Este adevărat că este cu putinţă să se dea pe faţă o corectă purtare exterioară şi fără puterea reînnoitoare a Domnului Hristos. Plăcerea de a fi un om cu influenţă şi dorinţa de a fi onorat de ceilalţi pot produce o viaţă ordonată. Respectul de sine ne poate face să evităm orice ar însemna o aparenţă rea. Şi o inimă egoistă poate face acte de generozitate. Prin ce mijloace vom putea şti atunci de partea cui suntem?

A cui este inima noastră? Cu cine se ocupă cugetele noastre? Despre cine ne place să vorbim? Cui închinăm cele mai calde sentimente şi cele mai bune energii ale noastre? Dacă suntem ai Domnului Hristos, atunci cugetele noastre vor fi pline de El şi cele mai plăcute sentimente se vor îndrepta spre El. Atunci tot ceea ce avem şi tot ceea ce suntem vor fi consacrate Lui. Atunci vom dori să purtăm chipul Lui, să respirăm spiritul Său, să facem voia Sa şi să-I fim plăcuţi în toate lucrurile.

Aceia care devin oameni noi în Isus Hristos vor da pe faţă în viaţa lor roadele Duhului Sfânt, şi anume: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5,22.23). Ei nu se vor mai potrivi pe viitor plăcerilor de mai înainte, ci prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu vor călca pe urmele Lui, vor reflecta caracterul Lui, curăţindu-se după cum El este curat. Ei găsesc plăcere în lucrurile pe care cândva le urau şi urăsc ceea ce iubeau cândva. Cei îngâmfaţi şi încrezători în sine devin blânzi şi smeriţi cu inima, cei uşuratici şi încăpăţânaţi devin serioşi şi gata să asculte. Beţivii devin abstinenţi, iar desfrânaţii curaţi. Obiceiurile deşarte şi extravaganţa lumii păcatului sunt date la o parte. Creştinii vor căuta nu „podoaba de afară”, ci „omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit” (1 Petru 3,3.4).
Nu există dovadă a unei adevărate pocăinţe dacă aceasta nu se dă pe faţă prin fapte de schimbare şi îndreptare a vieţii. Dacă îndeplineşte ce a făgăduit, dacă dă înapoi ce a furat, dacă îşi mărturiseşte păcatele şi iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său, păcătosul poate fi atunci sigur că a trecut de la moarte la viaţă.