Ce alt moment mai încântător poate exista în viață decât ceremonia căsătoriei, când două inimi se unesc într-una? Ţintele divine devin una. Ambițiile și interesele se unesc într-un singur scop. Soțul și soția lucrează împreună ca parteneri ca să facă o casă și să întemeieze o familie. Această unitate dă vieții o strălucire – face din ea o aventură care nu poate fi comparată cu nimic.

Când un om își unește inima lui cu inima lui Hristos, viața devine o părtășie, o tovărășie tot așa de reală și încă și mai încântătoare decât simpla legătură omenească. Creștinul își găsește plăcerea în scopurile lui Dumnezeu. Casa lui, familia lui, chiar și contul lui din bancă – toate sunt împărțite cu Hristos. El și Hristos sunt părtași într-o unitate spirituală.
Isus S-a rugat ca urmașii Lui să intre într-o părtășie strânsă cu El, chiar așa cum El este una cu Tatăl.

“Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” Ioan 17:20-21.

Părtășia noastră care “atât de mult a iubit… lumea, că a DAT” Ioan 3:16. Neegoismul, sacrificiul, dăruirea, chiar pentru cei care nu merită – aceste calități sunt caracteristice lui Dumnezeu. Ele devin trăsături de caracter ale aceluia care printr-o unire spirituală cu Hristos, Dumnezeul-om, este controlat de Duhul Lui.

Nu există o aventură în viață egală cu aceea de a avea pe Dumnezeu ca partener. Nu există încântare comparabilă cu aceea de a ști că suntem conlucrători cu Dumnezeu la construirea împărăției păcii și dreptății. Intrarea în părtășie cu Dumnezeu ne asigură o satisfacție lăuntrică și o bucurie pe care nu o au aceia care lucrează numai ca să adune avere sau faimă.

În ultimele zile ale vieții, generalul Booth, fondatorul Armatei Salvării, a fost întrebat dacă are vreun mesaj pentru soldații creștini. Răspunsul lui, de un singur cuvânt, a fost: “Alții”.
Egoismul este păcat și este de la diavolul. Altruismul este asemănarea cu Hristos și este de la Dumnezeu. Creștin egoist, așa ceva nu există, pentru că însuși numele de creștin implică primirea naturii neegoiste a lui Hristos.

Pastorul H.M.S. Richards era gata să boteze pe un nou convertit într-o zi, când observă că omul avea portofelul umflat în buzunar. El l-a întrebat pe om dacă a uitat să-și lase banii în camera de pregătire, unde se dezbrăcase. La aceasta, omul răspunse: “Portofelul meu și cu mine vom fi botezați împreună”. Acesta este adevăratul spirit al creștinismului – dând ca să ajuți pe alții.

Isus a învățat că dragostea este împlinirea legii. Când tânărul bogat a venit la El cu întrebarea ce să facă pentru a moșteni viața veșnică, Isus a pus la încercare iubirea lui spunându-i să vândă tot ce are și să dea săracilor. Cât de mulți creștini mărturisesc pe Hristos, dar nu experimentează și nu reflectă niciodată spiritul Lui de sacrificiu și de a prefera pe alții înaintea lor înșile!

Diavolul încearcă tot timpul să ne împiedice de a avea spiritul de sacrificiu al lui Hristos. Într-o seară un om ședea în biserică ascultând pe pastor care cerea bani pentru răspândirea Evangheliei. Inima lui a fost mișcată. El a simțit că ar trebui să dea și el. Dar diavolul îi șoptea într-una: “Să nu dai! Să nu dai!” Omul totuși s-a hotărât să dea. Atunci diavolul a cedat puțin și a zis: “Să nu dai mult! Să nu dai mult!” Chiar atunci coșulețul de colectă trecea pe lângă el. Repede omul și-a scos portofelul și l-a aruncat cu totul în coșuleț zicând: “Acolo de-acum, egoismule; zvârcolește-te cât poftești!”

Apostolul Pavel sfătuiește:
“În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: Este mai ferice să dai, decât să primești” Fapte 20:35.


1. BOGĂ‚ŢIA CARE NU SE PIERDE NICIODATĂ‚

În lumea aceasta, putem fi jefuiți în multe feluri de ce am strâns pentru zile negre. Isus ne-a învățat cum să depunem banii noștri așa încât să nu fie amenințați de niciunul din aceste pericole.

“STRÂNGEŢI-VĂ‚ COMORI ÎN CER, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va și inima voastră” Matei 6:20,21.

Poate că ați citit istorioara lui Henry Van Dyke: “Locuințe”, în care el povestește despre milionarul care a visat că s-a dus la cer. La sosire, el a cerut să i se arate locuința lui. El sperase să aibă una dintre cele mai frumoase case din cetatea sfântă. Spre uimirea lui însă, grădinarul lui, un om foarte sărac, avea o casă minunată, în timp ce lui i se repartizase o colibă umilă.

Când a cerut o explicație pentru ce i s-a părut lui a fi o greșeală, i s-a răspuns că locuințele din cer au fost construite cu ce a trimis fiecare dinainte acolo, în împărăția lui Dumnezeu. Sărmanul grădinar sacrificase și trimisese tot ce putuse, în timp ce bogatul își cheltuise banii pentru gloria și faima lui. Sacrificiul nu fusese preocuparea lui pe pământ. Banii lui nu fuseseră depuși în banca lui Dumnezeu.

Un om muncește o viață ca să strângă o avere, dar cât de mult ia cu el când pleacă? Niciun bănuț! Dar ceea ce un om dă pentru a ajuta pe alții și a avansa împărăția lui Dumnezeu are valoare veșnică.

În timpul expansiunii spre vest, un om sta în picioare lângă soția lui care plângea. Casa lor zăcea în cenușă. Într-o oră scurtă, tot ce avuseseră se dusese. Acum nu avea niciun bănuț.

La biserică, săptămâna următoare, li s-a predat o pungă cu bani, strânși de prieteni, care să-i ajute să înceapă din nou. Pe când bărbatul stătea în picioare ca să mulțumească pentru darul acesta, el zise: “Am pierdut tot ce am strâns pentru mine. Totul s-a făcut scrum. Mi-a rămas tot ce am dat”.

Darul acesta l-a convins de adevărul biblic: “Aruncă-ți pâinea pe ape și după multă vreme o vei găsi iarăși” Eclesiastul 11:1. El a învățat că bogăția pământească poate dispărea într-un moment. Dar nu așa se întâmplă cu bogăția strânsă la Dumnezeu. Isus ne învață clar: “Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui… Să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu vă frământați mintea. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” Luca 12:15,29-31.

Dacă suntem interesați numai de bogăție și fericire în viața aceasta, ne limităm noi înșine posibilitățile. Dumnezeu plănuiește ceva cu mult mai bun pentru noi, atât în viața aceasta, cât și în viața viitoare.

Dacă faci o comparație între firea ta și spiritul divin de altruism, cum te apreciezi singur? Îți depozitezi averea ta la banca cerului?


2. TOTUL APARŢINE LUI DUMNEZEU

Deoarece Dumnezeu a făcut pământul, El îl pretinde ca posesiune a Lui.
“Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc” Psalm 24:1.

Pretenția lui Dumnezeu include toate bogățiile din lume.
“Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor” Hagai 2:8.

Mai mult, El pretinde că fiecare bărbat, femeie și copil din această lume îi aparțin, fiind “poporul Lui și turma pășunei Lui” Psalm 100:3.

În grădina Eden, pentru o gustare din fructul interzis, omul a vândut diavolului dreptul lui de stăpânire asupra acestui pământ. Din această cauză Isus a venit ca să răscumpere lumea pierdută.
“Căci Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” Luca 19:10.

Ca să recâștige lumea, Dumnezeu a plătit prețul cel mai mare pe care cerul putea – viața propriului Său Fiu. Astfel pământul și fiecare persoană de pe el sunt de două ori proprietatea lui Dumnezeu – ai Lui prin creațiune și ai Lui prin răscumpărare.
“Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” 1Corinteni 6:20.

Lumea aceasta și locuitorii ei nu sunt numai proprietatea lui Dumnezeu, ci ei sunt complet dependenți de El pentru întreținerea vieții. Biblia ne vorbește despre puterea susținătoare a lui Dumnezeu.
“(Fiul…) care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” Evrei 1:3.
“Căci în El avem viața, mișcarea și ființa” Fapte 17.28.
“El care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile” Fapte 17:25.

Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce aminte că abilitatea noastră de a face bani este de asemenea un dar de la Dumnezeu.
“Adu-ți aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci EL ÎŢI VA DA PUTERE SĂ‚ CÂȘTIGI” Deuteronom 8:18.

Se spune că un agricultor investește numai 5 la sută din efortul necesar pentru a face să crească o recoltă de porumb. Dumnezeu adaugă restul de 95 la sută și urmarea este o recoltă bogată. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar uita să-și facă partea Lui?

Dumnezeu nu are nevoie de niciun cent, pfennig sau ban de la noi. El ar putea să creeze bani de care are nevoie pentru încheierea lucrării Sale pe pământ. El nu are nevoie să depindă de noi ca vestea mântuirii să fie povestită, fiindcă dacă noi vom tăcea, El poate face pietrele să strige. Luca 10:40. El ar putea folosi solii cerești ca să spună oamenilor de pretutindeni despre crucea de la Calvar și despre a doua venire a lui Isus pe norii cerului. El nu depinde de oameni pentru terminarea lucrării Lui. El dorește ca noi să ne bucurăm în lucrarea pe care El o face pentru o lume pierdută.


3. PĂ‚RTĂ‚ȘIE CU DUMNEZEU ÎN DĂ‚RUIRE

Marile intreprinderi depind de marea finanță. Industria este condusă pe bază de bugete și calculul prețului de cost.

Intreprinderea lui Dumnezeu este cea mai mare intreprindere de pe pământ – câștigarea altora pentru Hristos. Să fie Dumnezeu mai puțin înțelept în finanțarea lucrării Sale pe pământ decât sunt oamenii de afaceri obișnuiți? Intenționează Dumnezeu ca lucrarea Sa pe pământ să fie condusă în stilul “loviturilor” întâmplătoare? Aceasta nu se potrivește cu Dumnezeu. “Ordinea este prima lege a cerului”.

Dar ce pot face eu pentru El, cu inima mea plină de dragoste și doritoare de a-L servi? Noi suntem în părtășie cu Hristos în sacrificiu și servicii, lucrători împreună cu Dumnezeu.
“Ca unii care LUCRĂ‚M ÎMPREUNĂ‚ CU DUMNEZEU vă sfătuim să faceți așa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu” 2Corinteni 6:1.

Încă din Eden, poporul lui Dumnezeu a fost în părtășie cu El, nu numai în servire, ci și în dăruire.


4. PĂ‚RTĂ‚ȘIA CU DUMNEZEU ÎN VECHIUL TESTAMENT

Mult înainte ca evreii să existe ca popor, Dumnezeu a stabilit un plan pentru finanțarea lucrării Sale pe pământ. Citim că Avram a plătit zecime lui Melhisedec, “preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt” Geneza 14:18,20. Avram a trăit 430 de ani mai înainte ca israeliții – numiți mai târziu evrei, să fi intrat în țara Palestinei.

Mulți ani mai târziu, Iacov, fugind de mânia fratelui său, a făcut acest legământ cu Dumnezeu: “Îți voi da A ZECEA PARTE din tot ce-mi vei da” Geneza 28:22.

Sistemul zecimii a fost deci o moștenire sfântă încredințată lui Avraam și lui Iacov, înaintașii poporului Israel. La muntele Sinai, el a fost dat națiunii israelite. Domnul a făcut clar lui Israel că zecimea îi aparține Lui și că este sfântă – pusă deoparte pentru lucrarea sfințită a conducătorilor lor.

“Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor este a Domnului; este un lucru închinat Domnului” Leviticul 27:30.
“Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii” Numeri 18:21.

Istoria Vechiului Testament se încheie cu acuzarea poporului ales al lui Dumnezeu:
“Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum MĂ‚ ÎNȘELAŢI VOI? Dar voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ CU ZECIUIELILE ȘI DARURILE DE MÂNCARE. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime”” Maleahi 3:8,9.

Poporul lui Dumnezeu pierduse spiritul cerului. Ei deveniseră egoiști, apucători și avari. Și, deoarece egoismul este păcat, erau sub blestem. Ce încheiere tristă a istoriei bisericii din Vechiul Testament!


5. PĂ‚RTĂ‚ȘIA CU DUMNEZEU ÎN NOUL TESTAMENT

Dumnezeu așteaptă de la biserica Sa din Noul Testament aceeași grijă în mânuirea intereselor Sale după cum aștepta și de la biserica din Vechiul Testament.

Când Isus a venit să trăiască printre oameni, El a găsit pe fariseii conștiincioși socotind și zeciuind chiar și semințele din grădină. În timp ce El nu a aprobat religia lor legalistă, El a pus aprobarea Lui asupra zeciuielii în Timpul Noului Testament. El zice: “Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că VOI DAŢI ZECIUIALA din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din lege: dreptatea, mila și credincioșia; PE ACESTEA TREBUIA SĂ‚ LE FACEŢI și pe acelea să nu le lăsați nefăcute” Matei 23:23.

Dăruirea sistematică într-un spirit de sacrificiu este tot atât de mult o parte din copilul lui Dumnezeu acum, după cum a fost totdeauna. Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Creștinul din Noul Testament trebuie să fie tot așa de gata de sacrificiu și generos după cum erau copiii lui Dumnezeu în timpurile Vechiului Testament.

Isus a avut multe de spus despre credincioșie în administrarea lucrurilor lui Dumnezeu. El a dat parabola talanților ca să învețe credincioșia în lucrarea lui Dumnezeu. El a vorbit despre economul necredincios și a recomandat pe administratorii credincioși.

“Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății?” Luca 16:10-11.

Principiul zeciuielii este un principiu moral, fiindcă el presupune caracter. Cinstea în zeciuială este un test al creștinismului nostru. Cetățeanul care refuză să-și plătească taxele lui către oraș, stat, sau națiune este neloial față de țara lui. El refuză să sprijinească puterea care îl protejează și-i procură multe lucruri de care are nevoie.

Cum poate un creștin care jefuiește de zecime și daruri pe Creatorul lui să fie considerat loial față de împărăția cerurilor? Dumnezeu spune că un astfel de om este vinovat de a-L fi jefuit pe El.

“Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: Cu ce Te-am înșelat? Cu zeciuielile și darurile de mâncare” Maleahi 3:8.
“Nici HOŢII, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții NU VOR MOȘTENI ÎMPĂ‚RĂ‚ŢIA LUI DUMNEZEU” 1Corinteni 6:10.

Pavel accentuiează zecimea în biserica din Noul Testament. El arată că așa cum zecimea întreținea pe preoții de la Templu, tot așa trebuie ea să susțină pe slujitorii bisericii creștine de astăzi.
“Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot așa, DOMNUL A RÂNDUIT CA CEI CE PROPOVĂ‚DUIESC EVANGHELIA SĂ‚ TRĂ‚IASCĂ‚ DIN EVANGHELIE” 1Corinteni 9:13,14.


6. PĂ‚RTĂ‚ȘIA PRIN ZECIUIALĂ‚

Dumnezeu pretinde zecimea ca fiind proprietatea Lui. Cuvântul “zecime” înseamnă a zecea parte.

“Orice ZECIUIALĂ‚ din cirezi și din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o ZECIUIALĂ‚ închinată Domnului” Leviticul 27:32.

O zecime din ce crește aparține lui Dumnezeu: “Să iei zeciuiala din tot ce-ți va aduce sămânța, din ce-ți va aduce ogorul în fiecare an” Deuteronom 14:22.

Creșterea înseamnă profitul, câștigul net. Agricultorul zeciuiește profitul lui anual. Omul de afaceri își zeciuiește câștigul lui net. Muncitorul își transformă timpul lui în bani. Salariul lui este creșterea; deci, el zeciuiește acest venit al lui. Darurile sunt și ele o creștere a posesiunilor noastre. Când profitul sau creșterea este de 1.000 de dolari (mărci, franci, lei) zecimea este a zecea parte din sumă, deci 100 de dolari, etc.

Pentru creștinul neegoist, este un adevărat privilegiu să întoarcă lui Dumnezeu a zecea parte din câștigul lui. Zecimea trebuie pusă cu grijă deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu, înainte ca noi să folosim celelalte nouă părți. Ea este sfântă pentru El. Cu siguranță, ea nu trebuie reținută niciodată, fiindcă Dumnezeu numește aceasta jaf.
Dacă poporul lui Dumnezeu din toate denominațiunile ar manifesta din abundență harul acesta al dăruirii, ar fi mijloace din belșug pentru susținerea misiunilor creștine, spitalelor, slujitorilor Evangheliei, bisericilor, instituțiilor de învățământ, programelor de predicare a Evangheliei prin radio și televiziune. Lucrarea lui Dumnezeu nu ar duce lipsă de nimic și s-ar împlini promisiunea:
“Evanghelia aceasta a împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” Matei 24:14.

Dacă toți cei care cred în Dumnezeu și în Sfintele Scripturi ar întoarce lui Dumnezeu zecimea care-i aparține și ar adăuga daruri bogate de bună voie pentru cauza Lui, atmosfera spirituală din lume s-ar schimba. Avem nevoie să ne aducem aminte de cuvintele lui Isus:
“Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” Marcu 12:17.

Cezarul cere taxe și impozite. Oamenii uită adesea datoria lor față de Dumnezeu. Cu toate acestea, toate îi aparțin.

Creatorul nostru ne dă fiecare bătaie a inimii, fiecare respirație. Noi nu am putea câștiga un ban fără viața pe care ne-o dă El. Ca administratori al bunurilor pe care El ni le-a dat, noi trebuie să le folosim pe acestea pentru slava Sa și pentru folosul omenirii, ca să fie o binecuvântare pentru lume (Matei 25). Dacă toți creștinii ar fi credincioși în zecimi și daruri, ca mărturie ar putea fi dată necredincioșilor! O revoluție spirituală ar avea loc în țară, în lumea întreagă și mai ales în inimile noastre!


7. CE PROMITE DUMNEZEU PARTENERILOR SĂ‚I CREDINCIOȘI

“ADUCEŢI ÎNSĂ‚ LA CASA VISTIERIEI TOATE ZECIUIELILE, ce să fie hrană în Casa Mea; PUNEŢI-MĂ‚ ASTFEL LA ÎNCERCARE, zice Domnul oștirilor și veți vedea dacă nu VOI DESCHIDE ZĂ‚GAZURILE CERURILOR, ȘI DACĂ‚ NU VOI TURNA PESTE VOI BELȘUG DE BINECUVÂNTARE, ȘI VOI MUSTRA PENTRU VOI PE CEL CE MĂ‚NÂNCĂ‚ (LĂ‚CUSTA) și nu vă va nimici roadele pământului și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor” Maleahi 3:10,11.

Acestea sunt făgăduințe minunate. Celui care dă zecime în mod credincios, Dumnezeu îi promite binecuvântări mult peste nevoile lui. El promite să protejeze pe agricultor ca recolta lui să nu se piardă înainte de a fi strânsă, sau după aceea din cauza insectelor. Poate nu suntem agricultori, dar binecuvântarea și protecția lui Dumnezeu sunt promise fiecăruia după caz.

Ca regulă generală, creștinii care sunt credincioși în zecime sunt îngrijiți de Dumnezeu cu tot ce le trebuie. Chiar dacă vin timpuri de încercare peste ei, Dumnezeu încă Își împlinește făgăduințele Lui cu ei dându-le binecuvântări spirituale – pacea inimii.

Adesea Dumnezeu a revărsat binecuvântări neobișnuite asupra unui credincios în plătirea zecimii.

Luați-l pe William Colgate, întemeietorul lui Colgate Company, care a dat zecime din primul dolar făcut pe săpun. El a prosperat. Atunci a dublat zecimea. El a prosperat și mai mult. Atunci a triplat zecimea. Dumnezeu Și-a respectat cuvântul față de Mr. Colgate. Kraft de la fabricile de brânză

Kraft, Heinz de la Heinz Company, Crowell de la Quaker Oats, Hershey, faimosul fabricant de dulciuri și J.C. Penny au probat făgăduințele lui Dumnezeu. Toți au dat mărturie că Dumnezeu nu dă greș niciodată.

Avertizarea lui Dumnezeu din Maleahi 3:8-12 împotriva jefuirii Lui cuprinde atât zecimea cât și darurile. Provocarea Lui: “Puneți-Mă la încercare” se referă la zecimi și la daruri de bună voie și tu poți să accepți provocarea Lui. Luând pe Dumnezeu pe cuvânt, vrei și tu să intri în părtășie cu Dumnezeu? El nu te va lăsa de rușine. Dumnezeu se ține de cuvânt.
“Dați și vi se va da” Luca 6:38.
“Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar CINE SEAMĂ‚NĂ‚ MULT, MULT VA SECERA. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui; nu cu părere de rău, sau de silă, căci PE CINE DĂ‚ CU BUCURIE, ÎL IUBEȘTE DUMNEZEU ” 2Corinteni 9:6-7.

H.M.S. Richards povestește următoarea experiență:
“Un jucător de o viață al jocurilor de noroc a luat parte la adunările mele în Los Angeles și nu voi uita niciodată timpul când am vorbit numai cu el, în spatele sălii. El a tras un sul de bancnote din buzunar – erau 500 de dolari și mi i-a dat pe toți, zicând: “Aceasta este prima mea zecime””.
Omul nu arăta bine și nu făcuse nimic altceva treizeci sau patruzeci de ani decât să joace jocuri de noroc, așa că l-am întrebat: “Din ce vei trăi?”
El mi-a răspuns: “Mai am cinci sau șase dolari, dar aceștia aparțin lui Dumnezeu”.
Am întrebat: “Ce vei face?”
“Nu știu”, a zis el, “dar știu că trebuie să dau lui Dumnezeu zecimea și El Se va îngriji de mine”.
Și Dumnezeu așa a și făcut. Pocăința omului era sinceră. El a mers pe tot restul drumului în consacrarea lui și a fost fericit în viața lui de creștin. Dumnezeu i-a purtat de grijă până în ziua morții.

Credinciosul poate nu va ajunge un om bogat, dar el încă are pe Dumnezeu. El încă are pace în inimă. El încă are asigurarea că Acela care l-a făcut se va îngriji de nevoile lui în viață. După ce a observat mii de oameni în viața lui, psalmistul a ajuns la concluzia: “Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșinduși pâinea” Psalm 37:25.

Hristos a dat totul pentru noi. Desigur, noi trebuie să ne consacrăm Lui cu totul. Trebuie să-I dăm inimile noastre chiar astăzi. Trebuie să acceptăm ispășirea făcută de El pe cruce. Să căutăm “mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri ne vor fi date pe deasupra” Matei 6:33. Să facem aceasta acum, în Numele Lui.