Intercer – Poezii si editoriale

Păstorii şi Mesia

Într-o noapte, liniştită, cu cerul de farmec plin
Şi cu luna-n strălucire, întregind cadrul deplin,
Pe coline-n Betleem, păstorii stau şi veghează
Păzind turmele de oi, şi făcând astfel de strajă,
Lupilor cei răpitori, ei fiind trezi, calea le-aţin.

Cum stăteau în convorbiri meditând la profeţii
Despre cel Izbăvitor, minunat sfetnic din vecii,
Ce pe tronul lui David, va domni, prin măreţie
Zdrobind jugul cel roman, jug de silnică robie,
Cerul, a străfulgerat îndată, de văpăile-argintii.

Un înger, plin de mărire de păstori s-a apropiat
Şi cu glasul său cel dulce zicându-le-a cuvântat:
Astăzi, la voi în cetate într-un staul pentru vite
S-a născut Mântuitorul conform cu cele vestite,
S-a născut Hristos Mesia, ce va fi mare-Mpărat.

Mergeţi deci şi în cetate, într-un staul veţi găsi
Un prunc culcat într-o iesle, pentru a se odihni,
Iar părinţii ce-L veghează vor fi plini de bucurie
La vestea pe care-o-ţi duce, auzită pe câmpie
Transmisă, de-un sol trimis, pentru a vă lămuri.

După ce vestea le-a zis, din slava cea minunată
O mulţime, de alţi îngeri, s-au unit cu el îndată
Şi cântau cu toţii-n cor spe mărirea Celui sfânt:
,,Glorie în spaţii sus, şi-ntre oameni pe pământ
Pace şi bună-nvoire”, se-auzea-n câmpia toată.

Plecând îngerii spre cer, ei au zis:,,hai să vedem
Dacă ce-acum ni s-a spus, vom găsi la Betleem!”
Şi mergând ei au aflat, Pruncul unde S-a născut:
Un staul pentru-animale cu ierburi jos aşternut,
În bucurie zicând: ,,Ce-a spus îngerul, credem!”

Flavius Laurian Duverna
23 decembrie 2010

Bucuria Naşterii

Când a bătut orologiul, sus în ceruri ceasul sfânt
S-a-mplinit în Betleem, cel mai măreţ legământ:
S-a născut Isus, Mesia, cel ce-n planul mântuirii
Sus la Golgota pe cruce, ca un miel adus jertfirii,
În tăcere fără murmur El n-a scos niciun cuvânt.

În staulul ce pentru noapte vitelor le-a fost gătit
S-a-ntâmplat o veste mare că-n el s-au adăpostit
Şi doi călători trudiţi, ce veneau cam de departe,
Tocmai dela Nazaret pentru-a se-nscrie-n cetate
După spiţa lor de-obârşie, cum le era… poruncit.

Şi-astfel, Iosif şi Maria, mulţumiţi pentru primire
Ca drumeţii cei trudiţi s-au pregătit de-odihnire;
Dar în noaptea liniştită, Mariei… i-a venit ceasul,
Şi un Prunc sfânt a născut, şi-a înfăşat copilaşul
Şi în iesle L-a culcat, bucurându-se, de ocrotire.

Când s-a luminat de ziuă, au venit nişte păstori
Ce făceau de strajă noaptea, spunând că în zori,
Îngeri lor s-au arătat, zicând să meargă-n cetate
Să cunoască pe Mesia după cum e scris în carte,
După care au plecat, spre ceruri în zbor călători.

Mult s-au bucurat părinţii despre tot ce-au auzit
Cum că Pruncul sfânt născut, e Mesia cel vestit
Ce-a fost zis de prooroci pentru-a lumii mântuire,
Cel ce va aduce pacea, pe pământ, buna-nvoire
Şi că astfel, peste ani, planul ceresc, s-a-mplinit.

Flavius Laurian Duverna
21 decembrie 2010

Steaua lui Mesia

Când sus pe ceru-nstelat
Într-o noapte… liniştită,
O stea nouă… -a răsărit
Ea de magi a fost zărită.

Cercetând mai cu migală
Ei din carţi au constatat,
Că ea vesteşte-mplinirea
Unei naşteri, de Împărat.

După steaua, mişcătoare
Încărcaţi cu multe daruri,
Au pornit ca să găsească
Împăratul peste neamuri.

După ce Pruncu-au găsit
Cu respect s-au închinat,
Şi-aur, smirnă şi tămâie
Cu reverenţă… I-au dat.

Şi-astfel magi cei străini
L-au căutat pe… Mesia,
Ce din vremile străvechi
L-anunţase, – proorocia.

El ce-a fost lumina lumii
S-a-ntrupat prin umilinţă,
Şi-ntr-un staul s-a născut
Cea mai simplă locuinţă.

A fost culcat într-o iesle
Şi-nfăşat, cu îngrijorare,
Peste El… boii s-arunce
Valuri calde, prin suflare.

Flavius Laurian Duverna
19 decembrie 2010

La Betleem

La Betleem într-un staul, s-a născut Isus, Mesia,
Aşa cum s-a spus de mult, şi-a vestit proorocia;
În cetatea lui David, fiind împlinit timpul de har
La porunca de-a se înscrie, a împăratului Cezar
Au venit, din cetatea Nazaret şi Iosif şi cu Maria.

La hanul de poposire, n-a mai fost loc pentru ei
Să se bucure de-odihnă, şi tot umblând singurei,
Bătând pe la porţi închise întrebau cu-ngrijorare,
Dacă au cumva vreun loc şi pentru ei de culcare
Că drumul le-a fost prea lung, din ţinutul Galilei.

Au aflat că loc mai este într-un staul pentru vite
Unde au fost şi primiţi, fiind cu inimi mulţumite;
Pe un aşternut de paie, Maria-un prunc a născut
Şi L-a culcat într-o iesle, cu nume nou cunoscut:
,,Isus”, ce-L zisese îngerul, prin cuvintele rostite.

A fost mare bucuria, sus în cerul, cel prea sfânt!
Îngerii în cor venit-au, s-o vestească pe pământ,
Şi păstorilor de strajă, vorbind ei, le-a cuvântat:
În cetate-n astă noapte, s-a născut mare Împărat
Hristos cel Mântuitor, prin dumnezeesc Cuvant!

Şi-ngerii în cor cântau, imn de slavă, în bucurie,
Ca păstorii înmărmuriţi, bine încredinţaţi să fie,
,,Slavă în locuri prea înalte, veşnice de fericire
Pe pământ şi între oameni pace sfântă şi-nvoire.”
După care s-au reîntors în splendida lor măreţie.

Şi-astfel S-a născut Isus, cel ce a fost Salvatorul,
Cel ce-a fost trimis în lume spre a fi Mântuitorul
Din blestem şi din păcate, ce le-a luat asupra Sa,
Cu povara grea a lumii, urcând muntele Golgota,
Unde, L-au şi răstignit, preoţii-aprobând omorul.

Flavius Laurian Duverna
15 decembrie 2010

Magii

Când Mesia S-a născut, după cum s-a profeţit,
Cercetând ceru-nstelat câţiva Magi din răsărit
Au pornit ca să Îl afle sprea-I aduce închinare,
Şi-nsoţiţi de daruri multe cu profundă adorare
După steaua cea-nsemnată, veseli au călătorit.

Către-apus, spre ţara sfântă steaua îi călăuzea
Cum profetul declarase în cuvântul ce-l vestea:
,,O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire
Se va înălţa-n Israel, şi se va-ntări-n stăpânire
Peste cei din jurul Său tuturor aducând pacea!”

Şi-ajungând la Ierusalim, unde steaua s-a oprit
Pe mai mari i-au întrebat de Împăratul profeţit
Că vor să-I aducă daruri, slavă şi a lor cinstire,
Pentru c-au avut prilejul trăind marea împlinire
Vestită în vremuri vechi, şi-n stea s-a adeverit.

-În cetatea Betleem! toţi mai marii, au declarat,
Că de-acolo va ieşi, Căpetenia domn şi-Mpărat!
După care Magii veseli, plini de sfântă bucurie
Au plecat la Betleem, steaua strălucind mai vie,
Şi-astfel au găsit ei Pruncul căruia s-au închinat.

Aur, smirnă şi tămâie, Magii le-au pus dinainte
Pentru Pruncul Împărat, ca nişte ofrande sfinte,
Mulţumiţi, că-n lunga cale, tocmai de la răsărit
Steaua i-a condus spre locul, Împăratului vestit
Cum despre El a fost scris, în profetice cuvinte.

Flavius Laurian Duverna
16 decembrie 2010

Zile de sfârşit

Zile de sfârşit, ne-ndeamnă
Să cercetăm, să ne-ntrebăm:
Atatea grozavii ce-nseamnă,
Pe fragilul pamant ce stăm?

Ce-nseamnă atâtea mişcări
Născând din marile oceane,
Pornind spre cele patru zări
Prin suflări tari de uragane?

Pe tot pământul, se extinde
Nenorociri ce iau amploare,
Si zone verzi ce le cuprinde
Se-aprind si ard, pustiitoare.

Şi catastrofele, îngrozitoare
Peste pământ se tot răzbună,
Scriind istoria cu-nfrigurare
Că dupa vânt…vine furtună.

Numai puterea Celui Sfânt,
Ea cotrolează, şi stopează,
Dezastrele…de pe pământ
Ce prin grăbire, înaintează.

El vrea ca-ntreaga omenire
Să poată-afla a Sa măsură,
’N-a dragostei desăvârşire
Ce-a revărsat-o, peste ură.

Căci El L-a dat pe Fiul Său,
Pe Golgota supus să moară,
Zdrobind puterea, celui rău
Astfel ca nimeni să nu piară.

De-aceea în ultima strigare
El va lucra cu Duhul Sfânt,
Ca prin putere-a Sa lucrare
Să strălucească, pe pământ.

Flavius Laurian Duverna
06 decembrie 2007

În faţa semnelor…

Privind la semnele, cereşti
Sunt puţini acei ce-ntreabă:
Ce-anunţă ştiinţei omeneşti,
De ele trec, cu-atâta grabă?

Ce sunt cu-atâtea, uragane,
Ce fac prăpăd în devastări?
Ce ne spun marile cicloane,
Cu-a lor sinistre perturbări?

Şi naufragiile de pe oceane,
Şi accidentele pe căi ferate,
Şi prăbuşirile,… de avioane,
O! de ce aduc atâta moarte?

Şi-ntre popoare, şi naţiuni,
De ce-s atâtea frământări?
De ce, în ale lor, reuniuni
Nu se ajunge la împăcări?

De ce se nasc, atâtea crize
Primejduind viaţa zi de zi?
De ce, atâtea mari analize
Nu au succes, de-a le opri?

Sunt întrebări, care merită
Să fie acum în calcul luate,
Când şi-orice forţă e oprită
De-a controla acestea toate.

Acum, timpul poate-i sosit
Să stăm putin şi să gândim,
Că toate-or avea, un sfârşit
Şi-ar trebui, ca trezi să fim.

Să Îl rugăm, pe Dumnezeu
Ca inimi multe să-nţeleagă,
Că-n nori de este curcubeu
Semnele multe, îl dezleagă.

Flavius Laurian Duverna
09 decembrie 2010

Trec zilele…zburând

Trec zilele, parcă zburând
Şi de sfârşit ne-apropiem,
La porţi închise aşteptând,
Isus bate, sa-I deschidem.

El e însoţit de pacea sfântă
Cu drag s-o-mpartă tuturor,
Şi peste-orice inimă frântă
Balsam să toarne, alinător.

Glasul Său întruna cheamă
Pe cei trudiţi şi împovăraţi,
La El să vină, făr’de teamă
Din păcat, spre-a fi salvaţi.

O! cu toate apelurile scrise,
Mult trâmbiţate pe pământ,
Sunt inimi care stau închise
Nu primesc Cuvântul sfânt!

Nu-i preţuit, timpul de har
De-a-ne-ntoarce-n umilinţă,
Când servii Domnului apar
Chemându-ne, la pocăinţă.

La strigătul Dragostei sfinte
Care răsună-n lung şi-n lat,
Sunt puţini ce iau aminte,
Care răspund, cu-adevarat.

Flavius Laurian Duverna
10 decembrie 2010

Ca frunzele… Toamna

Ca frunzele… Toamna, căzând
Pe pământul cel dornic şi rece,
La fel-azi mai mult ca oricând
Cuvântul, prin pliante să plece
În lumea cea largă…mergând!

Să se împrăştie, mesajul iubirii
Al Jertfei prea sfântă-n răbdare,
Ce-n Golgota pe crucea jertfirii
S-a pus Garant etern de salvare,
Al omului, aflat în groapa pieirii.

Şi să-i vestească ziua împăcării
Prin sângele ce-a curs la Calvar,
Şi care, în planul răscumpărării,
Prin sfânta neprihănire, prin har,
Să-i dovedească măsura iertării.

Să se reîntoarcă…la Dumnezeu
Din deşarta cale-a vieţii-urgisite,
Văzând că dragostea este mereu
Aceeaşi pentru inimile-mpietrite,
Strălucind în arcuri de curcubeu.

Chemarea…din moarte la viaţă
Prin glasul solemn al avertizării,
Să spulbere norii negri de ceaţă,
Aducându-i, din lumea pierzării
Pe oameni ca roua de dimineaţă.

Ca perlele, luminând pe câmpie
La strălucirea, razelor de soare,
Cu inimile, încărcate de bucurie
Pentru dragostea cea jertfitoare,
Cei salvaţi, vor vieţui-n părtăşie.

Flavius Laurian Duverna
05 decembrie 2010

Divizarea de la Babel

Peste-a veacurilor neguri ce-au întunecat pământul
De când primul om Adam,… a nesocotit Cuvântul,
S-au aşezat pulberi multe, colbul negru, de cercări,
Ce-a-mpărţit lumea de-atuncea între cele patru zări
Născându-se naţiuni, ce spre rău şi-au luat avântul.

Dintr-o limbă, cu grai dulce, limba cea din Paradis,
De la turnul numit Babel, aşa cum ne-a rămas scris,
Oamenii s-au-mprăştiat, ne mai putând să-nţeleagă
Ceeace-şi comunicau spre-a sfârşi lucrarea-ntreagă
În proiectul ce-şi făcuse să-mplinească un mare vis.

Limbile ce le-a-ncurcat, Dumnezeu cu-a lui voinţă
I-au determinat să creadă, căci nu mai e cu putinţă,
Turnul să îl construiască cât mai sus spre naltul cer,
Să-i ferească de-alt potop, şi că astfel, nu mai pier
Însă, în inimile lor mândre, au sporit în necredinţă.

Adunaţi, fiind în triburi, şi-adaptaţi la împrejurare,
S-au organizat şi-n hoarde au luat startu-n căutare,
Unui loc ca să se-aşeze cât mai bun şi mai prielnic
Să-şi dezvolte, după limbă, forţa unui stat puternic
Plin de idoli şi de jertfe, cu-alte forme de-nchinare.

Între cele patru zări, astfel, cu toţi s-au împrăştiat
Şi în negura de vremuri, state mari, s-au dezvoltat
Ajungând pe harta lumii, împărăţii mari şi vestite,
Înscriindu-se-n istorie prin profeţii sfinte-mplinite
Ce le-au vizat existenţa, şi-al lor trecut zbuciumat.

Sub principiul de mărire, având gânduri de-nălţare
Fiecare dintre neamuri, şi-au format ţări cu hotare,
Şi şi-au pus conducători, numindu-i mari împăraţi
Ca să-i poarte în războaie, cu duşmanii, foştii fraţi
De-ar fi voit să le calce, pământul de sub picioare.

Astfel, de la o singură limbă, s-a facut fărâmiţarea
Şi-au luat naştere naţiuni dovedind că neascultarea
I-a-ndepărtat tot mai mult, de voinţa cea cerească,
Şi că limba din Eden, nu mai puteau s-o vorbească
Calea lor mergând nainte, marcându-le-nstrăinarea.

Prin tumultul de căderi, tot mai jos, spre-apostazie
Mulţimea aceasta de neamuri, au făcut altă istorie,
Fără Dumnezeu în lume, cu-alte forme de-nchinare
La soare şi la făpturi, zeităţi, aducându-le adorare,
Şi venerarea cu râvnâ, pline fiind de-o falsă glorie.

Dar, după veacuri de căderi, în Planul de Mântuire
Care-a fost implementat şi-adus fiind la-ndeplinire
Prin dragostea fără margini a Dumnezeului creator,
Prin jertfa de la Golgota, Hristos le-a fost Salvator
Oferindu-le prin cruce, cea mai sfântă neprihănire.

Si-astfel, pe lângă poporu-ales, ca o sfântă seminţie
Şi Neamurile-au fost chemate… ca să aibă părtăşie
La vestea cea minunată, cum că Hristos mântuieşte
Pe oricine dintre Neamuri, dacă vrând se pocăieşte
Având parte-n întregime, de prea scumpa veşnicie.

Domnul, va readuce iarăşi, starea cea de la-nceput
Când, într-o singură limbă, toţi aceia, care-au vrut
Să primească vestea bună, în sângele ce L-a vărsat,
Vor putea să cânte imnuri, pentru veci că i-a salvat
Din starea de necredinţă, din vraja-n care-au căzut.

Vor avea atunci prilejul, de-a fi-o limbă şi-un popor
Sub conducerea’Mpăratului, Domnul Isus ca Păstor,
Căci prin crucea din Calvar, a spus clar că divizarea
Şi-a-ncheiat traseu-i crunt, şi-a venit răscumpărarea
Prin Sămânţa cea promisă, Hristos Domn Mântuitor.

Flavius Laurian Duverna
30 noiembrie 2010