Intercer – Poezii si editoriale

Când sus pe cruce…

Când sus pe cruce-n dăruire
Prin jertfa mare m-ai născut,
Doamne-n plan de mântuire
Garant etern Tu Te-ai făcut!

Şi mulţumiri se cade aduse
Pentru prea sfânta biruinţă,
Că slava Ta, Doamne Isuse
Tu-ai prefăcut-o-n umilinţă!

De aceea, vreau lângă Tine,
Isuse Doamne, să mă ştiu,
S-ascult cuvintele-Ţi divine
Ce n-au sunat în loc pustiu.

Ci şi-au găsit ecou în suflet
Trezindu-mă din dormitare,
Ca-n paşii vieţii şi în umblet
Să nu alunec, spre pierzare.

Să mă ridic, şi-n ciuda sorţii
Ce-am moştenit, prin păcat,
Să pot scăpa de vraja morţii
Prin sângele, ce L-ai vărsat!

Şi-atunci, în sfânta veşnicie
Să fiu nedespărţit, de Tine,
Să gust din scumpa bucurie
A trăirilor, de farmec pline!

Flavius Laurian Duverna

Când rosteşti…

Când rosteşti a Ta chemare
Doamne vreau întotdeauna,
Să văd dragostea cea mare
Cum pluteşte, în jur întruna!

Să văd cum pomii în livadă
Ei an de an mereu şi-adună,
Pe ramuri roadele grămadă
Fructe-aromate, în cunună.

În aer, şi-n pământ şi soare,
E-a vieţii taină, ce le creşte,
Când ploaia cea răcoritore
Prin picături, ea le hrăneşte.

O, şi toate fructele frumoase
Ce-n galben-roşu strălucesc,
Cu-arome multe şi gustoase
Chemarea sacră o-mplinesc!

În tot ce mişcă-i o chemare,
Şi-ai nostalgii ca să priveşti,
Natura în veşnica-i mişcare
Prin taine ce-i Dumnezeeşti!

Din taine vreau ca să pricep,
Din pomi cu fructele coapte
Noi adevăruri dragi să-ncep,
De-a cerceta, şi le cunoaşte.

Flavius Laurian Duverna

Când m-ai chemat…

Când m-ai chemat la Tine
Isuse scump, Isuse drag!
Eu umblam pe căi străine,
Şi m-aflam ca un pribeag.

Mi Te-ai făcut descoperit
În dragostea atât de mare,
Faţă de lumea ce-ai iubit
În jertfa sfântă salvatoare!

Când la Golgota pe cruce
Stătea-n balanţă veşnicia,
Garant erai, de a conduce
În moartea cruntă, bătălia.

Şi-ai biruit puterea morţii
Când viu ai fost a treia zi,
Să dai viaţă-n ciuda sorţii
Celor ce-aici, Te vor iubi.

Şi tuturor, ce Te-or urma
În lupta aspră pe pământ,
Nimic nu va putea curma
Dorinţa dorului ne-nfrânt.

Chemarea Ta cu stăruinţă
De veacuri răsună mereu,
Căci în Tine, prin credinţă
Suntem fii, de Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna

Când mă trezesc…

Când mă trezesc în zori de zi
Isuse Doamne, fămă-n stare,
Să pot, prin reflectări, a auzi
În tot ce-i viaţă, o chemare!

Să văd cum iarba legănândă
Se unduieşte, în val de vânt,
Şi-n adierea cea mai blândă
Uşor se pleacă spre pământ.

Şi să constat cum împreună
Mulţimi de specii toate cresc,
Un amalgam, ce-şi încunună
Chemarea ce şi-o împlinesc.

Să văd cum florile-şi deschid,
Cum ele-aşa, au fost hărăzite,
A lor petale, tot mai splendid,
Şi tot mai scump împodobite.

Când mireasma-şi răspândesc
În spaţiul care, le înconjoară,
Să văd cum voia-Ţi împlinesc
Până-n amurgul lin de seară!

Oricine în viaţa-i, nu priveşte
Prin flori, culori de curcubeu,
Cu mintea-i nici nu preţuieşte
Ce-i dragostea lui Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna

Când glasul Tău…

Când glasul Tău am înţeles
De a urma pe îngusta cale,
Isuse Doamne, atât de des
Mi-au răsunat vorbele Tale!

Puse fiindu-mi în conştiinţă
Ca şi seminţele, în pământ,
Au răsărit, şi-au prins fiinţă
Ca roade-ale Duhului Sfant.

Lucrarea Lui, nepricepută
Cum e şi-a vântului ce bate,
Continuă, cand e începută
Sa ducă taina mai departe.

Iar când naşterea din nou
Îşi va da roadele depline,
Va răsuna scumpul ecou
Extras din vorbele divine.

Şi prin fărâma de credinţă,
Ca şi un bob mic de muştar
Voi urca sus, spre biruinţă
Privind la jertfa din Calvar.

Ea lumii-ntregi îi aminteşte
Că înălţată, fiind pe cruce,
În credinţă, de-o primeşte
Viaţa din nou poate-aduce.

Flavius Laurian Duverna

Când eu nu Te ştiam…

Când eu nu Te ştiam Isuse,
M-aflam în lume, fără rost,
Măcar că erau cele spuse
La ce va fi şi ce-a mai fost.

De tot ce-a fost eu nu ştiam,
Şi nici nu puteam a-nţelege
Cuvântul vesnic, căci trăiam
Străin de Tine-n făr-delege.

Când mă aflam în neştiinţă
Şi-n întuneric, foarte mare,
Ai luminat a mea conştiinţă
Să înţeleg, iubirea-Ţi mare.

Şi-am înţeles, că dela iesle
Prin ani spre marele Profet,
Ai fost feciorul unei bresle
De buni dulgheri în Nazaret.

Şi că de la Iordan, din apă,
De când Te-a botezat Ioan,
Ai fost fântâna care-adapă
Din apa vieţii, an după an.

Şi când lucrare-ai terminat
Prin lacrime şi prin suspine,
Tu singur linul, L-ai călcat,
Nimenea, n-a fost cu Tine!

Şi din grădina Ghetsimani
Şi pân-la muntele Golgota,
Dipreţuit ai fost de oameni
Şi mormânt, ales-au grota.

Astfel, s-adeverit Cuvântul
Ca-ntre cei răi să fii numit,
Cu bogaţi să ai mormântul
Măcar c-ai fost neprihănit!

Am înţeles că-n jertfa mare
Şi-n sângele ce L-ai vărsat,
Acum deplin, eu am iertare
Putând să fiu răscumpărat.

Şi pot fi-un rod al bucuriei
Ce Doamne, Te va înviora,
Prin anii mulţi, ai veşnciei
Ce nu se vor mai număra!

Flavius Laurian Duverna

Când Dragostea…

Când Dragostea, pe Sine
S-a dat ca jertfă la Calvar,
Natura a spus c-o susţine
Mărind, Sfântu-I itinerar.

Cutremurul cel de pământ
Şi Soarele, ce s-a-ntristat,
Au declarat că-n legământ
Prin jerfa crucii a triumfat.

S-a coborât din demnitate
In umilinţa cea mai mare,
Arătând, că-n jertfă poate
Să-nceapă, o nouă lucrare.

Ca o pecete, neschimbată
Şi-n raze de-aur luminând,
Rămâne-o flacără-nălţată
Din jar de foc Ea izvorând.

Neînduplecată în gelozie
S-ajungem la desăvârşire,
Va îndrepta spre veşnicie
A noastră fiinţă-n şlefuire.

Nimic nu e mai maiestos
Sub cer şi dincolo de cer,
Ca Dragostea, ce aici jos
Şi-a dezvoltat al Ei mister.

Exemplul Dragostei divine,
Ea, eterna forţă-n Univers,
A demonstrat, că îl susţine
Asigurându-i, al său mers.

Flavius Laurian Duverna

Când ai să vii…

Isuse scump, când ai să vii
Să ei la Tine-al Tău popor,
Să-l duci în sfinte veşnicii
Pe plaiul scump nemuritor

Aş vrea şi eu atunci să fiu
Cu oastea acelor mântuiţi,
Şi mai aproape să mă ştiu
De toţi ce fost-au izbăviţi!

Să fiu veşnic, lângă Tine,
Şi să-mi văd doru-mplinit,
Şi dragostea să fie-n mine
Ca jaru-arzând nemistuit!

Căci jarul ei, e jar de foc,
O flacără, ce arde întruna,
Şi-n inima-mi, să aibă loc,
Ca o pecete, întotdeauna!

Şi mai aproape lângă Tine,
Să fiu, să Te ascult mereu,
Iar prin privirile-Ţi senine
Să văd măreţul curcubeu!

Să îmi revărs în mulţumire
Cuvintele prin dulci cântări,
În imnuri scumpe de mărire
Zburând spre tainicele zări!

Să fiu nedespărţit de Tine,
La orice pas, şi orişiunde,
S-aud cuvintele-Ţi divine
În melodii sfinte, profunde

Rostite-n muzica cerească,
Prin cea mai dulce melodie,
Care urechea omenească,
N-a ascultat-o, ca s-o ştie.

Şi să înţeleg, că lângă Tine
Vor fi-acele dulci împliniri,
Proiecte, ce vor fi depline
Prin studii mari şi-nfăptuiri.

C-orice dorinţe sunt atinse
Oricât de înalte în aspiraţii,
O, şi-n spaţiile necuprinse,
Să simt eternele-I pulsaţii!

Şi-n anii dulci, ai veşniciei
Să pot împărtăşi prin Tine,
Speranţa dulce-a bucuriei
Sădită de-apururi în mine!

Să cânt, slăvind neîncetat
Cuprins de marea fericire,
Că-n Universul ce-ai creat
Domneşte, veşnica Iubire!

Flavius Laurian Duverna

Când codrii…

Când codrii lasă frunzişul
Şi-ş pun an de an veşmânt,
Ceva aduc din ascunzişul…
Ce se revarsă prin Cuvânt.

Căci în chemările-mplinite
Menire-astfel desăvârşesc,
Şi nezicând doru-n cuvinte,
În graiul frunzelor şoptesc.

Auzi, în freamătul lor dulce
Din zori de zi pân’l-asfinţit,
Că-n vocea stinsă la cruce,
Iubirea Doamne-ai împlinit!

Privind scenele-nfiorătoare,
Văd capul cum Ţi-ai plecat,
Şi-un întuneric foarte mare,
Peste pământ cum s-a lăsat.

În dragostea cea jertfitoare
Tot Universul, a consfinţit,
C-ai împlinit sacra chemare
De-a fi cu omul, reîntregit.

Şi dragostea a fost mai tare
Decât blestemul prin păcat,
Prin Flacăra-I, izvorâtoare,
Din Dumnezeu cu-adevărat.

Dar… patru milenii trebuiră
Când omul, natura şi firea,
Într-un consens mărturisiră
Că-n jertfa crucii e Iubirea.

Şi ea-încă geme şi suspină,
Şi-aşteptând ziua măreţiei,
Ar dori, Doamne-n lumină
Să vii…cu timpul veşniciei!

Flavius Laurian Duverna

Pe insula pustie a Patmosului trist
Profetul stă și-așteaptă cu gândul optimist…
Privește, scrutând cerul și-apoi întinsa mare
Sperând să se arate răspunsul la-ntrebare…
Prea frământat de-atâtea probleme dificile
Cu inima cuprinsă de dorul altei zile,
Profetul se înalță în fum de rugăciune
Cerând o dezlegare, o vorbă, o minune…

Și iată, de sub ceruri, strigând spre continente
Apar trei îngeri sprinteni, în mâini, cu pergamente.
Sub aură sublimă, sfidând apostazia,
Aduc o veste mare din partea lui Mesia…
Pe rând își strigă crezul ce-animă imnul lor
Scriind pe cer scrisoare despre Mântuitor,
Scrisoare deslușită, chiar dacă-i profeție,
Motiv de pocăință și drum spre veșnicie.

Profetul înțelege că îngerii vorbesc
Despre un timp anume și-un plan Dumnezeiesc…
Strigările sunt sfinte, pline de pasiune,
Și pot fi însușite prin post și rugăciune…
Ioan stă și le scrie ca toate să rămână
Dovadă că iubirea, spre om, întinde-o mână
Dovadă că chiar Tatăl vrea idolii-n eclipsă
Ca oamenii să poată scăpa de-Apocalipsă.

Întâiul înger strigă cu glas de biruință
Principiu de-nchinare și viață de credință:
”Temeți-vă de Domnul, cântați și dați-I slavă
Că ceasul judecății vine fără  zăbavă!
Dați închinare sfântă Stăpânului zidirii,
Celui ce ne-a dat viață prin Planul Mântuirii!
Doar Lui I se cuvine psalm nou de mulțumire
Pentru atâtea daruri lăsate din iubire!”

Apoi, al doilea înger a trîmbițat cu har
Despre căderi masive și jertfe în zadar…
Cândva babilonia cu miez în Babilon
Își etala mândria de zeu Poseidon…
Dar cum mândria merge cu piedica de mână
Doar opera Nabuco avea să mai rămână…
Sistemul idolatru avea să se dărâme
Și-avea să facă valuri cum valul face spume…

Al treilea înger, sigur, cu zel misionar
Purtă și el solia prin lumea de amar…
”Dacă un om se-nchină, umil în fața fiarei,
Icoanei ei de demon, și dă onor tiarei,
Și de primește semnul pe frunte sau pe mână
Dorind ca-n lupta vieții, cu Fiara să rămână,
Va bea o cupă plină de-amar și-apostazie
Sorbind blestemul morții, cea pentru veșnicie!”

Sunt îngeri cu vești bune, aducători de pace,
Si îngeri cu vești triste și amintiri sărace…
Sunt îngeri blânzi, prieteni, statornici slujitori,
Și îngeri ce duc ruga spre cer, mai sus de nori…
Iar dacă sunt și îngeri, misionari cucernici,
E semn că sus în ceruri, vor merge doar cei vrednici…
Te-ntreabă Domnul vieții, prezent aici de față:
N-ai vrea să fii un înger aducător de viață?

Jercan D Alex