Pocainta nu este teama. Ati stiut sau ati auzit despre oameni posedati de frica într-o furtuna, într-un cutremur de pamant sau intr-un razboi; dar foarte rar în astfel de experiente a avut loc o pocainta reala. Intr-un moment de mare pericol pentru viata fizica, oamenii pot cadea pe genunchi, cautand izbavirea; dar dupa furtuna, cutremur sau razboi ei merg mai departe pe drumul
vechi.
Pocainta nu este pur si simplu recunoasterea pacatului. E o mare diferenta între a fi trezit la ora 5 dimineata de ceasul desteptator si a te scula din pat. Pocainta nu este doar a fi rusinat de pacate, ci a fi destul de rusinat ca sa numai pacatuiesti.
Pocainta este mai mult decat o parere de rau. Cineva are mari emotii si plange cu amar, ca si Esau din vechime. (Evrei 12:16-17), pentru pasii gresiti; dar nu se întoarce de la pacat. Unii au fost prinsi în crimele lor si trimisi la închisoare unde ei plang mult pentru situatia lor; dar când sunt eliberati din închisoare, ei încep acelasi fel de viata ca mai înainte.
Multi regreta ca au pacatuit si chiar fac o reforma exterioara, caci se tem ca raul facut le va aduce suferinta. Dar aceasta nu este pocainta conform Bibliei. Ei deplang suferinta, dar nu pacatul.
“Aceasta era amaraciunea lui Esau atunci cand a vazut ca sa a pierdut pentru totdeauna dreptul sau de întai nascut. Balaam, înspaimantat de îngerul ce statea în calea sa cu sabia scoasa, a recunoscut vina sa, de teama ca sa nu-si piarda viata; dar nu era la el o adevarata pocainta, o reala parere de rau pentru pacat, nici o întoarcere de la scopurile lui, nici o scarba fata de
ceeace este rau. Iuda Iscarioteanul, dupa ce a vandut pe Domnul a strigat: “Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat.” Matei 27:4. Marturisirea aceasta a fost smulsa sufletului sau vinovat datorita unui simtamant teribil de condamnare si a unei teribile asteptari a judecatii. Urmårile actului sau îl umpleau de groaza, dar nu era la el o durere profunda, zdrobitoare de inima,
pentru ca a vandut pe Sfantul lui Israel.
Faraon, sub influenta judecatilor lui Dumnezeu, a recunoscut pacatul sau numai pentru a scapa de continuarea pedepsei, dar el sa reîntors la pozitia lui de sfidare a cerului de îndata ce plagile au încetat. Toti acestia deplangeau rezultatele pacatului, dar nu erau zdrobiti pentru pacatul însusi.” (Calea Cåtre Hristos pag. 21-22).
Pocainta nu este numai regret. Ca si Iuda, cineva poate regreta adanc pacatele sale, dar nu le paraseste. Cineva, poate întreaba cum stim ca Iuda nu s-a pocait? Raspundem: prin actiunea sa care a urmat. Scriptura spune ca Iuda s-a dus si s-a spanzurat. Un om pocait de pacat nu comite un alt pacat  în ora urmatoare.
Pocainta nu e penitenta, o încercare de ispasire a pacatelor prin fapte, prin posturi, mortificarea corpului sau prin calatorii lungi la locasuri sfinte. Exista o Biserica ce învata pe membrii ei sa faca penitente, dar Dumnezeu spune: “Daca nu va pocaiti, toti veti pieri.” Luca 13:3. Pacatosul, care se pocaieste, îsi marturiseste pacatele lui Dumnezeu, este îndreptatit prin
credinta lui în meritele lui Hristos si nu prin propriile lui fapte. ” Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5:1.

Cineva a dat aceasta definitie a pocaintei: “Pocainta însemneaza o adanca parere de rau de pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai face.” (Calea catre Hristos, p. 21).
In ziua Cincizecimii multimea, când au fost convinsi de pacatele lor, a strigat: “Ce sa facem?” Primul cuvant al raspunsului lui Petru a fost: “Pocaiti-va, si fiecare din voi sa fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre.” Fapte 2:38.
“Pocainta însemneaza o adanca parere de rau de pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai face. Noi nu vom renunta pe deplin la pacat pana când nu vom ajunge sa simtim pacatosenia lui; pana cand nu vom ajunge sa-l parasim cu toata inima noastra, pana atunci nu se va produce adevarata schimbare în viata noastra.
Rugaciunea lui David, dupa caderea sa, ilustreaza natura adevaratei caintei pentru pacatul savarsit. Pocainta sa a fost sincera si profunda. El n-a facut nimic ca sa-si micsoreze vina; rugaciunea sa n-a fost nicidecum inspirata de dorinta de a scapa de amenintarea judecatii. David a vazut grozavia pacatului sau; el si-a dat seama de josnicia sufletului si îi era scarba de pacatul sau. El nu s-a rugat numai pentru iertare, ci si pentru curatirea inimii. El tanjea dupa bucuria sfintirii –  spre a fi iarasi în armonie si comuniune cu Dumnezeu.” (Calea catre Hristos, p. 22, 23). Citeste limbajul sufletului sau în Psalmul 51.
Intristarea dupa voia lui Dumnezeu, care lucreaza pocainta, aduce o schimbare în viata. Omul a mers pe propria sa cale, calea lumii, calea care duce la distrugere. Dar Dumnezeu îl opreste din mersul sau în jos si-l face sa gandeasca, îi arata sfarsitul caii sale si-l invita sa se întoarca de pe calea rea si sa mearga pe calea lui Dumnezeu. Dar omul este un agent moral liber si
trebuie sa aleaga sa paraseasca drumul distrugerii si sa mearga pe calea lui Dumnezeu. Eu cred ca sufletul pocait cu adevarat nu numai ca se opreste de a mai face raul, dar cand el se întoarce la Dumnezeu, el începe deasemenea sa faca ceeace este drept.

O caracteristica a zilelor noatre este faptul ca s-a pierdut notiunea de pacat. Nimic nu e mai tragic. Fapte care de obicei erau privite ca pacate grave astazi sunt privite pur si simplu ca violari ale conveninientelor. A fost o vreme cand se facea o distinctie precisa între bine si rau. Albul era alb si negrul negru, dar acum albul si negrul au devenit un gri sters. Cum ar putea cineva sa fie adus sa mai vada pacatul în enormitatea si hidosenia lui?
Numai prin lucrarea Spiritului Sfant. “Cand va veni El (Spiritul Sfant), va dovedi lumea vinovata în ce priveste pacatul.” Ioan 16:8. Cum realizeaza Spiritul Sfant aceasta? El conduce pe om sa priceapa ca pacatul a cauzat agonia lui Hristos în Getsemani si chinul Sau pe crucea de pe Golgota; ca din cauza pacatului, El a calcat singur în teasc (Isaia 63:3), purtand pacatele omenirii si gustand “moartea pentru toti.”Evrei 2:9. Apostolul Pavel, referindu-se la darea celor Zece Porunci pe Sinai, scria: “Ba înca si legea a venit pentru ca sa înmulteasca greseala; dar unde s-a înmultit pacatul, acolo harul s-a înmultit si mai mult.” Romani 5:20. “Pentru ca pacatul sa se arate afara din cale de pacatos.” Romani 7:13.
Spiritul Sfant îl face pe pacatos sa-si reaminteasca de Sinai, sa auda vocea lui Dumnezeu ca un tunet proclamand cele Zece Porunci. Pacatosul îsi da seama de pacatosenia pacatului, îi este scarba de pacat si se departeaza de el. El îsi marturiseste pacatul catre Dumnezeu si este iertat si curatit de orice neleguire. 1 Ioan 1:9.
Cand cineva se pocaieste cu adevarat, se întoarce si îsi schimba directia de mers –  nu numai în mintea sa, ci si în actiunile sale.

Va veni un timp cand va fi prea tarziu sa te mai pocaiesti, prea tarziu sa fii gata sa întalnesti pe Dumnezeu. Asa învata Scriptura. Sa privim parabola celor zece fecioare descrisa în Matei 25. Ele reprezinta Imparatia cerului. Cinci sunt întelepte si cinci neîntelepte. Cinci si-au luat o rezerva de ulei pentru candelele lor, pe cand cele neîntelepte nu si- au luat ulei de rezerva. A existat un timp de asteptare. La miezul noptii s-a auzit strigatul: “Iata mirele, iesiti-i în întampinare!” Cele zece fecoare s-au trezit si si-au pregatit candelele. Fecioarele cele neîntelepte si-au gasit candelele gata sa se stinga din cauza lipsei de ulei. Ele au cerut ulei dela fecioarele întelepte, dar ele au raspuns ca nu au de ajuns. Fecioarele neîntelepte s-au grabit sa mearga la magazin sa cumpere, dar cand s-au întors, ceremonia nuntii începuse si usa fusese închisa. Fecioarele neîntelepte strigau: “Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el drept raspuns le-a zis: “Adevarat va spun, ca nu va cunosc!” A fost prea tarziu.
Fecioarele neîntelepte reprezinta pe cei care nu s-au predat pe ei însisi lucrarii Spiritului Sfant. Ei nu au cazut pe Stanca, Isus Hristos si n-au permis firii lor vechi sa fie schimbata. Serviciul lor pentru Dumnezeu a degenerat într-o forma, sau cum spune Ezechiel: “Si vin cu gramada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, asculta cuvintele tale, dar nu le împlinesc, caci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umbla tot dupa poftele lor.” Ezechiel 33:31.
Apostolul Pavel vorbeste si el despre acest grup cand spune: “In zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine,… iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea.” 2 Timotei 3:1-5.
Acesta este grupul care în vremuri grele vor striga: “Pace si siguranta.” Ei îsi leagana inimile în siguranta si nu viseaza despre pericol. Cand se trezesc din letargia lor, ei recunosc mizeria lor si roaga pe altii sa le suplineasca lipsurile lor. Dar în lucrurile spirituale nimeni nu poate suplimi deficienta altuia. Harul lui Dumnezeu a fost oferit fara plata fiecarui suflet. Solia Evangheliei a fost transmisa: “Celui ce îi este sete, sa vina; cine vrea, sa ia apa vietii fara plata.” Apocalips 22:17. Dar caracterul nu se poate transfera. Niciun om nu poate crede pentru altul. Nici un om nu poate primi Spiritul Sfant pentru altul. “(Daca) ar fi în mijlocul ei (al tarii) acesti trei oameni (Noe, Daniel si Iov), pe viata Mea, zice Domnul, Dumnezeu, ca n-ar scapa nici fii, nici fiice, ci numai ei ar scapa si tara ar ajunge un pustiu.” Ezechiel 14:16.

In ziua finala, multi vor pretinde sa intre în Imparatia lui Hristos, spunand:”Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tau? N-am scos noi draci în Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni în Numele Tau?” Atunci le voi spune curat: “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.” Matei 7:22-23.
In aceasta viata ei n-au intrat în prietenie si împartasire cu Hristos; deaceea ei nu stiu limbajul cerului, ei sunt straini de bucuria cerului. Cele mai grele cuvinte auzite vreodata de urechile muritorilor vor fi aceste cuvinte de judecata: “Nu va cunosc!” A amana pocainta pentru ziua urmatoare înseamna a avea mai mult pentru ce sa te pocaiesti. Cat de curand trebuie sa
te pocaiesti, caci nu vei sti “cat de curand” poate deveni “prea tarziu.”
Cand se va auzi strigarea: “Iata Mirele!” este prea tarziu sa ne pregatim sa întalnim pe Domnul si sa mergem sa ne umplem lampile cu ulei. Nu putem sa-L tinem pe Hristos departe de viata noastra de aici si totusi sa fim în partasie cu El în cer.
Va fi mult mai placut sa accentuam gandul “cele ce erau gata au intrat,” dar ma gandesc la milioanele de oameni, care stiu voia lui Dumnezeu, care stiu despre planul lui Dumnezeu pentru mantuire, dar care ezita si asteapta. In timp ce ei asteapta, usa harului se închide încet, dar sigur, pentru vesnicie. Asi dori sa tresesc la actiune aceste multimi de suflete neglijente si
neîngrijorate.
Da, Biblia vorbeste despre usile care se vor închide si cand s-au închis nu mai pot fi deschise. “Iata ce zice Cel Sfant, Cel Adevarat si Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide si nimeni nu va închide, cel ce închide si nimeni nu va deschide.” Apocalips 3:7.

Este adevarat ca în timp ce usa harului este deschisa nici o conditie si nici o circumstanta nu ne poate împiedica sa gasim mantuirea, ci numai noi însine. Un om poate fi în lume, totusi el nu trebuie sa fie din lume. Nu mediul înconjurator, ci relatia inimii noastre cu Dumnezeu, ne va ajuta. O barca este în siguranta pe apa, pana cand apa nu intra în ea. A fost mult mai tragic ca
Egiptul era în inimile copiilor lui Israel, decat cand Israel era în Egipt.
Iosif si-a pastrat puritatea în mijlocul influentelor corupte din casa lui Potifar. Daniel s-a hotarat în inima sa sa nu se întineze cu bucatele si bauturile alcoolice din Babilon. Enoh a umblat cu Dumnezeu în mijlocul unei generatii stricate si perverse.
    In timp ce usa harului este deschisa, nimic nu ne poate împiedica de a ne apropia de Dumnezeu, în afara de propria noastra alegere. Dar când usa harului se va închide –  si se va închide –  caci Dumnezeu nu va permite pacatului sa domneasca vesnic, niciun om nu o va putea deschide iarasi. Biblia ne spune ca vesnicul Judecator va spune într-o zi: “S-a sfârsit.” Atunci soarta fiecarui suflet va fi sigilata. “Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este întinat sa se întineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe. Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.” Apocalips 22:11-12.

Vorbind despre sfarsitul tuturor lucrurilor si despre distrugerea finala a celor necredinciosi si nepocaiti, Isus spunea: “Cum s-a întamplat în zilele lui Noe, aidoma se va întampla si la venirea Fiului omului.” Matei 24:37. El ne cere sa contemplam experientele care se vor întampla chiar cu putin înaintea venirii Fiului omului.
Noe a fost instruit sa construiasca o corabie. Trebuia sa fie un loc sigur unde fiecare suflet credincios sa fie adapostit de furtuna. In timp ce constructia se desfåsura în decursul anilor, solia de invitatie era transmiså oamenilor. Fara îndoiala ca în anii de început a lucrarii lui, Noe si mesajul lui au primit o atentie considerabila; dar cu trecerea anilor, constinta maselor a adormit si ei se leganau în falsa siguranta a placerilor carnale si au ajuns sa glumeasca si sa-si bata joc de omul lui Dumnezeu, de solia de har si de invitatia trimisa de Dumnezeu.
Batjocoritori exista si astazi care vor ignora sau vor explica gresit semnele timpului si vor zice: “Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci de cand au adormit parintii nostri, toate raman asa cum erau de la începutul zidirii!” 2 Petru 3:3-4.
Dar într-o zi Dumnezeu a spus lui Noe: “Intra în corabie!” Si Dumnezeu a închis usa. Nu stiu daca antideluvienii au vazut ca usa s-a închis fara atingerea mainii vreunui om. Daca au vazut, cum trebuie sa se fi îngalbenit fetele lor!
Putem sa vedem mana lui Dumnezeu gata sa închida usa harului, asteptand, ezitand. Daca am putea vedea,poate pentru un moment, privirea lui Hristos plina de dor si mila cand pledeaza înca odata pentru noi ca sa intram, nu vom iesi din amanarea noastra si vom cauta pe Domnul cat timp se mai poate gasi?
Cand Dumnezeu a închis usa corabiei lui Noe, soarta lumii dinainte de potop a fost sigilata pentru totdeauna. A fost închisa si nici un om n-a putut s-o mai deschida. Cand a început ploaia si furtuna, plangand au implorat pe Noe sa deschida, dar era prea tarziu. Asa numita pocainta a lor a venit prea tarziu. Isus a spus: “Tot asa va fi si în ziua cand se va arata Fiul omului.” Luca 17:26.
Ai ezitat si ai amanat împacarea ta cu Dumnezeu? Pentru sufletul tau, pentru mantuirea ta vesnica, nu mai amana. Grabeste-te prin usa deschisa a harului, caci se închide pentru vesnicie si vei fi în multimea al carui strigat chinuitor va fi: “Secerisul a trecut, vara s-a ispravit si noi tot nu suntem mantuiti.” Ieremia 8:20.
Draga prietene, pocaieste-te astazi în timp ce Spiritul Sfant pledeaza pentru tine! Nu mai amana!

P.S. Am dori sa auzim despre dumneavoastra. Scrieti- ne ca ati facut o predare completa în Fata Domnului Isus. Ne-ar face placere sa auzim despre dumneavoastra si v-am putea trimite literatura ajutatoare. Scrieti-ne la adresa: info@intercer.net