Solii îngereşti din spaţiul extraterestru
Îngerii sunt făpturi reale! Uneori numiţi heruvimi sau serafimi, aceste duhuri slujitoare, pline de putere, apar de-a lungul întregii istorii a Bibliei. Deseori, sunt văzuţi, ocrotindu-i şi călăuzindu-i pe copiii lui Dumnezeu şi uneori chiar pedepsind răul, dar una din cele mai importante misiuni ale lor este să dezvăluie şi să explice profeţiile. Ştiaţi că Dumnezeu le-a descoperit ceva deosebit prin îngerii Săi oamenilor stresaţi din acest veac agitat? În Apocalipsa 14, Dumnezeu ne descoperă nişte solii înfricoşătoare pentru ultimile zile, codificate prin simbolul a trei îngeri care zboară. Atât de importante sunt aceste solii, că atunci când se vor împlini, Domnul Isus va reveni! Acest Ghid vă va oferi o vedere de ansamblu, care vă va deschide ochii, iar următoarele opt studii vă vor înfăţişa amănunte incredibile. Ţineţi-vă strâns de scaun! … Urmează să vi se explice solia personală dată de Dumnezeu pentru dvs.!
1. De ce studiem Apocalipsa? Nu este oare sigilată?
Answer: Există şase motive cruciale ca să studiem Apocalipsa:
A. N-a fost niciodată sigilată (Apocalipsa 22:10). Lupta de veacuri dintre Domnul Hristos şi Satana şi strategiile celui rău împreună cu planurile lui şirete pentru ultimile zile sunt expuse în cartea Apocalipsei. Satana nu va putea înşela cu uşurinţă pe cei care cunosc mai dinainte minciunile lui înşelătoare, aşa că el speră ca oamenii să creadă că Apocalipsa este sigilată.
B. Chiar numele “Apocalipsa” înseamnă “descoperire”, “deschidere” sau “dezvelire”–exact opusul de a fi sigilat. Întotdeauna a fost larg deschisă.
C. Apocalipsa reprezintă cartea Domnului Isus într-un fel unic. Începe prin “Apocalipsa lui Isus Hristos”. Ne oferă chiar şi o descriere a Sa prin cuvinte în Apocalipsa 1:13-16. Nici o altă carte din Biblie nu ni-L descoperă pe Domnul Isus şi sfaturile Lui pentru ultimile zile şi planurile Lui cu lucrarea şi cu poporul Lui, aşa cum o face Apocalipsa.
D. Apocalipsa a fost scrisă mai întâi de toate pentru locuitorii planetei din zilele noastre–chiar înainte de revenirea Domnului Isus (Apocalipsa 1:1-3; 3:11; 22:6, 7, 12, 20).
E. Se rosteşte o binecuvântare deosebită asupra acelora care citesc Apocalipsa şi iau aminte la sfaturile ei (Apocalipsa 1:3; 22:7).
F. Apocalipsa descrie poporul lui Dumnezeu de la sfârşitul timpului şi biserica cu o claritate uimitoare. Ea face ca Biblia să prindă viaţă atunci când vedem ultimile evenimente descrise cum au loc în Apocalipsa. Mai spune exact ceea ce trebuie să predice biserica lui Dumnezeu în ultimile zile (Apocalipsa 14:6-14). Acest ghid de studiu vă va oferi o vedere de ansamblu a acelei predicări, astfel ca să o recunoaşteţi când o veţi auzi.
Notă: Înainte de a merge mai departe, vă rugăm să vă deschideţi Biblia şi să citiţi textul din Apocalipsa 14:6-14.
2. Dumnezeu i-a încredinţat misiunea bisericii Sale să ducă evanghelia la orice făptură (Marcu 16:15). Prin ce simbol arată El această lucrare sfântă din Apocalipsa?
“Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o evanghelie veşnică pentru ca să o vestească. … Apoi a urmat un alt înger şi a zis … Apoi a urmat un alt înger şi a zis …” Apocalipsa 14:6-9.
Answer: Cuvântul “înger” înseamnă literal “sol”, aşa că este potrivit ca Dumnezeu să Se folosească de trei îngeri ca să simbolizeze predicarea soliei întreite a evangheliei pentru ultimile zile. Dumnezeu Se foloseşte de simbolul îngerilor să ne amintească faptul că soliile vor fi însoţite de o putere supranaturală.
3. Care două puncte cruciale ni le descoperă Apocalipsa 14:6 despre solia lui Dumnezeu pentru ultimile zile ale pământului?
“Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.” Apocalipsa 14:6.
Answer: Cele două puncte cruciale sunt: (1) că este “evanghelia veşnică” şi (2) că trebuie vestită oricărui om de pe pământ. Soliile celor trei îngeri accentuează evanghelia, ceea ce face clar că oamenii sunt mântuiţi prin credinţa în –şi primirea–doar a Domnului Isus Hristos (Fapte 4:12; Marcu 10:26, 27). Întrucât nu există nici o altă cale de mântuire, este rău să pretindem că ar fi vreo altă cale.
Falsurile lui Satana
Falsurile sau contrafacerile lui Satana, deşi sunt multe, includ două foarte de efect: (1) mântuirea prin fapte şi (2) mântuirea în păcat. Aceste două contrafaceri sunt descoperite în soliile celor trei îngeri. Mulţi, fără să-şi dea seama, au acceptat una din aceste două erori şi încearcă să.şi clădească mântuirea pe ele — o realizare cu totul imposibilă. Se cade să accentuăm şi faptul că nimeni nu vesteşte cu adevărat evanghelia lui Isus pentru timpul sfârşitului, dacă nu include soliile celor trei îngeri.
4. Care anume patru puncte distincte le acoperă solia primului înger?
“El zicea cu glas tare: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apocalipsa 14:7.
Answer:
A. Temeţi-vă de Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie să-L cinstim pe Dumnezeu şi să privim la El cu iubire, încredere şi respect–gata să-I urmăm voia. Asta ne va feri de rău. “Prin frica de Domnul (omul) se abate de la rău.” Proverbe 16:6. Înţeleptul Solomon de asemenea a declarat: “Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” Eclesiastul 12:13.
B. Daţi-I slavă. Împlinim această poruncă atunci când ascultăm de Dumnezeu, Îl lăudăm şi Îi mulţumim pentru bunătatea Lui faţă de noi. Unul din marile păcate ale ultimilor zile este şi nerecunoştinţa (2 Timotei 3:1, 2).
C. A venit ceasul judecăţii Lui! Aceasta indică faptul că toţi vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu şi reprezintă o declaraţie clară că judecata are loc chiar acum.
D. Închinaţi-vă Creatorului. Această poruncă respinge idolatria de tot felul–încluzând şi închinarea la sine–şi osândeşte total evoluţia, care neagă că Dumnezeu este Creator şi Răscumpărător. (Multe cărţi şi programe de radio de astăzi accentuează prea mult valoarea de sine, care duce la închinarea la sine. Valoarea de sine a unui creştin se află în Hristos, care Îşi numeşte copiii fii şi fiice ale Împăratului cerului.)
Evanghelia include crearea şi răscumpărarea lumii de către Domnul Dumnezeul cerurilor. Închinarea la Creator include închinarea la El în ziua pe care a pus-o deoparte ca un semn de aducere aminte a creaţiunii (Sabatul zilei a şaptea). Este clar că referirea ce se face în Apocalipsa 14:7 la sabat prin cuvintele “a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” este scoasă chiar din porunca cu privire la sabat (Exod 20:11) şi folosită aici. Adevăratele noastre rădăcini se găsesc doar în Dumnezeu, care ne-a făcut după chipul Său la început. Aceia care nu I se închină lui Dumnezeu ca Creator–indiferent la ce altceva s-ar închina–s-ar putea să nu-şi găsescă niciodată adevărata origine.
5. Ce declaraţie solemnă face cel de-al doilea înger despre Babilon? Ce îi porunceşte îngerul din Apocalipsa 18 poporului lui Dumnezeu să facă?
“Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: “A căzut Babilonul.” Apocalipsa 14:8. “Am văzut pogorându-se din cer un alt înger. … El a strigat cu glas tare şi a zis: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare! … Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu.” Apocalipsa 18:1-4.
Answer: Cel de-al doilea înger declară solemn “A căzut Babilonul!”, iar glasul din cer îi îndeamnă pe toţi copiii lui Dumnezeu să iasă imediat din Babilon. Dacă nu ştiţi ce este Babilonul, s-ar putea să sfârşiţi cu uşurinţă în el. Mai gândiţi-vă. S-ar putea oare să vă aflaţi acum în Babilon?
6. Împotriva cărui lucru ne avertizează solemn solia celui de-al treilea înger?
“Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: “Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu.” Apocalipsa 14:9, 10.
Answer: Solia celui de-al treilea înger îi avertizează pe oameni împotriva închinării la fiară şi la chipul ei şi împotriva primirii semnului fiarei pe fruntea sau mâna lor. Primul înger porunceşte adevărata închinare. Cel de-al treilea înger vorbeşte despre urmările teribile legate de o falsă închinare. Ştiţi cu siguranţă cine este fiara? Şi ce este semnul ei? Dacă nu ştiţi sigur cine este fiara şi ce este semnul ei, s-ar putea să sfârşiţi prin a vă închina ei fără
să vă daţi seama.
7. Ce descriere în patru puncte ne oferă Dumnezeu în Apocalipsa 14:12 a poporului Său care primeşte şi urmează soliile celor trei îngeri?
“Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Apocalipsa 14:12.
Answer:
A. Ei au răbdare, perseverează şi rămân credincioşi până la sfârşit–un lucru mare pentru o generaţie care vrea totul acum, pe moment. Poporul lui Dumnezeu Îl descoperă printr-o purtare răbdătoare şi plină de iubire.br>
B. Ei sunt sfinţi, deoarece se află întru totul de partea lui Dumnezeu.
C. Ei păstrează poruncile lui Dumnezeu. Aceşti oameni ai lui Dumnezeu ascultă cu bucurie de cele zece porunci şi de oricare alte porunci pe care El li le-a dat. Scopul lor suprem este să-I facă pe plac Celui, pe care-L iubesc (1 Ioan 3:22).
D. Ei au credinţa lui Isus. Aceasta se poate traduce şi prin “credinţa în Isus”. În oricare caz, poporul lui Dumnezeu Îl urmează pe Domnul Isus deplin şi se încred pe deplin în El.
8. Ce are loc imediat după propovădurea întreitei solii îngereşti tuturor oamenilor?
“Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un Fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână. o seceră ascuţită.” Apocalipsa 14:14.
Answer: Imediat, după propovăduirea întreitei solii îngereşti la orice făptură, Domnul Isus va reveni pe nori (cea de-a doua venire a Sa) pentru a-Şi lua poporul în patria cerească. La arătarea Lui, va începe perioada de o mie de ani din Apocalipsa capitolul 20.
9. În 2 Petru 1:12, apostolul vorbeşte despre “adevărul prezent” KJV sau “adevărul pe care-l aveţi” în Biblia Cornilescu. Ce vrea să spună el?
Answer: Adevărul prezent reprezintă un aspect al evangheliei celei veşnice care are o anume urgenţă pentru un anume timp. Exemple ar fi:
“Adevărul prezent” pe vremea lui Noe era potopul iminent.
A. Solia lui Noe despre potop (Geneza 6 şi 7; 2 Petru 2:5). Noe predica neprihănirea. El îi învăţa pe oameni despre iubirea lui Dumnezeu şi îi avertiza despre venirea unui potop, care urma să distrugă lumea. Solia despre potop reprezenta “adevăr prezent” pentru acel timp. Apelul lui urgent era “Urcaţi-vă în corabie!” Apelul era atât de important încât ar fi fost inuman să nu-l vestească.
“Adevărul prezent” pentru Iona era că Ninive urma să fie distrusă în 40 de zile.
B. Solia lui Iona pentru Ninive (Iona 3:4). “Adevărul prezent” rostit de Iona era că Ninive urma să fie nimicită în 40 de zile. Şi Iona L-a înălţat pe Mântuitorul, iar cetatea s-a pocăit. Să nu aibă o avertizare de 40 de zile ar fi fost de neiertat. Era adevărul prezent şi se potrivea acelui timp într-un mod deosebit.
“Adevărul prezent” vestit de Ioan Botezătorul era că în curând urma să Se arate Mesia.
C. Solia lui Ioan Botezătorul (Matei 3:1-3; Luca 1:17). “Adevărul prezent” vestit de Ioan se referea la apropiata arătare a Domnului Isus ca Mesia. Lucrarea lui consta din vestirea evangheliei şi din pregătirea oamenilor pentru prima venire a lui Isus. Să omită din evanghelie acest element al primei veniri pentru timpul său ar fi fost un lucru de neconceput.
Întreita solie îngerească reprezintă adevărul prezent al lui Dumnezeu pentru zilele noastre.
D. Întreita solie îngerească (Apocalipsa 14:6-14). “Adevărul prezent” dat de Dumnezeu pentru zilele noastre se află în soliile celor trei îngeri. Desigur că mântuirea doar prin Domnul Isus Hristos rămâne punctul esenţial al acestor solii. Cu toate acestea, “adevărul prezent” al acestor trei îngeri a fost dat cu scopul de a-i pregăti pe oameni pentru cea de a doua venire a lui Isus şi pentru a le deschide ochii faţă de înşelăciunile strălucite şi deosebit de convingătoare ale lui Satana. Dacă oamenii nu vor înţelege aceste solii, Satana îi va prinde şi îi va nimici cu adevărat. Domnul Isus a ştiut că noi avem nevoie de aceste solii deosebite, aşa că ni le-a dat cu o iubire copleşitoare. Ele nu trebuie trecute cu vederea. Rugaţi-vă cu sinceritate când veţi cerceta punct cu punct următoarele opt ghiduri de studiu.
Ceea ce veţi descoperi s-ar putea să vă şocheze în parte, dar vă va mulţumi sufletul, iar inima vă va fi profund înduioşată. Veţi simţi că Domnul Isus vă vorbeşte! La urma urmelor, doar sunt soliile Lui!!
10. Despre cine ne spune Biblia că va veni cu o solie despre “adevărul prezent” înainte de măreaţa zi a Domnului?
“Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Maleahi 4:5.
Answer: Profetul Ilie. Există ceva deosebit în solia şi lucrarea lui Ilie, după cum vom vedea în următoarele întrebări.
11. Ce anume a făcut Ilie, care L-a făcut pe Dumnezeu să-l aleagă pe el?
Note: Deschideţi-vă vă rugăm Biblia şi citiţi cu atenţie 1 Împăraţi 18:17-40 înainte de a răspunde la această întrebare.
Answer:
Ilie i-a îndemnat pe oameni să se hotărască cui vor să-i slujească (versetul 21). Naţiunea ajunsese întru totul idolatră. Oamenii Îl părăsiseră pe adevăratul Dumnezeu şi nu mai ascultau de poruncile Sale. Mai exista un singur profet de-al lui Dumnezeu, Ilie, şi 450 de profeţi păgâni de-ai lui Baal (versetul 22). Ilie le-a sugerat ca atât el cât şi cei idolatri să zidească altare, să aşeze lemne şi o jertfă pe ele. Pe urmă, le-a sugerat ca să-L roage pe Dumnezeul cel Adevărat să li Se descopere, trimiţând foc pe altarul Său. Dumnezeul păgân nu a răspuns, dar Dumnezeul adevărat a trimis foc din cer şi a mistuit jertfa lui Ilie.
Solia cerea o decizie
Solia lui Ilie a sosit într-un timp de profundă criză spirituală şi de apostazie naţională. Ea a venit cu o aşa putere din cer că a oprit “mersul lucrurilor” şi a atras atenţia întregii naţiuni. Ilie insistă ca oamenii să se hotărască cui îi vor sluji, lui Dumnezeu sau lui Baal. Profund mişcaţi şi convinşi pe deplin de păcate, oamenii L-au ales pe Dumnezeu (versetul 39).
12. Solia lui Ilie îşi are o dublă aplicaţie. Se aplică unei solii de “adevăr prezent” ca să-i pregătească pe oameni pentru prima venire a Domnului Isus şi o solie de “adevăr prezent” ca să-i pregătească pe oameni pentru cea de-a doua venire a Domnului Isus. Cine a spus Domnul Isus că vestea solia lui Ilie ca să-i pregătească pe oameni pentru prima Lui venire?
“Nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul.” “Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.” Matei 11:11, 14.
Answer: Domnul Isus a numit predicarea făcută de Ioan ca să-i pregătească pe oameni pentru prima Lui venire “Ilie” sau solia lui Ilie. Solia lui Ioan, ca şi în zilele lui Ilie, a lămurit foarte clar adevărul, iar pe urmă a cerut o decizie. Biblia spune despre Ioan Botezătorul: “Va merge … în duhul şi puterea lui Ilie.” Luca 1:17.
13. Cum ştim că profeţia îşi are o a doua aplicaţie la timpul nostru chiar înainte de cea de a doua venire?
“Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Maleahi 4:5. “Soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Ioel 2:31.
Answer: Vă rugăm să urmăriţi că două evenimente vor avea loc înaintea venirii “zilei Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” amintită în Ioel 2:31. Un eveniment va fi venirea lui Ilie, iar cel de-al doilea, semnele teribile din ceruri. Lucrul acesta ne va ajuta să identificăm ambele evenimente. Ziua cea întunecată a avut loc la 19 mai 1780. În aceeaşi noapte, luna s-a arătat ca sângele. Matei 24:29 mai include un semn–căderea stelelor, care a avut loc la 13 noiembrie 1833. După aceasta, ştim că trebuie să înceapă solia vestită de Ilie pentru timpul sfârşitului undeva aproape sau după 1833–înainte de venirea zilei celei mari a Domnului.
Cea de a doua solie a lui Ilie după semnele din ceruri
Este evident că “solia lui Ilie” vestită de Ioan nu se aplică “soliei celui de-al doilea Ilie” deoarece semnele cosmice date de Dumnezeu s-au arătat la peste 1700 de ani după ce Ioan şi-a vestit solia. Solia lui Ilie dată de Ioel 2:31 urma să înceapă după acele semne cereşti din 1833 şi trebuia să-i pregătească pe oameni pentru cea de-a doua venire a Domnului Isus. Întreita solie de “adevăr prezent” din Apocalipsa 14:6-14 se potriveşte perfect. Ea a început în jurul lui 1844 şi îi pregăteşte pe oamenii din toată lumea pentru cea de-a doua venire a Domnului Isus (versetul 14), care va avea loc după ce întreita solie va fi ajuns la orice om de pe faţa pământului.
Solia cere o decizie
Ilie a insistat ca să se pună capăt răului şi ca toţi să se hotărască pe cine vor sluji. La fel este şi cu întreita solie de astăzi dată nouă de Dumnezeu. Trebuie să luîm o hotărâre. Întreita solie dată de Dumnezeu îl demască pe Satana şi planurile lui. De asemenea ea ne descoperă clar iubirea lui Dumnezeu şi cerinţele Sale. Astăzi, Dumnezeu îi cheamă pe oameni înapoi la adevărata închinare–închinare doar înaintea lui Dumnezeu. Să slujeşti şi să te închini de bună voie la oricine sau orice altceva în aceste zile cruciale înseamnă necredincioşie şi va avea ca urmare moartea veşnică. În mod minunat, Dumnezeu a atins inimile oamenilor pe vremea lui Ilie (1 Împăraţi 18:37, 39) şi pe vremea lui Ioan Botezătorul. Va face acelaşi lucru în aceste ultime zile când oamenii vor răspunde la întreita solie îngerească (Apocalipsa 18:1).
14. Ce altă binecuvântare minunată va aduce vestirea pe care o va face Ilie (sau cei trei îngeri)?
“Ilie … va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor.” Maleahi 4:5, 6.
Answer: Dumnezeu să fie lăudat! Solia lui Ilie sau întreita solie îngerească îi va reuni pe membrii familiei într-o legătură apropiată de iubire cerească şi bucurie. Ce făgăduinţă binecuvântată!
15. Cuvântul “evanghelie” înseamnă “veste bună”. Oare solia celor trei îngeri din Apocalipsa capitolul 4 ne aduce o veste bună?
Answer: Desigur că da! Să revedem vestea bună pe care am descoperit-o în soliile celor trei îngeri:
A.Orice om va avea ocazia să audă şi să înţeleagă evanghelia ultimelor zile. Nimeni nu va fi trecut cu vederea.
B.Ni se vor descoperi planurile teribile de şirete făcute de Satana ca să nu cădem în capcană.
C.Vestirea evangheliei va fi însoţită de o putere supranaturală din ceruri în aceste ultime zile.
D. Copiii lui Dumnezeu vor avea răbdare, doar El îi numeşte “sfinţi”.
E. Copiii lui Dumnezeu vor avea credinţa lui Isus.
F. Din iubire, copiii lui Dumnezeu vor asculta de poruncile Sale.
G. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât ne-a trimis o solie deosebită care să ne pregătească pentru cea de-a doua venire a Domnului Isus.
H. Solia lui Dumnezeu pentru aceste ultime zile îi va reuni pe membrii familiei în iubire.
I. Accentul deosebit pus de întreita solie îngerească este pe mântuirea oferită oricui doar prin Persoana Domnului Isus Hristos. El Îşi oferă neprihănirea ca să ne acopere trecutul şi ne-o împărtăşeşte în mod miraculos în fiecare zi ca să putem creşte în sfinţenie şi să ne transformăm cu adevărat după chipul Său. Cu El, nu putem să dăm greş. Fără El, nu putem să reuşim.
Un supliment
Punctele din întreita solie îngerească ce urmează să fie explicate în următoarele ghiduri de studiu sunt:
A. A sosit ceasul judecăţii lui Dumnezeu!
B. Ieşiţi din Babilonul decăzut!
C. Nu primiţi semnul fiarei!
Vi se vor descoperi mult mai multe noutăţi, pe când veţi studia cu rugăciune următoarele opt ghiduri de studiu. Unele lucruri vă vor surprinde, altele vă vor bucura, şoca sau chiar întrista. S-ar putea să vă fie greu să acceptaţi unele puncte, dar întrucât Domnul Isus ne-a trimis o solie deosebită din ceruri ca să ne ajute şi să ne călăuzească pe fiecare din noi personal în aceste ultime zile, desigur că nimic n-ar putea fi mai important decât să o auzim, s-o înţelegem pe deplin şi să o urmăm.