Războiul se desfășoară cu trufie! Cu furie deosebită! Și ești amestecat în el! Sfânta Scriptură spune:

“Și balaurul mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus” Apocalips 12:17.

În trecutul îndepărtat, mai înainte ca lumea noastră să fi fost creată, Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul au început să facă planuri pentru o altă lume. Ei doreau o lume de ființe mult mai asemănătoare cu ei, așa încât între aceste ființe și Dumnezeire să poată exista legături apropiate de prietenie (Geneza 1:26). Ei doreau ființe care să aibă capacitatea de a iubi și de a primi dragoste – ființe care să fie receptive la darurile Dumnezeirii și care să vrea să răspundă prin adorare și ascultare devotată. Isus a descoperit planul ucenicilor Săi, când le-a spus:

“Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” Ioan 15:15.

Planul lor a fost întrerupt de hotărârea subversivă a uneia dintre ființele cele mai onorate cu încredere și mai frumoase din univers. Lucifer, un conducător talentat, o ființă creată totuși, s-a hotărât să fie ca Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor din univers! (Isaia 14:13,14; Ezechiel 28:17).

Poate fi știut de ce a devenit gelos Lucifer? A fost el gelos pe puterea lui Hristos de a crea lumea? A fost el gelos fiindcă n-a fost inclus și el în plan? Gelos din cauza loialității neprefăcute a îngerilor? Oricare ar fi fost cauza, rebeliunea lui a produs un conflict în curțile cerului. El a pierdut bătălia (Apocalips 12:7,8).

În acel moment, un plan i-a trecut prin minte. El a conceput ideea să-l înșele pe om și să-l facă astfel să piardă conducerea planetei Pământ. Satan (Lucifer decăzut), care pierduse bătălia în cer, s-a hotărât să câștige lupta pe pământ, sperând ca astfel să câștige victoria universală. Acesta este motivul pentru care el este atât de înfuriat pe cei care mărturisesc pe Isus Hristos.

Planul său a început cu succes.

“Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat, plăcut de privit și că era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea și bărbatul a mâncat și el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele” Geneza 3:6,7.

Deoarece însă Dumnezeu crease pe om după chipul Său, așa încât să existe o legătură de iubire între ei, I-a fost imposibil să părăsească pe om și în felul acesta a găsit o cale prin care omul să se poată bucura din nou de legături veșnice cu Dumnezeu. Dumnezeu-Fiul S-a oferit să se facă om și să poarte pe cruce pedeapsa pentru păcatele oamenilor (Ioan 3:16; Romani 6:23; Evrei 2:14,15; Filipeni 2:5-8). El a trăit o viață de ascultare, complet dependent de Tatăl Său din cer, ca exemplul Lui să încurajeze pe om ca să depindă de puterea divină pentru viața de biruință (Ioan 15:1-6).

La înălțarea Sa, Domnul nostru a promis să trimită Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii (Matei 28:18,19), care să călăuzească pe om în căutarea lui după adevăr și după cărarea dreaptă în care să umble.

“Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” Ioan 14:26.

Putem fi siguri că, dacă Fiul lui Dumnezeu a devenit om și a suferit agonia părăsirii de Tatăl Său și agonia lepădării de omenire, chiar până la moarte, El ne iubește așa cum niciun om nu ne-a iubit vreodată. Când era pe pământ, Isus a spus:

“Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” Ioan 15:13.

Mai departe, dacă El are putere să dea viață celor morți, înseamnă că El are putere să ierte păcatele omului. Din acest moment înainte, păcătosul care s-a căit și a fost iertat stă în fața universului ca și când n-ar fi păcătuit niciodată (Romani 3:28; 5:17-19). Isus Hristos este în stare să frângă puterea păcatului asupra omului și să-l facă în stare pe acesta să trăiască o viață biruitoare în Hristos în fiecare zi (1Ioan 1:9; Romani 6:11-14).

Domnul nostru Isus Hristos, Mântuitorul, a făcut o cale pe care păcătosul să poată ieși din despărțirea lui veșnică de Dumnezeu, Tatăl care îl iubește atât de mult (Romani 3:23-26). Sfântul Pavel scria creștinilor din Roma:

“Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui” Romani 5:8-10.

Aceste măsuri au convins universul că Satan n-avea dreptate. Astăzi ființele desăvârșite din universul creat știu că Hristos, Creatorul, are dreptul să conducă și că El este un Conducător drept.

Ioan a văzut în viziune (Apocalis 12:13-17) că Satan va intensifica de acum atacurile lui împotriva poporului lui Dumnezeu de pe pământ. Este intenția lui deliberată de a acuza tot timpul pe creștini arătând păcatele lor lui Dumnezeu și universului. Dar Isus, Marele Preot al omului, stă la dreapta Tatălui ca să spele acele păcate care au fost mărturisite de aceia care au acceptat planul Său de răscumpărare. “Dacă a păcătuit cineva, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” 1Ioan 2:1 (vezi și Evrei 4:14,16). Ca apărător (avocat) sau Mare Preot, El are dreptul, fiindcă a împlinit cererile Legii călcate a lui Dumnezeu, să ierte pe păcătoșii care se căiesc cu adevărat (Evrei 4:14; 8:1,2; 9:23,24). Această judecată de cercetare a început la 1844, potrivit cu profeția celor 2300 de zile din Daniel 8 și 9.

Ca ființă omenească, ciocnindu-se cu toată forța iubirii și harului Mântuitorului, nu va accepta cu încredere (credință) indiscutabilă, darul de a fi iertat și îndreptățit? El va oferi lui Isus viața lui întreagă și va dori să urmeze pașii Lui de pe pământ, în timp ce Îl face pe El Domn al vieții sale (1Ioan 2:6). Isus, vorbind cu Nicodim, numește această experiență nașterea din nou (Ioan 3:3-5).

Un creștin “născut din nou” va dori să fie scufundat în apa botezului, așa cum a fost și Isus (Romani 6:3,4). El va dori să devină un membru al bisericii organizate a lui Hristos, într-un efort de a răspândi vestea cea bună a mântuirii (1Petru 2:5-9).

“Așa dar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos… Prin El și voi sunteți zidiți împreună” Efeseni 2:19-22.

Creștinul va descoperi că studiul Bibliei este un ajutor important în creșterea spirituală și în cultivarea unei experiențe personale cu Isus Hristos (2Timotei 3:14-17). Rugăciunea lui Hristos pentru urmașii Lui a fost: “Sfințește-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul” Ioan 17:17.

Pavel sfătuiește pe creștini să păstreze o atitudine de rugăciune tot timpul (1Tesaloniceni 5:17). Aceasta înseamnă că legătura cuiva cu Isus Hristos să fie atât de apropiată, încât o conversație cu El să poată fi începută oricând și oriunde.

Intrând în legături cu familia credincioșilor, una dintre primele griji va fi aceea de a călca pe urmele lui Isus. Acest credincios va căuta biserica loială lui Dumnezeu, Creatorul universului și re-Creatorul inimii omului. Marca loialității acesteia va fi păzirea Sabatului zilei a șaptea (Exodul 20:8-11; Ezechiel 20:12,20; Luca 4:16; Evrei 10:25).

Creștinul născut din nou va fi interesat de darurile spirituale pe care le împarte Duhul Sfânt. El le va recunoaște, va lua în seamă sfaturile date și va fi recunoscător pentru ele (1Corinteni 1:4-8; 12:12-28; Efeseni 2:19-22).

El va recunoaște obligația lui de a ajuta evanghelizarea lumii pentru Hristos, fiindcă a doua Lui venire nu va avea loc până ce Evanghelia nu este dusă în toate părțile acestui pământ (Matei 24:14). O cale prin care un creștin poate ajuta predicarea Evangheliei este prin darea de zecimi și daruri, așa încât cei capabili să predice și să învețe să poată avea mijloace de trai în timp ce fac lucrarea Evangheliei (Leviticul 27:30-32; Maleahi 3:8-11; 1Corinteni 9:6,7). O a doua metodă de comunicare a Evangheliei este prin mărturie personală de felul cum viața proprie a creștinului a fost schimbată prin descoperirea lui Isus Hristos (Matei 28:18-20; Ioan 1:41; 2Corinteni 5:17-21).

Urgența acestei însărcinări este văzută în soliile celor trei îngeri din Apocalips 14:6-12. Această solie trebuie proclamată ca o mare strigare (Apocalips 14:7). Aceasta înseamnă că vestea Evangheliei trebuie transmisă peste tot cu convingere și hotărâre. Pe măsură ce semnele care prezic încheierea istoriei pământului se înmulțesc, solia de încheiere a predicării Evangheliei trebuie să devină încă și mai puternică, așa încât prezicerea profetică din Isaia 58:12 să fie realizată cu forță deosebită.

Un creștin născut din nou va fi activ în pregătirea oamenilor pentru a doua venire. El va fi așa de ocupat cu grija și lucrul pentru salvarea familiei lui și a celor din jurul lui, acolo unde trăiește, că va găsi puțin timp pentru lucruri fără importanță și care i-ar distrage atenția de la marea lui răspundere. Creștinii mărturisesc că orice ocupă primul loc în inimă, mai presus de Dumnezeu, poate ucide și distruge viața spirituală (2Corinteni 6:15-18; 1Ioan 2:17-17).

Felul în care se conduce un creștin mărturisește pentru sau împotriva lui Hristos. Îmbrăcămintea lui poate fi marca unui creștin umilit și sigur în Domnul, sau a unuia care caută să atragă atenția asupra lui (1Tesaloniceni 3:13; 4:3,7; 5:23; 1Petru 2:21; 3:3-5,15; 1Timotei 2:9,10).

Se înțelege că un creștin va avea nevoie de un corp tare și sănătos ca să reziste presiunii și atacurilor celui rău, cât și ca să împlinească misiunea lui evanghelică. Creștinii adevărați socotesc băuturile alcoolice, tutunul, drogurile care dau obișnuință și cărnurile necurate ca dăunătoare unei viețuiri sănătoase (1Corinteni 3:16-17; 6:19,20; 10:31; Romani 12:1,2; Leviticul 11).

Creștinii născuți din nou așteaptă venirea a doua a Domnului nostru. Hristos a spus ucenicilor Săi că El vine a doua oară pentru a fi cu ei într-un fel foarte real. El a promis că atunci când va reveni, Îl va vedea orice ochi. Venirea lui va fi un timp de bucurie pentru creștini și un moment de agonie, regret și groază pentru cei nepocăiți (Ioan 14:1-3; Matei 24:23-27; Apocalips 1:7; 6:14-17).

Venirea lui Hristos va fi deschiderea celor 1000 de ani despre care se vorbește în Apocalips 20. Morții credincioși vor fi atunci înviați și se vor uni cu credincioșii aflați în viață să întâmpine pe Domnul în văzduh. Atunci vor primi cei drepți nemurirea. Nelegiuiții vor fi distruși de strălucirea prezenței Domnului (1Tesaloniceni 4:13-18; 1Corinteni 15:51-54; 2Tesaloniceni 1:7-10).

Deoarece niciun om nu va trăi pe pământ în starea lui haotică și pustiită, Satan va fi “legat” în această situație să contempleze rezultatele rebeliunii lui din mai mult de 6000 de ani care au trecut (Apocalips 20:1-3). În timpul acestor 1000 de ani, drepții vor descoperi motivele pentru care unii dintre prietenii și iubiții lor nu sunt în cer. Ei vor cerceta rapoartele complete și exacte ale cerului, din care se vor convinge în totul că Dumnezeu este drept în tot ce a hotărât în cazul fiecăruia (Apocalips 20:4).

La sfârșitul celor 1000 de ani, cerul se golește atunci când Hristos însoțit de Tatăl Său, de sfinții îngeri și de toți cei răscumpărați de pe pământ, se întorc la planeta pustiită. Hristos cheamă pe nelegiuiți afară din mormintele lor, o mulțime care nu se poate număra, ca nisipul de pe țărmul mării și împreună, întreaga populație a lumii din toate secolele, privesc cetatea sfântă – Noul Ierusalim, cu tromul lui Dumnezeu în mijlocul ei – coborâtă din cer în splendoarea uimitoare.

Satan va reuși să înșele oastea nelegiuiților să creadă că pot captura cetatea și face din Satan conducătorul pământului (Apocalips 20:7-9). Deodată, deasupra cetății sfinte, va fi văzută persoana lui Isus Hristos, puternicul Conducător al lumii și al universului. Gloria și ținuta Lui vor atrage atenția tuturor și, ca la comandă, toți vor îngenunchea în închinare și-l vor recunoaște ca “Domn al domnilor și Împărat al împăraților” (Filipeni 2:8-11).

Îngerii sfinți se pleacă în adorare. Cei răscumpărați din toate secolele se pleacă în recunoștință. Păcătoșii nepocăiți se pleacă în adânc regret; însuși Satan se pleacă sub o teribilă frică. În timp ce gloria deplină a iubirii lui Hristos este trăită de cei care se închină, Satan și urmașii lui sunt mistuiți de flăcările unui foc care nu poate fi stins și lumea este curățată pe veci de calea blestemată a păcatului (Apocalips 20:9,10,15; 2Petru 3:10-12; Maleahi 4:10). Războiul s-a terminat! Hristosul este învingătorul recunoscut!

Ioan spune că a văzut în vedenie un cer nou și un pământ nou. Toate lucrurile care aparțin lumii păcatului vor dispărea (2Petru 3:9-13). Nu mai sunt lacrimi, nu mai este boală, nu mai este întristare, nici durere de cap, nu mai există apăsări mintale, nu mai este vreo despărțire, nu mai este sfărâmarea legăturilor de familie și nu va mai fi moarte (Apocalips 21:1-4; Isaia 65:17,18,21-23).

Poți să-l vezi pe Ioan în viziune, fără respirație de groază și de uimire, când mintea lui încearcă să cuprindă frumusețea vieții veșnice?

Ca să readucă pe profet la realitatea lumii prezente:

“Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Și a adăugat: Scrie: fiindcă aceste civinte sunt vrednice de crezut și adevărate” Apocalips 21:5.

Știi, sunt atât de recunoscător pentru aceste cuvinte! Este aproape copleșitor să-ți dai seama că fiecare prezicere pe care a făcut-o Domnul nostru se împlinește. Este mângâietor să știi că înșelătorul nu va umbla totdeauna în lumea noastră. El poate să întrerupă planurile lui Dumnezeu, dar nu le poate distruge. Dumnezeu niciodată, niciodată nu-Și schimbă planul Lui divin și lumea Lui cea nouă va deveni curând o realitate. Mai știu și că eu pot fi biruitor în marea luptă a vieții dacă în mod simplu, îmi pun întreaga mea viață în mâinile și sub controlul lui Isus Hristos, care a trăit această viață înainte de mine și a biruit.

Când contemplez răbdarea iubitoare a Tatălui meu ceresc și a Fiului Său minunat, doresc să cad pe genunchi chiar acum și să mă rog:

Doresc mai mult decât orice să îngenunchez înaintea Ta, față în față, în adorare și laudă. Mi-e dor de ziua când toate acestea vor deveni realitate. Știu că aceasta este posibil numai prin jertfa Ta cea mare. Primesc oferta Ta plină de har și Te rog să fii Tu Domnul vieții mele, fiindcă EȘTI VREDNIC! Amin.