11. Pentru ce ispitiți pe Domnul?

   Trecuse puțin timp de când Israel ieșise condus de Dumnezeu din Egipt. Evenimente ca: cele 10 plăgi, trecerea Mării Roșii, etc… stăruiau încă în mintea lor. Chiar dacă la început au avut îndoieli în privința alegerii lui Moise ca eliberator, acum erau bucuroși, fericiți. În fața lor era perspectiva de a fi locuitorii unei țări unde curge lapte și miere. În spate – un trecut dureros, un trecut cu care nimeni nu s-ar fi putut mândri – un popor de sclavi în Egipt care nu știau să facă nimic altceva decât cărămizi. Până și Domnul Dumnezeul care le-a promis eliberarea a fost uitat. A fost nevoie de un braț puternic și de intervenție supranaturală, ca să le reamintească identitatea: copii ai Dumnezeului Pământului și al Cerurilor. Dar drumul lor către Canaan nu a fost un drum presărat cu flori, ci dimpotrivă, unul în care credința a fost încercată adesea: Marea Roșie – singuri, neînarmați în luptă cu egiptenii; Mara – perspectiva morții prin însetare; Sin – lipsa hranei. Dar iată că în drumul lor spre Canaan apare un nou popas și o nouă ispită: Refidim.

1.  Pentru ce au cârtit copiii lui Israel la Refidim?
   Exod 17.1,2 p.p.
   “După părăsirea pustiei Sin, izraeliții au coborât la Refidim. Aici nu exista apă și din nou au dat pe față neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În orbirea și cutezanța sa poporul a venit la Moise cu cererea: <Dă-ne apă să bem!>” (P.P. 295)

2.  Care a fost răspunsul lui Moise?
   Exod 17.2 u.p.
   Atunci când fuseseră aprovizionați din abundență cu hrană își aminteau cu rușine de necredința și murmurările lor și făgăduiau să se încreadă pentru viitor în Dumnezeu, dar își uitau curând făgăduința și la prima încercare a credinței cădeau (…). Bănuiala și neîncrederea le-a umplut inima și l-au acuzat pe Moise că are intenția de a-i omorâ pe ei și pe copiii lor prin lipsuri și greutăți pentru ca el să se îmbogățească luându-le averile. În revărsarea mâniei și revoltei lor, erau gata să-l omoare cu pietre.

3.  Există vreo poruncă în Biblie cu privire la ispitirea lui Dumnezeu?
   Deut. 6.16; Ps. 78.41; Num. 14.22

4.  Poate fi ispitit Dumnezeu să facă rău?
   Iac. 1.13

5.  Care este sensul ispitirii lui Dumnezeu din Exod 17.2?
   Cuvântul folosit în limba ebraică este NECAH. El poate fi tradus prin a proba, a supune unui test, a pune la încercare, a ispiti. Dicționarul explicativ al limbii române definește verbul a ispiti și prin a pune la probă sau la încercare pe cineva sau caracterul, sentimentele cuiva. Întrebarea lui Moise s-ar putea traduce și astfel: Pentru ce puneți la încercare pe Domnul?

6.  În ce constă ispitirea lui Dumnezeu?
   Exod 17.7
   În setea lor, poporul L-a ispitit pe Domnul spunând: Este oare Dumnezeu cu noi sau nu? Dacă Dumnezeu ne-a adus aici, de ce nu ne dă pâine și apă? Necredința astfel manifestată era nelegiuită și Moise se temea ca nu cumva judecățile lui Dumnezeu să se abată asupra lor.

7.  Cine este de fapt cel care ispitește?
   Matei 4.1
   Satana a văzut că trebuie să învingă sau să fie învins. Problemele disputate erau prea mari pentru a fi încredințate îngerilor aliați. Trebuia să poarte el însuși lupta. Toate puterile apostaziei s-au unit în lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu. Hristos a fost pus ca țintă pentru toate armele vrăjmașului.

8.  Care ar trebui să fie răspunsul nostru în fața ispitei?
   Matei 4.4,7
   Satana a cerut de la Hristos o minune ca semn al dumnezeirii Lui. Dar cea mai mare dintre toate minunile, o încredere neclintită într-un “Așa zice Domnul” era un semn care nu putea fi pus în discuție.
   … Singurul lucru din lumea noastră pe care ne putem sprijini este Cuvântul lui Dumnezeu. Când cunoaștem puterea Cuvântului Său, nu trebuie să urmăm sugestiile Satanei.
   “Dumnezeu dăduse dovada că Isus era Fiul Său. Și acum, dacă ar fi cerut o dovadă că El era Fiul lui Dumnezeu, ar fi pus la încercare Cuvântul lui Dumnezeu, să-L ispitească. La fel ar fi când ar cere cineva un lucru pe care Dumnezeu nu l-a făgăduit. Ar însemna neîncredere și ar fi de fapt o încercare sau o ispitire a Lui. Noi nu trebuie să cerem lui Dumnezeu ceva ca să încercăm dacă va împlini Cuvântul Său, ci pentru că îl va împlini, nu să încercăm dacă ne iubește, ci pentru că ne iubește” H.L.L. /94.

9.  Se poate spune că Hristos n-a avut credință, sau cererea Satanei era un îndemn la încumetare? Care este diferența dintre credință și încumetare?
   Răspuns: credința nu este în nici un fel amestecată cu încumetarea. Numai acela care are adevărata credință este sigur față de încumetare. Încumetarea este o credință contrafăcută de Satana. Încumetarea i-a făcut pe primii noștri părinți să calce legea lui Dumnezeu, crezând că iubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor. Aceea nu este credință, care cere favoarea cerului fără să îndeplinească condițiile pe baza cărora se acordă harul. Adevărata credință se întemeiează pe făgăduința și pe rânduielile Sfintelor Scripturi.
   Într-unul din orașele Americii de Sud, Geraldo Daniel era unul din cei mai cunoscuți polițiști. Renumele său se datora faptului că fiind creștin, nu purta armă. Colegii îl ironizau întrebându-l cum poate să creadă într-o carte veche care descrie niște lucruri incredibile.


  • Dacă nu mă înșel, numele tău vine de la Daniel, cel despre care se spune că a fost aruncat în groapa cu lei, nu? Cum poți să crezi că nu a fost sfâșiat? Ai avea curajul să te arunci astăzi?
  • Da! răspunse Daniel.
   Au fixat o zi și o oră când Daniel Geraldo să intre în cușca leilor de la grădina zoologică. Vestea s-a răspândit repede în tot orășelul și oamenii au venit să vadă. Dar Daniel nu a apărut. Colegii și-au bătut joc de el, punându-l să renunțe la credința lui.
   A fost fixată o altă dată, o nouă oră în care polițistul trebuia să intre în cușca leilor. Cu trei zile înainte de data stabilită Daniel, împreună cu frații săi au postit și s-au rugat pentru acest eveniment. La ora fixată, Daniel Geraldo a apărut la fața locului. Spectatorii erau curioși și așteptau să vadă dacă va avea curajul să intre la lei. Cu pași siguri, sub privirile înmărmurite ale celorlalți, a intrat în cușca leilor. Asistența era înmărmurită. Leii nu mai erau lei, parcă deveniseră mielușei. Pentru a ieși, trebuia să treacă chiar prin mijlocul lor. S-a apropiat de ei, i-a mângâiat, apoi a ieșit. Deodată, întreaga asistență s-a apropiat și a început să-i scandeze numele. L-au invitat să-și programeze numărul ca să mai vadă o dată spectacolul. Răspunsul său a fost: niciodată, pentru nimic în lume nu aș mai intra acolo. Aceasta ar însemna o încumetare din partea mea. Am demonstrat necredincioșilor că relatarea Bibliei este adevărată. Nu vreau să mă încumet și să ispitesc pe Dumnezeu.

10. Având în vedere cele arătate mai sus, admite Biblia să-L ispitim pe Dumnezeu, să-L punem la încercare?
   Mal. 3.10
   “Puneți-Mă la încercare” este porunca lui Dumnezeu. Ispitiți-Mă, dar nu punând la îndoială Cuvântul Meu. Provocați-Mă, cereți ajutorul Meu în orice situație, în orice moment. Nu vă lăsați amăgiți de oameni. Nu căutați ajutor în altă parte. În orice problemă, veniți la Mine. “Mă veți căuta și mă veți găsi, dacă mă veți căuta din toată inima”.