Minuni uimitoare ale creaţiei
În ciuda faptului că a fost stricată de păcat, natura încă dă o mărturie elocventă despre iubirea şi puterea unui Creator divin. După ce s-a aflat sub greul blestem al păcatului timp de aproape 6000 de ani, incredibila frumuseţe a creaţiunii lui Dumnezeu continuă să ne uimească şi să ne cucerească. Când Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântări, nu ar trebui să uităm niciodată să amintim aceste minuni incomparabile ale naturii care adaugă atât de mult sens fiecărei clipe din viaţa noastră.
Cum ar arăta planeta aceasta fără covorul odihnitor de iarbă verde şi frunziş proaspăt? Nu a trebuit ca Dumnezeu să îmbrace pământul urât şi arid cu un astfel de covor. Practic, nu era nevoie de nicio culoare strălucitoare. Oamenii ar fi supravieţuit şi pe o planetă ternă cu un pământ cenuşiu, dar nu ar mai fi fost atât de fericiţi. Însuşi Creatorul nu a fost doar un iubitor de frumos, ci Şi-a iubit creaturile atât de mult că a dorit ca ele să fie şi fericite.
De aceea, a înveşmântat pământul cu jumătate milion de feluri de flori şi frunze. Iar ascunse în fiecare boboc micuţ, Dumnezeu a aşezat secrete care i-ar uimi şi pe cei mai mari şi mai geniali oameni de ştiinţă de pe pământ.