După ce au păcătuit, Adam și Eva s-au întâlnit cu Domnul în ascunzișul improvizat și au aflat consecințele neascultării lor; printre ele și izgonirea din paradis. Ei se rugau stăruitor pentru a fi lăsați încă în patria nevinovăției și a bucuriei. Au recunoscut că au pierdut orice drept asupra acestei locuințe fericite și s-au angajat pe viitor să dovedească o ascultare strictă. Au primit răspuns că natura lor a devenit așa de slabă, încât puterea lor de a se împotrivi răului s-a micșorat și s-a deschis lui Satan calea de a avea o intrare mai ușoară la sufletul lor. Dacă în starea lor inocentă au cedat ispitei, cu atât mai mult acum într-o stare de vinovăție conștientă ei vor avea mai puțină putere de a-și menține credincioșia. În umilință și într-o tristețe nespusă ei își luară adio de la frumoasa lor patrie și au locuit pe pământul pe care zăcea acum blestemul păcatului.
   Grădina Eden rămase mult timp pe pământ după ce omul fu izgonit din locul acela plăcut. Neamul omenesc căzut avu încă mult timp privilegiul să privească patria nevinovăției a cărei intrare era păzită de îngeri veghetori. La porțile paradisului ce erau supravegheate de heruvimi se descoperea slava divină. Aici oamenii își înnoiau legământul lor de ascultare față de acea lege a cărei călcare îi izgonise din Eden.
   Cine va locui în cortul Tău?

1.  Ce a apărut ca rezultat al păcatului?
   Genesa 3.16-19
   Durerea, neliniștea, îngrijorarea, moartea și celelalte elemente ale blestemului l-au întristat pe Adam. Dar mai mult decât toate lipsa prezenței lui Dumnezeu – părtășia cu El a fost cea care i-a umplut sufletul de amărăciune. De atunci dorința lor a fost mereu aceeași: recăpătarea posibilității de a locui în grădina prezenței divine.
   Apropiați unul de altul, Adam și Eva depănau amintiri frumoase despre ceea ce ei pierduseră și sperau să recapete. Nașterea primului copil al Evei a mărit speranțele și credeau că el va fi izbăvitorul promis și atât de mult dorit. În fața porții scânteind de sabia învăpăiată a îngerului păzitor, primele generații de oameni cu copiii în brațe vorbesc mereu despre aceeași dorință care a mistuit inimile copiilor credincioși ai lui Dumnezeu în decursul mileniilor: “Cine va locui în prezența Ta, Doamne? Cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău Cel Sfânt”
   Iată două elemente ce asigură protecția omului: cortul și muntele. Ele reprezintă și dorința lui Dumnezeu de a locui alături de oameni, de a fi cu ei, în mijlocul lor; să fie părtaș la bucuriile și tristețile lor, să le ofere sfat și ajutor în activitățile lor, să primească închinare și ruga lor și să le ofere binecuvântarea dragostei Sale salvatoare.

2.  Care a fost primul loc de întâlnire între Dumnezeu și poporul Israel?
   Exod 33.7
   Rareori se exprimă dorința creștinilor de a locui în prezența lui Dumnezeu. Este posibil uneori o vizită săptămânală la biserică și “cam atât”. Dumnezeu însă a dorit să aibă un loc al Său în care să se întâlnească cu oamenii. Multe lucruri au fost rezolvate în locul întâlnirii. Mai târziu un cort uriaș a fost construit și acesta a devenit Templul din pustie.

3.  Cine va locui în cortul Domnului?
   Psalm 15.2
   Trei caracteristici sunt necesare celui care dorește să locuiască în prezența lui Dumnezeu. Această triplă manifestare reprezintă viza pe pașaportul – suflet – al celui care dorește mântuirea. Pentru că a locui în cortul lui Dumnezeu și pe muntele Său, înseamnă de fapt mântuire, iertare și fericire. Biblia exclude posibilitatea de a intra în locuri de odihnă și verdeață, care reprezintă “sânul lui Avraam” ducând o viață oricum, departe de adevărul Bibliei. Cine va locui în cortul Tău? Cel ce va umbla în neprihănire.
   Iată un mod de viață ce reprezintă un standard înalt. Corespunde viața noastră cu aceasta?
   Neprihănirea sau dreptatea este un rezultat ce poate fi obținut numai prin acceptarea morții lui Hristos în dreptul vinovăției personale. Neprihănirea, cu cele două laturi inseparabile – iertarea și sfințirea vieții – este un dar ce se obține de la Hristos și se păstrează prin puterea Duhului Sfânt toată viața.

4.  Cum exprimă foarte clar apostolul Pavel acest lucru?
   Galateni 2.20 (p. 1140)
   Umblarea în neprihănire demonstrează existența unui sens al vieții, un scop al ei și un traseu străbătut cu încălțăminte marca R.E.P. (râvna evangheliei păcii).

5.  Cum se cunoaște cel care umblă în neprihănire?
   2Cor. 2.14 (p. 1129)
   Umblarea în neprihănire lasă în urmă un miros al dragostei Mântuitorului, o mireasmă de la viață la viață; și întotdeauna umblarea aceasta duce la recunoașterea lui Isus în viața acelora care o parcurg. Deseori atunci când intri într-un loc mirosul lui se imprimă și poate persista un timp. Avraam lăsa în urma lui altare la care oamenii se închinau Dumnezeului Sfânt. Mirosul jertfei persista în urma lui Avraam.

6.  Cât timp este posibil să umbli în neprihănire și ce înseamnă acest lucru?
   Genesa 5.22 (p. 6)
   Cine va locui în cortul Tău? cel ce face voia lui Dumnezeu!
   Aceasta este a doua caracteristică a candidaților pentru mântuirea care asigură un loc în cortul și pe muntele Domnului. De multe ori voința divină vine în contradicție cu voința omului.

7.  Cum surprinde Biblia această tensiune?
   1Cor. 2.4 (p. 1113)
   Voia lui Dumnezeu este exprimarea dragostei lui Dumnezeu față de omenirea căreia El îi vrea binele.

8.  Cum definește Biblia voia lui Dumnezeu?
   1Tes. 4.3-5 (p. 1160)
   Sfințirea vieții este o lucrare permanentă ce începe odată cu primirea lui Hristos ca Mântuitor și se continuă până la sigilarea Duhului Sfânt. Această lucrare de sfințire cuprinde prin excelență o acceptare totală a planului lui Dumnezeu în dreptul tău. În acest sens, două aspecte legate de experiența Domnului Isus sunt relevante.

9.  Cum exprimă Domnul Isus dispoziția sa cu privire la ascultarea de Dumnezeu?
   Matei 6.10 (p. 928)
   În rugăciunea domnească Isus acceptă ca planul lui Dumnezeu făcut în cer să se împlinească cu El pe pământ. Ceea ce Dumnezeu voise în cer era nevoie acum să se împlinească pe pământ cu Isus. Deseori am exprimat și noi aceste cuvinte ale rugii lui Isus, dar am exercitat mai curând sau mai târziu propria noastră voință, care a fost deseori contrară voinței divine.

10. Atunci când asculți de Dumnezeu, înseamnă acest lucru depersonalizare?
   Ioan 5.30 (p. 1031)
   Cât de adevărate au fost aceste cuvinte în viața Mântuitorului se poate vedea în lupta sufletească din grădina Ghetsemani.
   Ellen White scrie: “Atât de înspăimântător era pentru El păcatul, atât de mare greutatea vinei pe care trebuia s-o poarte, încât era ispitit să se teamă ca nu cumva aceasta să-L despartă pentru totdeauna de iubirea Tatălui Său. Pe când se apropiau de grădină, ucenicii observaseră schimbarea petrecută cu Învățătorul lor. Niciodată până atunci nu-L văzuseră atât de trist și de tăcut. Pe măsură ce înaintau această stranie tristețe se adâncea tot mai mult; și totuși ei n-au îndrăznit să-L întrebe care era motivul acestei stări. Ființa Sa se clătina ca și când era gata să cadă. Ajungând în grădină, ucenicii se uitau cu grijă să găsească mai curând obișnuitul Său loc retras. Fiecare pas pe care-l făcea acum, îl făcea cu mare efort. El gemea cu glas tare ca și când se afla sub greutatea unei poveri teribile. În două rânduri ucenicii săi L-au sprijinit, altfel ar fi căzut la pământ… Avea simțământul că datorită păcatului fusese despărțit de Tatăl Său… Satana îi șoptea că dacă ar deveni chezașul, garantul unei lumi păcătoase, această despărțire ar fi veșnică. El avea să fie identificat cu împărăția lui Satana și niciodată nu va mai putea fi una cu Dumnezeu. Și de fapt ce urma să căștige prin acest sacrificiu? Cât de lipsite de perspectivă, de nădejde, apărea vinovăția și nerecunoștința oamenilor și astfel, în modul cel mai crud, Satana făcea presiuni asupra Răscumpărătorului nostru șoptindu-i: ‘Poporul Tău, Te-a respins și caută să Te nimicească pe Tine care ești centrul, temelia și sigiliul făgăduinței lor. Unul dintre ucenicii Tăi care a ascultat sfaturile și învățăturile Tale și care este primul în activitatea bisericii, Te va vinde. Toți Te vor uita.’ Întreaga ființă a Domnului Hristos avea oroare față de acest gând”.

11. Până unde poate ajunge cel care acceptă voia lui Dumnezeu?
   Matei 26.42 (p. 957)
   Priviți-l pe Isus cântărind prețul ce trebuia plătit pentru mântuirea celor păcătoși. Acum sosise ceasul întunericului. A face voia lui Dumnezeu înseamnă să accepți în dreptul tău și ceea ce nu convine uneori firii omenești.
   Cine va locui în cortul Tău? Cel ce spune adevărul din inimă.
   Este o virtute normală și plăcută a celor ce se vor bucura de prezența Domnului.

12. Ce poate deveni plăcerea de a spune adevărul?
   Matei 12.35 (p. 937)
   Este nevoie mereu să ne cercetăm inima noastră care este o visterie și să vedem ce este acolo. Cu siguranță vom găsi ceea ce am depus. Pentru a spune adevărul din inimă trebuie mai întâi ca el să fie acolo.

13. Ce a spus Domnul în legătură cu adevărul?
   Ioan 14.6 (p. 1045)
   În orice caz a spune adevărul din inimă înseamnă a-l trăi și a-l exprima prin însăși viața pe care o trăiești. Creștinismul trebuie să fie real și Isus să fie descoperit în activitatea gândirii și vorbirii zilnice. Se vorbește din ce în ce mai mult despre creștinismul superficial care duce la păgânism. Viața unui creștin poate fi duplicitară prin ceea ce el crede că este și realitatea care descoperă o altă imagine a sa. Situația devine mai dureroasă cu atât mai mult cu cât în raportul cu Domnul, încearcă să pozeze ceea ce el nu este în realitate.

14. Ce constatare dureroasă face Dumnezeu în atitudinea închinătorilor?
   Isaia 29.13
   Deseori noi credem că doar oamenilor trebuie să le spunem adevărul din inimă. De aceea noi îndrăznim să venim înaintea lui Dumnezeu cu închinarea noastră dorind să fie primită ca fiind sinceră, în timp ce nu este.
   Deschidem Biblia din obișnuință și când citim gândul ne este departe. Ce este în inima noastră? Prezentând lui Dumnezeu rugile noastre motivăm anumite cereri, dar unde este adevărul în cele spuse? Cântăm lui Dumnezeu imn de laudă și bucurie, dar inima noastră suspină, iar fața este crispată și fruntea încruntată. Spunem adevărul din inimă? Rostim în auzul lui Dumnezeu “Amin” la rugăciune, dar nu știm prea bine conținutul întregii propoziții. Ce iese pe buzele noastre? Cerem iertare pentru păcatele noastre mărturisindu-ne părerea de rău, dar nesimțind durerea. Este adevărul în inima noastră?
   Cine va locui în cortul Tău? Cine va sta pe muntele Tău cel sfânt?
   Oamenii caută un loc, un popas, o sursă a fericirii. Creștinii vor să primească făgăduința lui Isus, dar nu acceptă și condițiile. Mulți rămân doar la întrebări și pregătiri de căutare. Mulți vor să fie cu Dumnezeu dar nu cunosc glasul Lui și nu ascultă chemarea Sa.
   Cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
   Ești acordat pentru lungimea de undă a vocii lui Dumnezeu să asculți răspunsul și să-l împlinești?