#07 – Dovada adevăratei ucenicii
În opoziţie cu aceasta, dar nu mai puţin primejdioasă, este rătăcirea de a considera că credinţa în Hristos scuteşte pe oameni de păzirea legii lui Dumnezeu; şi că, deoarece noi devenim părtaşi harului lui Hristos numai prin credinţă, faptele noastre nu au nimic de-a face cu mântuirea noastră.
Dar să reţinem faptul că ascultarea nu este numai o simplă şi formală supunere, ci o slujire din iubire. Legea lui Dumnezeu este însăşi expresia naturii Sale. Ea este întruparea marelui principiu al iubirii şi deci este temelia guvernării Sale în cer şi pe pământ. Dacă inima noastră este reînnoită după chipul lui Dumnezeu, dacă iubirea divină este implantată în suflet, atunci nu va fi oare legea lui Dumnezeu împlinită în viaţa noastră? Când principiul iubirii este sădit în inimă, când păcătosul este reînnoit după chipul Celui care l-a creat, atunci este împlinită făgăduinţa noului legământ: „Voi pune Legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10,16). Şi dacă legea este scrisă în inimă, atunci nu va modela ea oare viaţa? Ascultarea: slujirea şi supunerea loială a iubirii: este adevăratul semn al faptului că suntem ucenicii Săi. De aceea spune Sfânta Scriptură: „Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor”. „Cine zice ‘Îl cunosc’ şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el” (1 Ioan 5,3; 2,4). În loc de a scuti pe om de ascultarea de legea lui Dumnezeu, credinţa, şi numai ea, este aceea care ne face părtaşi harului lui Hristos, care ne face în stare să-I dăm ascultare.