Nu este nevoie să mergem în ţările păgâne, nici chiar să părăsim cercul restrâns al familiei, dacă îndatoririle noastre ne reţin aici, ca să lucrăm pentru Hristos. Noi putem face acest lucru în cămin, în comunitate, printre cei care au legătură cu noi, printre cei cu care lucrăm zilnic.

Cea mai mare parte a vieţii Mântuitorului pe pământ a fost petrecută lucrând din greu în micul atelier de dulgherie din Nazaret. Îngerii slujitori vegheau pe Domnul vieţii pe când Acesta mergea printre ţărani şi meseriaşi, nerecunoscut şi neonorat. El îşi îndeplinea tot atât de conştiincios chemarea în timp ce lucra la modestul Său meşteşug, ca şi atunci când vindeca pe bolnavi sau când umbla pe valurile răscolite de furtună ale mării Galileii. Tot aşa şi noi putem umbla şi lucra cu şi pentru Hristos în cele mai umile îndatoriri şi în cele mai de jos poziţii ale vieţii.

Apostolul spune: „Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat” (1 Corinteni 7,24). Omul de afaceri poate să-şi conducă afacerile în aşa fel încât, datorită cinstei şi credinţei sale, Domnul să fie preamărit. Dacă el este un adevărat urmaş al Domnului Hristos, va demonstra religia lui în tot ce face şi va da pe faţă înaintea oamenilor spiritul lui Hristos. Mecanicul poate fi un reprezentant vrednic şi credincios al Aceluia care a muncit din greu în umila Sa viaţă trăită printre dealurile din Galilea. Toţi aceia care poartă numele lui Hristos să lucreze şi să se comporte astfel încât ceilalţi, văzând faptele lor bune, să slăvească pe Creatorul şi Răscumpărătorul lor.