Aţi auzit despre păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni? Este vorba despre un păcat pe care ne este teamă să-l amintim. Trebuie să ne fie teamă să-l amintim, deoarece oricum nimeni niciodată nu-l aminteşte în dreptul lui însuşi. Ei bine, oamenii mi-au mărturisit că au comis păcate grele şi urâte. Mi-amintesc de oameni care au recunoscut că au fost beţivi, care au mărturisit că au furat, că au stricat casa altora, au ucis, au luat în deşert numele Domnului, că au vânat greşeli la partenerul de căsătorie, au călcat Sabatul – şi toate celelalte – dar, atât cât îmi aduc aminte din toată viaţa mea din lucrare, nimeni n-a recunoscut vreodată în faţa mea că s-a făcut vinovat de păcatul despre care vom vorbi acum. Şi bănuiesc că motivul este că el reprezintă rădăcina păcatului; păcatul de bază, chiar temelia păcatului.

Însuşi Domnul Isus ne-a avertizat cu solemnitate despre acest păcat în Luca 12:15: “Apoi le-a zis: ‘Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.'” Vedeţi, păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni este lăcomia.
Oamenii pur şi simplu nu spun “Ei bine, sunt lacom. Vreau să capăt banul acela în plus. Vreau să mă întind şi să pun mâna şi să trag cât pot de mult.” Iar oamenii nu vor veni niciodată să zică: “Vreau să recunosc ceva. Lăcomia este problema mea. Sunt lacom.” Lucrul acesta m-a uimit întotdeauna.

Continuă citirea articolului…