulți predicatori cum ar fi: Wesley, Whitefield, Finney. În perioada 1755-1844 au apărut mari reformatori, misionari și societăți misionare. Mișcarea Adventă s-a distins tocmai prin învățătura cu privire la lucrarea lui Hristos în Sanctuar.
23. Ce promite Hristos fiecărui biruitor?
Apocalipsa 3:12
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
G. MESAJUL CĂ‚TRE BISERICA DIN LAODICEA
Apocalipsa 3:14-21
24. Ce a spus Isus despre condiția spirituală a acestei biserici?
Apocalipsa 3:15-16
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Acesta este ultimul mesaj dintre cele adresate bisericilor. El se aplică la trei grupe de credincioși: 1. bisericii din timpul lui Ioan; 2. urmașilor lui Hristos din orice timp; 3. urmașilor lui Hristos de la sfârșitul timpului (după 1844). El se referă la creștinii care nu sunt puternici spiritual, dar nici împotriva lui Dumnezeu. Ei sunt creștini care nu-și simt lipsa lor spirituală, așa că ei resping orice încercare de salvare din partea lui Isus.
25. Ce sfaturi oferă Isus?
Apocalipsa 3:18
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________
Oamenii nu pot ieși din lipsa lor spirituală în propria lor putere. Doar Isus poate oferi salvare. Aurul curățit în foc este “credința care lucrează prin dragoste” (vezi Galateni 5:6 și 1Ioan 2:5). Hainele albe reprezintă neprihănirea lui Hristos cu care El acoperă condiția noastră spirituală. Alifia pentru ochi reprezintă Spiritul Sfânt care ne ajută să vedem adevărata noastră condiție și să distingem răul de bine (Ioan 16:8-11).
26. Ce făgăduință este făcută biruitorului?
Apocalipsa 3:20,21
Răspuns: ______________________________________
________________________________________________