Ce ar fi dacă legea gravitației dintr-o dată nu ar mai funcționa? Poate că ne-am lua zborul în spațiul extraterestru, fără vreo nădejde a mai pune cândva piciorul pe teren solid. Sau, dacă legea gravitației și-ar dubla deodată forța, ne-ar fi greu să mai ridicăm un picior de la pământ.

Atomul, știința o cunoaște acum, deși infinit de mic, este unul dintre obiectele cel mai perfect echilibrate din univers. El ascultă de la sine de legile care guvernează existența lui nevăzută. Cea mai neînsemnată deviere de la aceste legi poate însemna dezastru pentru lumea noastră, ca și pentru întregul univers.

Însăși natura lucrurilor cere ca legi fizice fixate să controleze orice lucru creat, de la atomul invizibil până la sorii uriași arzători pe care i-a făcut Dumnezeu. Legile fizice de neschimbat sunt esențial pentru bunăstarea întregii Lui creațiuni.


1. PERFECŢIUNEA DE NESCHIMBAT.

Chiar așa cum Dumnezeu are legi fizice care să controleze orice lucru creat, El are principii morale care să călăuzească fiecare ființă inteligentă pe care El a creat-o. Legea morală a lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Legea morală de neschimbat a lui Dumnezeu este prima condiție esențială a organizării, bunăstării și păcii în universul vast al lui Dumnezeu.

Legea morală a lui Dumnezeu este reflectarea naturii Lui morale, care de asemenea este de neschimbat. Punând în contrast natura Lui cu aceea nestabilă a oamenilor, El zice:
“Eu sunt Domnul, EU NU MĂ‚ SCHIMB” Maleahi 3:16.

Apostolul Iacov înfățișează caracterul lui Dumnezeu ca pe ceva care nu se schimbă:
“Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la TATĂ‚L luminilor, în care NU ESTE SCHIMBARE, NICI UMBRĂ‚ DE MUTARE” Iacov 1:17.

Dacă Tatăl nostru desăvârșit din ceruri (Matei 5:48) S-ar schimba în caracterul Lui măcar cât se mișcă o umbră, dacă ar fi o cât de mică modificare în El, desăvârșirea Lui ar înceta de a mai exista. Lipsa de lege (adică: fărădelegea) ar înlocui legea și ordinea din univers și haosul ar urma. Nu avem decât să ne uităm în jurul nostru la o lume în care păcatul și-a făcut loc între legile naturale și morale și vom vedea dovada pentru aceasta.

Dumnezeul nostru desăvârșit este dragoste – neschimbătoare, fără margini și eternă.
“Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE” 1Ioan 4:8.

Datorăm fericirea noastră însăși existenței unui Dumnezeu al iubirii, care nu se schimbă. Cine, așa dar, ar dori ca El să-Și schimbe firea Lui? Cine ar dori ură în loc de iubire? Cine ar dori nesiguranță în locul siguranței veșnice?


2. LEGEA MORALĂ‚ DESĂ‚VÂRȘITĂ‚ A LUI DUMNEZEU

Un Dumnezeu perfect guvernează universul Său printr-o lege morală care este absolut perfectă.
“LEGEA DOMNULUI ESTE DESĂ‚VÂRȘITĂ‚ și înviorează sufletul” Psalm 19:7.

Legea morală este reflectarea caracterului lui Dumnezeu. Așa că este împotriva oricărei rațiuni să se pretindă că ea se poate schimba, tot așa cum ar fi să se pretindă că legile fizice care guvernează natura se pot schimba.
“Lucrările mâinilor Lui sunt credincioșie și dreptate; TOATE PORUNCILE LUI SUNT SIGURE, ÎNTĂ‚RITE PENTRU VEȘNICIE, făcute cu credincioșie și neprihănire” Psalm 111:7,8.

În Psalmul 19 Legea morală a lui Dumnezeu este numită “desăvârșită”, “sigură”, “dreaptă”, “curată”, “adevărată” și “neprihănită”. Aceste principii se află în însăși natura (firea) și caracterul lui Dumnezeu. Numai o inimă de o dragoste eternă și neschimbătoare putea să perfecționeze o astfel de lege pentru binele și fericirea creaturilor Sale.

De la Adam și până la Moise, legea morală a fost cunoscută și învățată printre oameni. În timpul lui Moise, la mai mult de două mii de ani după căderea omului în păcat, Dumnezeu a dat legea Sa morală într-un cod scris al celor zece porunci. După ce a proclamat aceste porunci cu propria Sa voce de pe muntele Sinai, Dumnezeu “le-a scris pe două table de piatră și le-a dat” lui Moise. Deuteronom 5:22.

Legea morală perfectă, scrisă în limbajul oamenilor, o găsim în Exodul 20:3-17. Această lege cuprinde toate aspectele vieții – legăturile noastre cu Dumnezeu, cu căminul și familiile noastre, cu societatea în general. Dacă toți oamenii ar trăi după legea perfectă a lui Dumnezeu, noi am trăi într-o societate perfectă.


3. ASCULTAREA DE LEGE ÎNSEAMNĂ‚ LIBERTATE.

Care este sclavul – omul care cedează obiceiului de a se droga, sau cel care niciodată nu-și permite să atingă asemenea lucruri degradante? Nici un răspuns îndoielnic, nu-i așa?Cine este liber – omul care ascultă de lege, sau cel care o calcă? Ce libertate este pentru criminal? El calcă legea și își pierde libertatea. Călcătorul legii se duce la închisoare. Omul care ascultă legea este liber.

“Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale” Psalm 119:45.
Traducerea King James sună: “Voi umbla în libertate, căci caut poruncile Tale”.

Apostolul Iacov numește cele Zece Porunci “legea desăvârșită a slobozeniei” Iacov 1:25. Fiindcă legea morală nu este dată ca să ne restrângă libertatea, ci ca să ne indice drumul spre libertate. Cele Zece Porunci ne arată că suntem păcătoși, călcători ai legii morale.
“Căci nimeni nu poate fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece PRIN LEGE VINE CUNOȘTINŢA DEPLINĂ‚ A PĂ‚CATULUI” Romani 3:20.
“Păcatul este fărădelege” 1Ioan 3:4.
“Păcatul este călcarea Legii” 1Ioan 3:4 (traducerea Nițulescu).
“Și-I vei pune numele ISUS, pentru că El va mântui poporul DE PĂ‚CATELE sale” Matei 1:21.
“Și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” Romani 3:24.

Când invităm pe Isus în inimile noastre, El ne iartă de toate păcatele din trecut. Apoi El locuiește în noi și ne dă biruința asupra păcatului zi după zi. Noi devenim din ce în ce mai asemănători cu El. Cu Isus în inima noastră, este natural să dorim să ascultăm de poruncile Lui.
“Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, TRIMIŢÂND din pricina păcatului PE ÎNSUȘI FIUL SĂ‚U într-o fire asemănătoare cu a păcatului, PENTRU CA PORUNCA LEGII SĂ‚ FIE ÎMPLINITĂ‚ ÎN NOI, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” Romani 8:3,4.
“Îmi place să fac voia Ta, Dumnezeule și Legea Ta este în fundul inimii mele” Psalm 40:7,8 (Vezi și Evrei 8:10).

Legea este în realitate o pictură a inimii lui Hristos. Ea nu este dată ca să ne restrângă, ci ca să ne arate drumul spre libertate. Noi am fost creați după chipul lui Dumnezeu, dar am căzut. Planul mântuirii este restaurarea în noi a chipului aceluia desăvârșit. Iar legea morală, fiind o descoperire a caracterului lui Dumnezeu ne ajută să vedem cât suntem noi de departe de acel chip.

Când ne supunem lui Hristos, creștem din ce în ce în asemănarea la caracter cu Dumnezeu și ne apropiem tot mai mult de model și de fericirea completă și perfectă. Aceasta este adevărata libertate.

“Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi” Ioan 8:36.


4. LEGEA MORALĂ‚, DIN VEȘNICIE ÎN VEȘNICIE.

Cititorul ocazional al Bibliei poate presupune că nici o lege morală nu a fost dată până ce Dumnezeu a scris cele Zece Porunci pe table de piatră și le-a dat poporului Său Israel la muntele Sinai. Dar chiar dacă legea morală nu a fost schițată de Dumnezeu în forma a zece porunci, principiile pe care se bezează aceste porunci au existat întotdeauna. Legea a existat în inimile oamenilor înainte de Sinai. De fapt, legea morală a fost implantată în inima oamenilor la creațiune. Și chiar înainte de creațiune, legea morală a lui Dumnezeu era constituția Lui pentru guvernarea universului (Vezi Psalm 105:8-10).

Păcatul este călcarea Legii. 1Ioan 3:3,4. Adam a păcătuit. Romani 5:12. Adam deci a călcat Legea. Urmează că Legea nu numai că exista, ci că avea și autoritate asupra întregului neam omenesc.

Cu mult înainte ca Dumnezeu să fi exprimat Legea morală în zece porunci, pe muntele Sinai, Avraam a ținut legea lui Dumnezeu.

“Pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele” Geneza 26:5.
Când Isus a fost învinuit de fariseii legaliști că încearcă să schimbe legea lui Dumnezeu, El a tăgăduit cu putere această acuzație și a declarat că pământul și cerul vor trece înainte ca poruncile Lui să fie schimbate,

“Să nu credeți că am venit să schimb Legea sau Proorocii; AM VENIT NU SĂ‚ STRIC, că să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că orișicine va strica UNA DIN CELE MAI MICI DIN ACESTE PORUNCI și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în împărăția cerurilor; dar ORICINE LE VA PĂ‚ZI ȘI VA ÎNVĂ‚ŢA PE ALŢII SĂ‚ LE PĂ‚ZEASCĂ‚, VA FI CHEMAT MARE ÎN ÎMPĂ‚RĂ‚ŢIA CERURILOR” Matei 5:17-19.

Notați cum un Dumnezeu care nu se schimbă nu permite cuiva să se atingă măcar de o “iotă” sau de o “frântură de slovă” din legea Lui morală. “Iota” este litera cea mai mică din alfabetul ebraic și “frântura de slovă” (“tittle” – în engleză) este o floricică în scris, care nu este o literă, dar care distinge scrisul unuia de scrisul altuia.

Legea morală a existat totdeauna. Ea nu se va schimba niciodată. Potrivit cuvintelor lui Isus, legea morală a lui Dumnezeu exprimată pentru oameni în cele Zece Porunci este tot atât de eternă ca și cerurile lui Dumnezeu.


5. LEGIUITORUL CARE NU SE SCHIMBĂ‚.

Ca și Tatăl Său, Isus Hristos nu se schimbă niciodată.
“Isus Hristos este ACELAȘI ieri, astăzi și ÎN VECI” Evrei 13:8.

Isus, Fiul Dumnezeului neschimbător, a fost asociat cu Tatăl în crearea lumii noastre și în trasarea legilor care conduc universul.
“PENTRU CĂ‚ PRIN EL AU FOST FĂ‚CUTE TOATE LUCRURILE care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute; fie SCAUNE DE DOMNII, FIE DREGĂ‚TORII, FIE DOMNII, FIE STĂ‚PÂNIRI. Toate au fost făcute prin El și pentru El” Coloseni 1:16.

Dumnezeul care a dat pe Fiul Său și Fiul care Și-a dat viața au dat cele Zece Porunci pe muntele Sinai.
“UNUL SINGUR ESTE DĂ‚TĂ‚TORUL ȘI JUDECĂ‚TORUL LEGII; ACELA CARE ARE PUTERE SĂ‚ MÂNTUIASCĂ‚ și să piardă. Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?” Iacov 4:12.
“În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” Fapte 4:12.


6. LEGEA CEREMONIALĂ‚ ȘI LEGEA MORALĂ‚.

După ce Israel a fost scos din Egipt, Dumnezeu a găsit de cuviință să scrie Legea Lui morală, aceeași lege pe care El o scrisese în inima omului la creațiune. Fiindcă, întunecate de păcat, trăsăturile de caracter ale omului, cândva perfecte, se schimbaseră de la un spirit de iubire și ascultare la neascultare și izolare. Cu mare putere, Dumnezeu a rostit atunci cele Zece Porunci către un popor care în Egipt aproape uitase principiile Legii Sale morale.

Dar oamenii uitaseră nu numai legea morală a lui Dumnezeu; ei uitaseră mult și din planul mântuirii care fusese descoperit când omul păcătuise întâi. Era necesar ca Dumnezeu să prezinte lumii acest plan, într-un mod simplu și clar și cu un nou accent.

Ca să amintească lui Israel planul pentru mântuirea lor, Dumnezeu le-a dat simbolurile sanctuarului și serviciile lui. Aceste simboluri le ilustrau cum avea să vină Isus pe lume, ca Miel al lui Dumnezeu și să moară pentru răscumpărarea păcătoșilor și cum pot oamenii să fie iertați pentru călcările lor de lege.

Instrucțiunile acestea amănunțite au fost scrise de Moise într-o carte și date poporului, care le-a recunoscut ca LEGI CEREMONIALE și orânduiri. Deuteronom 31:24-26. Legea ceremonială descoperea lui Israel planul mântuirii. Ea a fost dată ca să demonstreze harul lui Dumnezeu, ca să conducă pe oameni la Hristos și la libertatea de păcat.
“ASTFEL LEGEA NE-A FOST UN ÎNDRUMĂ‚TOR SPRE HRITOS” Galateni 3:24.

Când o invenție este proiectată, este necesar de obicei ca din schițe să fie făcut un prototip, care să arate cum va lucra produsul. Legile ceremoniale au fost modelul-miniatură al lui Dumnezeu al planului mântuirii.

Când planul mântuirii la scară completă a fost descoperit în viață, sacrificiul, moartea și învierea lui Isus Hristos, nu mai era nevoie de prototip. Modelul își făcuse datoria. Demonstrația la scară redusă nu mai era necesară. Credința întâlnise faptul, tipul întâlnise antitipul, simbolul întâlnise realitatea.

Pe când Isus murea pe crucea de pe Calvar, perdeaua din Templu a fost sfâșiat de mâini nevăzute și Isus a strigat: “S-a sfârșit” Matei 27:50-51. La cruce, umbra s-a întâlnit cu realitatea. (Vezi Coloseni 2:14-17). Legile ceremoniale fuseseră înlăturate prin sacrificiul real al Mielului lui Dumnezeu. Fiind “o umbră a lucrurilor viitoare” (versetul 17), legea ceremonială nu mai era necesară după cruce. Dar cele Zece Porunci nu sunt ceremoniale, ci morale și fiind o descoperire a caracterului veșnic al lui Dumnezeu, conceptele lor veșnice rămân.


7. PUNEREA LEGII LIBERTĂ‚ŢII ÎNAPOI ÎN INIMĂ‚.

Ca să fie eficace, legea morală, descoperită oamenilor în cele zece porunci trebuie să se afle în inima omului. Dumnezeu promite: “VOI PUNE LEGILE MELE ÎN MINTEA LOR ȘI LE VOI SCRIE ÎN INIMILE LOR; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu” Evrei 8:10.

Ascultarea de Legea lui Dumnezeu nu este un chin, ci produsul iubirii, o plăcere inspirată de dragoste.
“Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele” 1Ioan 5:3.

Poruncile lui Dumnezeu sunt principiile caracterului Său moral, care îl fac pe El un Dumnezeu al dragostei. Și dacă și noi Îl iubim, vom asculta de aceste principii.
“Căci dragostea lui Hristos ne constrânge” 2Corinteni 5:14 (King James).
“Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea este împlinirea Legii” Romani 13:10.

Împlinind Legea lui Dumnezeu prin ascultare este spiritul lui Isus. Când un tânăr a întrebat pe Isus cum să intre în viața veșnică, Hristos a răspuns: “Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile”. Dar El a mers și mai departe de ascultarea exterioară – de simpla conformare – și a declarat că pentru a asculta de cele zece porunci trebuie să iubim. Matei 19:16-19. Mai târziu, Isus a susținut ascultarea de marile principii din cele zece porunci, spunând: “SĂ‚ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂ‚U CU TOATĂ‚ INIMA TA, cu tot sufletul tău. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: SĂ‚ IUBEȘTI PE APROAPELE TĂ‚U CA PE TINE ÎNSUŢI” Matei 22:37-39.

Când un om iubește pe Dumnezeu din toată inima, este numai natural pentru el să păzească primele patru porunci care definesc relațiile lui cu Dumnezeu. Când un om iubește pe aproapele său ca pe sine însuși, este natural pentru el să păzească ultimele șase porunci din aceeași lege morală a lui Dumnezeu, deoarece acestea definesc relațiile lui cu semenii. Această slujire a omului este o bucurie nesfârșită pentru el. Legea care i se părea atât de grea de ascultat devine acum o lege a libertății, iar ascultarea de ea o plăcere. Cât de mult ne-ar trebui să avem dragostea aceasta în inimile noastre!


8. SUB LEGE? SUB HAR?

Nimeni nu poate fi mântuit prin ținerea Legii. Salvarea este un dar al harului. Harul este favoarea lui Dumnezeu – bunătatea Sa, necâștigată, nemeritată. Harul este îndurarea iubitoare a lui Dumnezeu extinsă asupra păcătosului care nu o merită. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat…” (Ioan 3:16), acesta este harul.

“Mântuit prin har” este atât istoria povestită în Vechiul, cât și în Noul Testament. Ca să facă față urgenței, în cazul că omul ar păcătui, “harul… ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii” 2Timotei 1:9. Adam și Eva au putut să scape de pedeapsa pe care o meritau pentru neascultarea lor de Dumnezeu acceptând făgăduința harului – venirea Mântuitorului (Geneza 3:15). Noe (Geneza 6:8), Moise (Exodul 33:17), Israel (Ieremia 31:1,2), David (Psalm 84:11) – și toți ceilalți mântuiți în Vechiul Testament, au fost mântuiți prin har.

În Noul Testament de asemenea salvarea este un dar al iubirii, necâștigat, nemeritat, un dar al harului.
“Căci prin HAR sunteți MÂNTUIŢI, prin CREDINŢĂ‚ și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” Efeseni 2:8.

Harul este mâna lui Dumnezeu atingând pământul; credința este mâna omului întinsă să se prindă de mâna lui Dumnezeu. Dinamica mântuirii este harul lui Dumnezeu, la dispoziție tot timpul, pentru toți oamenii care Îl primesc pe El prin credință.

Însuși faptul că avem HAR astăzi este dovada îndestulătoare că avem și LEGE. Fiindcă, acolo unde nu este lege, nu este păcat, nu există deci păcătos, deoarece “păcatul este călcarea legii”. 1Ioan 3:4. Dacă nu există o călcare a legii, nu este nevoie de nici un har. Dar este lege și noi suntem păcătoși care au călcat legea lui Dumnezeu, așa încât ne trebuie har. Când, apoi, primim pe Isus ca Mântuitor al nostru, prin harul Său, Dumnezeu șterge datoria păcatului nostru.
“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră: fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har” Romani 6:14.

Aici sunt descrise două stări. Mai întâi suntem “sub lege” – adică suntem condamnați de legea pe care am călcat-o. Al doilea, suntem “sub har”, eliberați de condamnarea legii.
Harul lui Dumnezeu ne-a adus mântuire. Noi l-am acceptat. El ne-a schimbat. Păcatul nu mai “stăpânește” asupra noastră, nu mai conduce în viețile noastre. Noi nu mai suntem “sub condamnarea Legii”, fiindcă Dumnezeu ne-a iertat și harul Lui ne aduce în armonie cu principiile Legii Sale morale (Romani 8:3,4). Dragostea este motivul vieții noastre și noi ascultăm de Legea lui Dumnezeu, nu ca să câștigăm mântuire, ci fiindcă suntem sub har. Mai mult har, mai multă ascultare, chiar așa cum învăța Isus Însuși: “Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” Ioan 14:15.

“Deci PRIN CREDINŢĂ‚ desfințăm noi Legea? Nicidecum, dimpotrivă, noi ÎNTĂ‚RIM LEGEA” Romani 3:31.

Un criminal care a petrecut ani de închisoare ispășind o pedeapsă pe viață în penitenciar a fost grațiat de guvernator. După eliberare a făcut o altă crimă. Este arestat și adus la judecată, unde este găsit vinovat de această a două crimă. Înainte ca judecătorul să pronunțe sentința, i se dă cuvântul celui judecat.
“Onorată instanță”, zice el, “eu nu am făcut nimic rău. Nu sunt vinovat de crimă. Eu sunt sub protecția guvernatorului. El m-a grațiat. Prin urmare, ca om nevinovat, îmi cer eliberarea”.

Vă puteți imagina un judecător care să fie de acord cu el? Va căpăta libertatea un criminal printr-o argumentare ca aceasta? Grațierea, harul, bunăvoința guvernatorului nu-l scutește în nici un caz de ascultarea de legea care interzice crima. În mod evident, grațierea sau harul iartă trecutul cuiva, dar nu și desfințează legea.

Iacov ilustrează funcția Legii, comparând-o cu o oglindă.
“Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei și va stărui în ea… ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” Iacov 1:25.

Oglinda arată murdăria de pe față, dar nu o înlătură. Să spargi oglinda sau să o arunci fiindcă îți arată murdăria, nu te face curat. Ca să te cureți, îți trebuie săpun și apă. Dar după ce te-ai spălat, din nou ai nevoie de oglindă ca să vezi dacă ești curat.

Așa este și cu harul și legea. Legea este oglinda care ne arată că suntem păcătoși. Ea ne descoperă necurăția noastră. Ea ne arată cum suntem, în comparație cu caracterul lui Dumnezeu. Nu putem sparge oglinda Legii lui Dumnezeu și apoi să zicem: “Acum sunt curat, fiindcă m-am scăpat de Legea lui Dumnezeu”. În loc de aceasta, ne întoarcem spre râul curățitor al sângelui lui Isus și El ne curățește. Cuvântul spune:

“Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” Isaia 1:18.
Avem nevoie de Legea lui Dumnezeu ca să ne ARATE păcatul. Avem nevoie de harul Domnului ca să ne CURĂ‚ŢEASCĂ‚ de orice păcat și necurăție. El ne spală și ne face curați prin sângele Său. Ce mântuitor minunat! I-ai dat voie să te curățească de păcat prin puterea Sa? Trăiești o viață de supunere față de El? Îi dai voie să scrie principiile ascultării în inima ta?