Singura cale pentru a creşte în har este aceea de a face în mod dezinteresat lucrarea pe care ne-a încredinţat-o Domnul Hristos: a face tot ceea ce stă în puterile noastre ca să ajutăm şi să binecuvântăm pe aceia care au nevoie de ajutorul pe care li-l putem da. Puterea vine prin exerciţiu; activitatea este în esenţă condiţia vieţii. Aceia care se străduiesc să menţină vieţuirea creştină, acceptând în mod pasiv binecuvântările ce vin prin mijloacele harului, fără să facă nimic pentru Hristos nu fac altceva decât încearcă să trăiască numai mâncând, fără să şi muncească. Dar în cele spirituale, ca şi în cele fizice, aceasta are întotdeauna ca rezultat degenerare şi decădere. Un om care va refuza să-şi folosească membrele sale nu peste mult timp nu va mai avea putere ca să le folosească. Tot la fel şi creştinul care nu va folosi puterile pe care i le-a dat Dumnezeu, nu numai că nu va mai creşte în Hristos, dar va pierde şi puterea pe care o avea.

Biserica lui Hristos este instrumentul folosit de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Misiunea ei este de a duce lumii Evanghelia. Această îndatorire stă asupra tuturor creştinilor. Fiecare, în limitele darului său şi ale ocaziilor pe care le are, trebuie să aducă la îndeplinire însărcinarea Mântuitorului. Iubirea lui Hristos, descoperită nouă, ne face datori faţă de toţi aceia care nu-L cunosc. Dumnezeu ne-a dat lumină nu numai pentru noi, ci pentru a o revărsa şi asupra altora.

Dacă urmaşii Domnului Hristos ar fi treji la postul datoriei lor, ar fi mii acolo unde astăzi este numai unul care vesteşte Evanghelia în ţările lumii. Toţi aceia care nu se pot angaja personal în această lucrare pot totuşi s-o susţină cu mijloacele lor, cu simpatia şi rugăciunile lor. Şi mai este încă mult de lucru pentru suflete chiar în ţările aşa-zise creştine.