Intercer – Poezii si editoriale

Tsunami-ul din Japonia
(11 martie 2011)

Ziua Ta cea mare Doamne, ziua scumpei reveniri
Se apropie, cu paşi repezi, prin sinistre dezvăluiri!
Prin seisme, inundaţii, prin valuri mari de tsunami
Pământul geme-n convulsii, şi aşa-şi petrece anii,
Demonstrându-ne-n dezastre cumplite nenorociri.

Astfel, tragicul tsunami, născut din seismul mare
Ce-n forţă s-a năpustit, peste ţara dinspre soare,
A pus la grea strâmtorare, poporul,… cel japonez
Ce-a ştiut să-şi ţină calmul, având în faţă un crez:
Să strângă pe morţii dragi, în lacrimi şi cu răbdare.

11 martie a fost ziua, ce-a zgâlţâit tare pământul!
Multe case s-au dărâmat, valuri şi-au luat avântul
Năvălind în chip tsunami, şi-n gigantică-n-nălţare,
Au dus totul în adâncuri, făcând distrugere mare,
Mii de oameni au pierit, făr-a le se şti mormântul.

După plânsete şi lacrimi, cei ce-au fost recuperaţi
Puşi au fost în gropi comune, să fie înmormântaţi,
Contrar tradiţei budiste, s-a acceptat pe moment
Căci pericol de infecţii, a fost glas de-avertizment,
Glas, ce-a fost luat în seamă de toţi cei îndureraţi.

Cifra celor ce-au pierit, prin cutremur, şi de valuri
Anunţă treizeci de mii, căci de dincolo de maluri,
Şi de ţărmul de ocean vorbesc cei ce-au dispărut
Luaţi chiar pe neaşteptate, de tsunami-ul apărut
Indicând că soarta lor, s-a-ncheiat în joc de zaruri.

Trei sute de miliarde de dolari, atâta s-au estimat
C-a produs valul tsunami, prin seismul declanşat,
Pagube fiind pierderi enorme, în bunuri materiale
Localităţi întregi au pierit, sub valuri catastrofale
Distrugând infrastructura, celui mai puternic stat.

Si-astfel fabrici de prestigiu, au fost grav avariate
De seism, şi de tsunami, prin mari valuri, înfuriate
Ce s-a-ntins peste pământ, nimicind oraşe-n cale,
Ca un groaznic cataclism, a dus cu el totul la vale
Distrugând şi înghiţind, mulţimi de-aşezări şi sate.

Cel mai complicat pericol, ce în urmă a fost lăsat
Este cel din radiaţii, venind, din sistemul defectat,
De răcire a reactoarelor…din centrala Fukushima
Oamenii aşteptând dezastrul, la fel ca la Hiroşima
Cu urmările ce-n timp, tot mereu s-au manifestat.

Peste atâtea lipsuri grave de cutremur provocate
Au sosit gerul şi frigul, vârf punând parcă la toate
’Ngreunând orice sforţare, de-a reveni la normal
După atâtea complicaţii, ce-a produs sinistrul val
De tsunami, prin seismul, pornit pe neaşteptate.

O! În faţa acestor lucruri, care-i starea-n omenire,
Când scene apocaliptice, se văd clar prin împlinire?
Căci Dumnezeul din ceruri, nu mai poate, suporta
Potopul de stricăciune, ce inundă acum…planeta!
– Pentru ziua revenirii, iată, timpul e de pregătire!

Doamne, semnele venirii Tale, ele ne avertizează
C-a sosit timpul vegherii, conştiinţa de-a fi trează,
Căci ziua cea mult vestită, ziua răbdării preasfinte
S-apropie de-ncheiere, toate acestea spun’nainte
Cum că haru-i pe sfârşite, si că ea,…nu-ntârziază!

Flavius Laurian Duverna
05 aprilie 2011

Ca un miracol al iubirii,
Amestec fin de lut și sânge,
Ștafeta uimitoare-a omenirii,
De la Eden până la noi ajunge.
Pulsează-n inimi și țesuturi,
Firavă sau mai rezistentă,
Mai vastă către începuturi,
Azi de-o scurtime evidentă.
Timp măsurat în anotimpuri,
În realizări și descendenți,
Cu-atât de variate chipuri,
De oameni demni sau imprudenți.
Fragilă, foarte resemnată,
În prunci și înțelepți la porți,
Cinstită uneori, des ruinată,
Dând vina pe-ntâmplare ori pe sorți.
Iubită de-unii, de-alții detestată,
Robie lungă, sau scurtă domnie,
De toți însă este rugată,
Încă o clipă doar, o zi mai fie…
Arhipelag de idealuri,
Într-un ocean adânc d-eșecuri,
Privind-o-ntruna nu te saturi,
Să tot alergi prin alte veacuri.
Fir nevăzut între pământ și cer,
Poartă cu sine un tainic dor,
Cum se dezvoltă pruncul e-un mister,
Ca și sămânța-n solul roditor.
Eternă, dulce-nfloritoare,
Sperăm și credem s-o avem,
În veșnica Împărăție care,
Are din nou Grădina Eden.

Floare de colț

O, Doamne, ce frumos!…

O, Doamne ce frumos e cerul
Când seara-i presărat cu stele!
Aş vrea ca să-i citesc misterul,
Din taina ascunsă, minţii mele.

Şi-acolo-n depărtările albastre
Să fiu aş vrea căt mai aproape,
Plutind în spaţii, printre astre
Şi printre sorii făr’ de noapte.

Gustând din viaţa cea sublimă
Prin cercul altor lumi…cereşti,
Să văd cum fiinţa mea infimă
Se plimbă-n zbor, fără caleşti.

Să simt că Doamne m-ai iubit
Prin Fiul Tău cel scump, Isus,
Când sus la Calvar,…răstignit,
Umil, ca Jertfă sacră S-a adus.

Din Golgota-a pornit sa curgă
Izvor de sânge…-ntru salvare,
Ca peste veacuri el să-ajungă
Să-I pot fi-un rod în ascultare.

Şi-ncorporat,…în rândul celor
Ce vor cunoaşte mari minuni,
Să-mi împlinesc nespusul dor
Că-n Jertfa Sfântă, ne aduni!

Spre gloria-Ţi ce ne-ai creat
Să-Ţi reflectăm prin caracter,
Să-Ţi dăm mărire…neîncetat
Slavă şi cinste-n scumpul cer!

Flavius Laurian Duverna
30 martie 2011

Sămânţa Salvatoare

Când porunca sfântă, dată,
Pentru-Adam şi Eva, în Rai,
De ei n-a fost…respectată
Ea le-a produs, amar şi vai.

Însă-n ziua, tristă-a căderii
Domnu-a rostit, în Paradis,
Vestea cea bună, a înfierii
Prin ,,Sămânţa” ce le-a zis.

Şi când la ceasul…împlinirii
În ceruri sus timpu-a sosit,
Hristos,…Sămânţa izbăvirii
El S-a-ntrupat…şi-adeverit.

Sămânţa aceasta e Iubirea
Care-a crescut ca un Lăstar,
Prinzând cu funii omenirea
Prin Jertfa cea de la Calvar.

Şi-n grandioasa Sa-mplinire
Ne-a amintit cu precădere,
Că numai viaţa prin jertfire
Va fi din moarte, şi-nviere!

Prin anii ce…s-au numărat
În secole lungi şi-n milenii,
Făclia-I sfântă,…a luminat
Atâtea veacuri de vecernii.

Ea,…a împlinit făgăduinţa
Prin forţa răului…zdrobită,
Şi-a anulat în veci sentinţa
A morţii veşnice,…rostită.

Atât de scumpă şi întinsă,
Atât de sfântă şi măreaţă,
Ea n-a putut să fie învinsă,
Iubirea iar, ne-a dat viaţă!

Adusu-nea-n veci biruinţa
De mii de ani în aşteptare,
Luând asupra Sa sentinţa
Expusă-n Jertfa salvatoare.

Flavius Laurian Duverna
28 martie 2011

Prin ape, foc şi prin furtună,
În suflet totu-i sfărâmat.
Să cercetez, e calea bună,
Cât e distrus şi cât salvat.

Ce dezolant, ce risipire…
Pierdute-n valul înspumat,
Bucăţi de suflet, fericire,
În zori de zi s-au destrămat.

Prin lacrimi am zărit fragmente,
De la cei dragi ce m-au purtat,
Mâinile tremurând şi-atente,
Le-au strâns la piept imediat.

Veşti rele şi întristătoare,
Sosesc de la vrăjmaşii mei,
Care se-ntreabă de ce oare,
Mai sper şi caut făr’ temei.

Fără să ierte vreo bucată,
E nimicit totul pe rând,
De ura, furia-nverşunată,
Mulţi alţii povestesc plângând.

De întâlneşti în drumul tău,
Bucăţi de suflet sfâşiat,
Adună-le şi nu fii rău,
Lovindu-le neîncetat!

Mesajul scump de-ncurajare,
Târziu aflat-am nesperat,
Din suflet partea cea mai mare,
Departe se-află la păstrat.

O inimă însângerată,
La adăpost a aşezat,
Cu grijă şi multă căldură,
Tot ce-a găsit nevătămat.

Curând revine-n strălucire,
Al omenirii Creator,
Cei buni primi-vor răsplătire,
Un trup şi-un suflet uimitor.

Floare de colţ

Martirii Eroi

Creştinii cei ce s-au luptat
Pentru dreptul conştiinţei,
În Domnul cel… adevărat
Au gustat timpul biruinţei.

Cercări aspre, şi-nchisoare
Torturi demonice şi patimi,
Au suportat având răbdare
Scăldate, cu mii de lacrimi.

Ei credincioşi lui Dumnezeu
Au demonstrat la stăpâniri,
Că-n zile triste de-apogeu
Puteau să moară ca martiri.

Şi-n lupta pentru credinţă
Sub focul marilor… cercări,
Ducând crucea-n umilinţă
Ei au trecut de strâmtorări.

Dup-a furiei, grea furtună
Ce-acest pământ a bântuit,
Cu El pentru a fi-mpreună
Toţi au sperat şi-au năzuit.

Şi au apus, având credinţă
Căci Domnul iaraşi va veni,
În slava-I sfântă-n biruinţă,
Din somnul morţii a-i trezi.

Vor şti atunci ce n-au ştiut
Incluşi în fiinţele,-n mărire,
Cari niciodată n-au căzut
Din sfânta lor neprihănire.

Şi-n zborul către alte lumi
Prin Universul vast, sfinţit,
Vor cerceta multe minuni
Ce Dumnezeu le-a pregătit.

O! Şi niciodată, n-or sfârşi
De cercetat…taine divine,
Ce-n veşnicii, le-or desluşi,
Puterea sfântă, ce le ţine.

Flavius Laurian Duverna
24 martie 2011

O lume-ntreagă-nmărmurită,
De spaimă şi de neputinţă,
Are-o-ntrebare des rostită:
„De ce atâta suferinţă?”

Doar Biblia mai dă răspunsuri,
La întrebări nenumărate,
Conflictul s-a mutat din ceruri,
În omenirea cu păcate.

Istoria lumii ruptă-n două,
De-o viaţă sfântă şi curată,
Cel intrupat ne-aduse nouă,
Salvarea mult prea aşteptată.

Cu preţ suprem plătit în sânge,
Şi dragoste fără sfârşit,
Pe-urmaşii Săi pe toţi îi strânge,
Sub steag de jertfă înroşit.

Încet-încet retrage mila,
De pe pământul blestemat.
Satan-ar vrea să ia cu sila,
Pe orice om la el soldat.

Lucrarea răului se-ntinde,
Pe continente diferite,
Planeta-ntreagă ar cuprinde,
De n-ar fi măinile oprite.

Nu frica, dragostea să-ţi fie,
Îndemn să te întorci la Domnul,
Căci viaţa e-o călătorie,
Şi-un fir de praf uşor e omul.

Răspunde simplu la-ntrebări,
Ia-ţi tot curajul şi vesteşte,
Pe străzi de-oraş sau ţărm de mări,
A mântuirii Bună Veste!

Floare de colţ

Atât de mare…

Atât de mare a fost iubirea
Pentru-omul căzut păcătos,
De-a trebuit, Dumnezeirea
Să se coboare, din cer jos.

Ca-n firea lui pământească
Isuse Doamne, s-osândeşti
Păcatul, să nu mai renască
În viaţa ce-ai, s-o dăruieşti!

El şters să fie prin jertfirea
Pe-altarul crucii… la Calvar,
Punând în loc neprihănirea
Şi timpul…cel mare de har.

Mi-e dor tare de a strânge
La piept iubirea Ta curată,
Când liniştiţi anii vor curge
Prin veşnicia mult sperată!

Să fiu mereu în preajma Ta
În sfânta gardă de onoare,
Când şi-alte lumi vom vizita
Eu să-Ţi slujesc în adorare!

Să văd cum planul mantuirii
La îndeplinire, -a fost adus,
Prin marea operă, -a jertfirii
La Golgota, o, Scump Isus!

Flavius Laurian Duverma
17 martie 2011

Iubire Sacră!…

Iubire sacră, şi prea mare,
Spre-a fi deplin înţeleasă
De mintea cea trecătoare,
Eşti măreaţă şi frumoasă!

Şi eşti scumpă, şi pe-altar
Te-ai predat ca Jertfă vie,
S-aduci timpul cel de har
Pacea în lume şi-armonie.

Şi de la muntele Golgota,
Din ziua scumpei… învieri,
Te-ai ridicat iarăşi la cota
Celei mai falnici… replieri.

Să poţi şterge răzvrătirea
Ce-a inundat întregul cer,
Prin faptul că nelegiuirea
A stat ascunsă, în mister!

Iarăşi s-aşezi, ca la-nceput
Perfecta ordine prin pace,
Care-a costat… şi a durut
Dumnezeirea de-a o face!

O! Numai Tu, sacră Iubire
Te-ai coborât atât de jos,
Salvând întreaga omenire
Prin Jertfa dată ca prinos!

Flavius Laurian Duverna
16 martie 2011

Pâinea Vieţii

Când în Cuvântul sfânt citesc
De-a mă hrăni, cu pâinea vie,
Mai mult în suflet mă-ntăresc
Mă simt cuprins…de bucurie.

Căci pâinea Tu eşti Doamne!
Ce lumii întregi, Te-ai dăruit,
Ca ea să poată să se-ntoarne
Din al fagaşului drum rătăcit.

Prin planul sfânt al mântuirii
Transpus în faptă, la Calvar,
Vestea cea bună, a izbăvirii
S-a propagat prin sacrul har.

Iar dorul scump, al veşniciei
Va fi-mplinit cu scumpătate,
Căci cei din timpul pribegiei
S-or bucura-n final de toate.

Şi-atunci din nou vei reaşeza
În Universul cel etern, curat,
Şi-acest pământ cu lumea sa
Ce-n veci de veci va fi salvat.

Atunci va fi-acel mare puseu
De bucurie sfântă-a mantuirii,
Prin Galaxii…zburând mereu
Spre gloria măreaţă, a Iubirii.

Flavius Laurian Duverna
14 martie 201