“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu,pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. Ioan3:16.”Astazi în cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos,Domnul”. Luca 2:11.”Astazi vi s-a nascut”, aceasta afirmatie prin sine însasi nu e remarcabila pentru ca în fiecare zi zeci de mii se nasc. Dar întreaga afirmatie: “Astazi vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul”, zguduie adancul sufletului deoarece cu siguranta oamenii au trebuinta de un Mantuitor. Pentru acesti sase mii de ani de cand pacatul a intrat în lume, în marea Sa iubire si mila, Dumnezeu a oferit omului posibilitatea reîntoarcerii, ocazia de a avea pacatele sale iertate si de avea iarasi partasie cu Creatorul Sau. Pacatul a fost un intrus si a adus o teribila ruina. Dar Dumnezeu a declarat ca intrusul nu va fi tolerat pentru vecie. Oricat de mult L-a costat pe El Insusi, Dumnezeu a furnizat un remediu pentru pacat; El a furnizat o scapare din consecintele pacatului. Consecinta pacatului este moartea. “Plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata  vesnica”. Romani 6:23.
Exista o singura cale prin care Dumnezeu putea sa fie drept si în acelasi timp sa poata îndreptati sau socoti fara vina pe omul vinovat. Cineva sa faca ispasire si  sa stea în locul omului vinovat. Viata Cuiva trebuia sa fie destul de mare, mai mare decat greutatea vinei întregii populatii a pamantului. Cine va plati datoria? Cine va veni sa salveze pe om? Nu exista decat Unul care poate face aceasta. Va fi El binevoitor sa plateasca pretul? Da, El a platit. “Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” 2 Corinteni 9:15. Multi ani în urma cand vase comerciale traversau oceanul, un astfel de vas a parasit un port american ca sa ajunga în Liverpool, Anglia. O astfel de calatorie necesita multe zile.
Totul a mers bine cateva zile si totul parea sa fie un voiaj placut. Dar o  furtuna s-a abatut asupra micului vas aruncandu-l si smucindu-l deasupra valurilor pana cand se parea ca trebuie parasita orice speranta ca aceasta furtuna va înceta vreodata. Neîncetata priveghere a capitanului si eforturile echipajului i-au salvat pana cand furtuna s-a linistit. Intr-o dimineata înspaimantatoarea stire a fost trecuta de la unul la altul ca o înfioratoare soapta: “Vasul are o spartura prin care intra apa si se va scufunda”. Groaza si teama i-a apucat pe toti. Un fior rece strabatea fiecare vena si muschi la gandul mortii în adancurile marii. In zadar cercetau ei orizontul sa vada lumina unui alt vas, iar în final au apelat la capitan sa spuna cuvinte de speranta. El a spus: “Apa pare sa nu fie prea adanca în interiorul vasului, dar desigur va intra tot mai multa. Nu exista decat o cale pentru a fi salvati, dar am o ezitare pentru a da aceasta sugestie sau acest sfat”, si cu vorbe de mîngaiere pe care le putea exprima în acele clipe, el le-a dat drumul la toti. Dupa cateva ore, capitanul a comandat: “Chemati pe toti oamenii pe punte”, si toti au venit sus. “Dupa cum stiti”, le-a zis capitanul, “Vasul nostru are o spartura si pompele nu sunt capabile sa evacueze apa. Vietile noastre sunt în
primejdie. Spartura nu e prea mare, probabil numai cativa centimetri, atat de lata cat bratul unui om”. Capitanul s-a oprit si a repetat rar: “Atat de lata cat bratul unui om” si spunand acestea si-a ridicat bratul. A asteptat un moment, dar se parea ca trece un an pana sa vorbeasca iarasi. “Cineva dintre dumneavoastra trebuie sa mearga jos în cala, sa se scufunde în apa si sa-si puna bratul si umarul sau la spartura. Va trebui ca unul sa-si sacrifice viata pentru ca sa salveze pe toti ceilalti. Cine vrea voluntar sa faca aceasta?” Liniste, numai vantul se auzea. “Eu voi merge, domnule”, a spus un tanar pe fata caruia stralucea o raza de   soare. Fata lui era plina de zambet, desi stia ca el si-a pronuntat sentinta de moarte. Dar nu era nici o urma de frica în înfatisarea lui. “Tu!” a strigat capitanul si fata lui era alba, ridicandu-si amîndoua mainile si îndreptandu-le înainte. Si marinarul a raspuns: “Da, eu”. Stateau fata în fata, tanarul si batranul. Lacrimi curgeau din ochii capitanului si fara sa-i pese le lasa sa coboare pe obrajii sai. S-a dus drept înainte, si-a dat jos cascheta si, îmbratisand si sarutand pe tanar, a spus: “Fiul meu! Fiul meu! Mergi si Dumnezeu sa fie cu tine!”Toti l-au vazut plonjand în adancul apelor si dupa cateva ore, ajungand în port, ei l-au gasit cu bratul în spartura vasului.
Biblia ne spune ca odata un sfat a fost tinut în ceruri. A fost cel mai mare consiliu care s-a tinut vreodata. Este numit “sfatul pacii”. Discutia a fost centrata în jurul lumii pierdute care mergea spre distrugere. Aceasta era lumea noastra si nici un om nu putea face nimic pentru salvare. Cineva trebuia sa mearga si sa salveze. Cineva trebuia sa plateasca pretul întreg-supremul pret.
Si daca ar fi permis sa se traduca limbajul cerului în limbajul de pe pamant, sa aduca Infinitul jos în finit, mi-as imagina pe Fiul lui Dumnezeu – Acel Unul Singur care a fost agentul activ în aducerea la existenta a tuturor lucrurilor, Cel care cu propriile maini l-a creat pe om dupa asemanarea divina – mergand aproape de Tatal. Si parca Il aud zicand: “Tata, Eu voi plati datoria pentru calcarea de lege a omului”. Oh, ce minunata bunavointa sa ia asupra Lui Insusi neputinta omeneasca. El, care a locuit în vesnicie cu Tatal, devine acum un copilas neajutorat. Pavel sunea: “Caci cunoasteti harul Domnului nostru Isus Hristos. El, macar ca era bogat, s-a facut sarac pentru noi, pentru ca prin saracia Lui, voi sa va îmbogatiti!” 2 Corinteni 8:9. Nici o fiinta omeneasca nu poate sa cuprinda marimea bunavointei lui Isus. Cu adevarat El a fost bogat – bogat în egalitate cu Dumnezeu, “caci în El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii”. Coloseni 2:9. Asa cum Pavel spunea, egalitatea (unitatea) cu Dumnezeu nu se putea cuprinde. El era bogat în ceeace priveste adorarea pe care i-o aduceau fiintele necazute în pacat si milioanele de îngeri care aveau placere sa se plece înaintea Lui, care era iubitul lor Conducator. Ei strigau: “Sfant, sfant, sfant, Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic”. El a fost bogat în putere, deoarece prin Cuvîntul Sau El a adus lumile laexistenta. Din nimic, la suflarea gurii Lui, lumile si-au luat locul lor. Ce mare bunavointa!
Apostolul Pavel scria: “Si fara îndoiala mare este taina evlaviei: Dumnezeu s-a manifestat în trup.” 1 Timotei 3:16 trd. engleza. Ce minune a harului a fost manifestata în acea zi. Nici o limba omeneasca nu poate explica marea transformare prin care Creatorul Universului, Facatorul cerului si al pamantului, a devenit un copilas neajutorat învelit în scutece. Acceptam marele adevar ca acel copilas culcat într-o iesle este Dumnezeirea învelita într-o mica legatura a umanitatii. Dumnezeu într-un leagan! Ce priveliste! Ce loc pentru contemplare. Marele si vesnicul Dumnezeu un coplias ne ajutorat în bratele mamei Sale. Poti auzi în imaginatie ganguritul Lui de copil. Glasul Lui a îmbodobit universul cu fiinte. “Caci EL zice si se face, porunceste si ce porunceste ia fiinta”. Psalm 33:9.
Mai tîrziu aceeasi voce a Sa, în timpul calatoriei Sale pe pamant, a vorbit si a eliberat pe demonizati. Tot cu glasul Sau a linistit marea. In imaginatie putem vedea piciorusele Lui. Dupa cativa ani, aceleasi picioare care oboseau pe cararile prafuite ale Iudeii, vor fi tintuite pe cruce, deoarece acest copil a fost nascut ca sa moara, înfaptuind marele plan al mantuirii. El a fost Dumnezeu într-un leagan. El a fost Darul de nespus al lui Dumnezeu. In El locuia toata plinatatea Dumnezeirii. EL a fost bogat, dar pentru noi a devenit sarac. Cat de sarac? Nascut într-o iesle. Nu era loc pentru El în casa. El care a creat Universul, cand a venit sa mantuiasca lumea noastra pierduta, nu a gasit loc nici în cel mai ordinar han. Isus a devenit sarac. Cei mai multi oameni din lume sunt saraci. Isus s-a coborat la nivelul nostru. Nu avea unde sa-Si plece capul. El zicea odata: “Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul”. Matei 8:20.
Calatorea pe jos. Barca pentru traversarea lacului nu era a Lui. Magarusul care-l ducea spre Ierusalim era împrumutat. Cand a vrut sa dea o lectie despre bir, a împrumutat un ban. Cand a murit pe crucea Calvarului, L-au dat jos de pe cruce si L-au pus într-un mormant de împrumut. A devenit sarac pentru ca noi sa ne îmbogatim. Prin viata Sa, Hristos este un exemplu, aratandu-ne cum sa traim. Prin moartea Sa, El este o jertfa îndestulatoare pentru pacatele noastre. Prin învierea Sa, El este un biruitor; prin înaltarea Sa, El este un Imparat. Prin mijlocirea Sa, El este Mare Preot pentru noi. Mai avem noi trebuinta de altceva? Nu a înlaturat El pacatele mele prin viata Sa perfecta? Nu este El acum în ceruri ca Avocat al meu, pledand pentru cazul meu oridecate ori eu ratacesc? Si nu este El Domnul si Imparatul meu care vine curînd si a carui fata o voi vedea? Scopul venirii lui Isus în lume este clar aratat în Scriptura: “Astazi în cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul”. Luca 2:11. Aceasta era trebuinta lumii, un Mantuitor. Nu exista decat un singur Mantuitor. “In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie sa fim mantuiti”. Faptele Apostolilor 4:12. Acest Nume este ISUS. “Si vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale”. Matei 1:21.
Isus nu a venit numai ca sfatuitor. El a venit ca Mantuitor. Exista multi în lume care dau sfaturi fara plata, dar exista numai Unul care poate mantui. Un om gata sa se înece are nevoie de un colac de salvare si un pacatos are nevoie de un Mantuitor. Raspunsul pentru suprema trebuinta a noastra,  L-a dat Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos din Betleem.

O cheie a Bibliei

Isus, copilul din ieslea din Betleem, este cheia întelegerii corecte a întregii Biblii: Intreaga Biblie poate fi rezumata în trei cuvinte: “Hristos este totul”. Coloseni 3:11. Exista numai o singura Carte inspirata si în ea Un singur Personaj remarcabil. Marea Carte, Sfanta Scriptura, Biblia are ca subiect pe Hristos. Obiectul acestei Carti este mantuirea noastra. Cel care nu întelege ca Hristos din Betleem a existat din vesnicie nu va avea o corecta întelegere a învataturii Bibliei. Intr-o zi cand era pe pamant, Isus a spus: “Mai înainte ca sa se nasca Avraam, sunt Eu”. Ioan 8:58. El S-a rugat Tatalui: “Tata, proslaveste-Ma la Tine Insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea”. Ioan 17:5.
Primul verset al Bibliei ne aduce fata în fata cu Hristos Isus: “La început Dumnezeu a facut cerurile si pamantul”. Geneza 1:1. “La început era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. El era în lume si lumea a fost facuta prin El,
dar lumea nu L-a cunoscut”. Ioan 1:1-3,10.
Primul verset al Noului Testament ne prezinta aceeasi persoana: “Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”. Matei 1:1. Ultimile Cuvinte ale Biblie ne aseaza înaintea noastra pe acelasi Isus: “Harul Domnului Isus Hristos sa fie cu voi cu toti! Amin”. Apocalips 22:21. Deci vedem ca Isus Hristos este Alfa si Omega, Inceputul si Sfîrsitul, Cel dintai si Cel de pe urma. Apocalips 22:13.
Alfa si Omega sunt prima si ultima litera din alfabetul grecesc, corespunzand lui A si Z din alfabetul nostru. In timp ce exista multe cuvinte în Biblie, numai 27 de litere sunt folosite pentru a forma aceste cuvinte. Hristos este A si Z, întregul alfabet al lui Dumnezeu, deaceea întreaga Biblie este rezumata în El.
Nasterea Lui a fost minunata. Unii oamenii accepta cu greu istorisirea Bibliei despre nasterea dintr-o fecioara, dar cu cat studiem mai mult, cu atat vedem ca asa trebuia sa fie. Puteti sa ganditi la Dumnezeu sa fi fost adus pe lume altfel decat printr-o nastere miraculoasa? Aceasta este o parte din istorisirea Bibliei si nimic nu trebuie sa dam la o parte din ceea ce exista
în Biblie. Aceasta nastere miraculoasa a fost anuntata din ceruri. Ceata îngerilor a venit si a declarat-o. “Si deodata, împreuna cu îngerul s-a unit o multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: “Slava lui Dumnezeu în locurile prea înalte si pace pe pamant între oamenii placuti Lui”. Luca 2:13-14.
“Mantuitorul care S-a nascut în aceasta zi” a fost nascut în mare umilinta. De ce a venit? De ce S-a nascut? Pentru ca numai El putea fi Mantuitorul lumii. “Caci ni S-a nascut un Mantuitor”.
Prietene, ai nevoie de un Mîntuitor. Priveste în interiorul inimii tale. Exista doua lucruri cu care vom fi pusi fata în fata fiecare din noi si acestea sunt moartea si judecata. Fara un Mîntuitor noi nu putem da fata cu acestea.
John Bunyan spunea: “Isus este un Mantuitor minunat”; si cu adevarat noi toti putem spune “Amin” pentru aceasta. Ce iertare, pace si bucurie aduce El sufletului plin de cainta! Ce putere de sus aduce EL celui împovarat pentru ca sa poata face ceea ce e bine, adevarat si frumos. Ce mîntuitor, El este Cel care a fost nascut în acea zi.
Isus a adus speranta si mantuire omenirii. Dumnezeu nu a fost niciodata ca atunci la nasterea lui Hristos. “Slava lui Dumnezeu în înaltime”, au cîntat îngerii. Tatal S-a bucurat la aceasta minunata nastere si s-a bucurat tot cerul.
Care este secretul bucuriei? Este acesta: Nasterea lui Hristos aduce mantuire tuturor celor ce accepta. Indepartati aceasta bucurie si, pentru multi dintre noi, viata nu ar mai merita sa fie traita. Cand S-a nascut Isus, s-a nascut speranta. Tennyson pe drept cuvant a spus ca Isus S-a nascut pentru ca noi sa putem avea nasterea din nou. El S-a nascut pentru ca noi sa putem duce stralucirea acestei nasteri în orice loc. Sa multumim lui Dumnezeu pentru Darul Sau nespus de mare, pentru Mantuitorul care a fost nascut în Betleem  o mie noua sute de ani în urma. Pentru ca sa devina Mantuitorul nostru, El care a fost nascut în acea zi, trebuia sa poarte vina pacatelor noastre. “El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El… Dispretuit si parasit de oameni”. Isaia 53:5,3. Si-au batut joc de El, L-au crucificat, L-au scuipat, I-au pus o coroana de spini si I-au dat sa duca o cruce, pe care L-au rastignit. A fost un sacrificiu de bunavoie. El S-a dat pe Sine Insusi datorita iubirii pentru cei pierduti care nu puteau însisi sa se mîntuiasca. Si Dumnezeu,
Vesnicul Tata, L-a dat. “Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespusde mare!” 2Corinteni 9:15.