43. Ce spune Biblia despre biruirea viciilor
Te-ai luptat vreodata cu un obicei care se parea imposibil de biruit? Exista un pacat persistent pe care-l comiti iar si iar? Ai dorit sa fi eliberat de lanturile care te robesc demult? Exista speranta. In lectia de astazi vom descoperi principii biblice care te vor ajuta sa experimentezi bucuria si biruinta care vin prin Hristos.
1. Ce ne arata Biblia cu privire la orice ispita ce ne asalteaza?
“Nu v-a ajuns nici o ispita, care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda.” 1 Corinteni 10:13.
Orice ispita cu care suntem asaltati, si altii au intampinat-o. Dumnezeu fagaduieste ca orice ispita de la cel rau vine impreuna cu o cale de scapare pentru cei care isi trag puterea din credinta lor in Hristos.
2. Cum descrie profetul Isaia lucrarea lui Mesia de a ne elibera din robie?
“Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, caci Domnul M-a uns sa aduc vesti bune celor nenorociti: El M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor slobozenia si prinsilor de razboi izbavirea.” Isaia 61:1.
3. Cum cooperam impreuna cu Hristos in procesul biruintei?
“Supuneti-va dar lui Dumnezeu. Impotriviti-va diavolului si el va fugi de la voi.” Iacov 4:7.
Nu putem birui fara Dumnezeu, dar Dumnezeu nu va birui pacatul in vietile noastre fara cooperarea noastra. Cand ne supunem voiei Lui si ne deschidem inimile pentru a primi puterea Sa, atunci Spiritul Sfant ia controlul vietilor noastre. Aceasta nu inseamna ca niciodata nu vom mai fi ispititi; pur si simplu aceasta inseamna ca acum suntem in stare sa rezistam, sa ne impotrivim diavolului prin puterea lui Dumnezeu cel viu.
4. De ce se pare ca dam gres, ca esuam in mod repetat si comitem acelasi pacat iar si iar?
“Eu sunt Viata, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic.” Ioan 15:5.
Iisus ne invita sa __________________ in El.
Cand ramanem in El, vom _____________ multa _________________ .
Caci ____________________ ________ _________ nu puteti face nimic.
Un motiv ca esuam iar si iar este ca incercam sa traim viata crestina in puterea noastra, nu in puterea Lui.
5. Ce asigurare ne da apostolul Pavel cu privire la biruinta in viata crestina?
“Pot totul in Hristos, care ma intareste.” Filipeni 4:13.
6. Ce inseamna acest text pentru tine personal?
Este posibil sa citim Biblia si sa nu primim puterea spirituala pe care Dumnezeu intentioneaza sa ne-o dea? Cautati si gasiti o alta veriga in biruirea pacatului in vietile voastre.
“Caci si noua ni s-a adus o veste buna (o evanghelie) ca si lor; dar lor cuvantul care le-a fost propovaduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru ca n-a gasit credinta la cei ce l-au auzit.” Evrei 4:2.
Pentru a beneficia, cand citim Cuvantul lui Dumnezeu, trebuie sa avem ________________ .
Dumnezeu a prevazut pentru noi ajutoare spirituale puternice pentru biruirea sclaviei pacatului. El ne-a trimis Duhul Sau cel Sfant. El ne-a daruit Cuvantul Sau pentru a ne aduce curaj si speranta, dar daca nu acceptam promisiunile Lui prin credinta, nu vom avea nici un profit.
7. Cand acceptam Cuvantul lui Dumnezeu prin credinta, ce promisiune ni se da?
a. “De aceea lepadati orice necuratie si orice revarsare de rautate si primiti cu blandete Cuvantul sadit in voi, care va poate mantui sufletele.” Iacov 1:21.
b. “Prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte.” 2 Petru 1:4.
Prin Biblie, cand barbati si femei si-au deschis inimile sa primeasca puterea lui Dumnezeu, vietile lor au fost transformate. Harul lui Dumnezeu este mai mare decat pacatul. Puterea lui Dumnezeu este mai tare decat puterea celui rau. Cel mai slab copil al lui Dumnezeu, acceptand harul lui Dumnezeu, este mai puternic decat toate fortele iadului. Deci, deschide-ti inima sa primesti prin credinta tot ceea ce Dumnezeu a pregatit pentru tine si viata ta va fi plina de biruinta si nu o infrangere plina de dezamagiri.