Mi-e frică într-o lume fără credinţă, mă tem de consecinţele alegerilor pe care în numele mândriei, renumelui le facem în fiecare zi. Am devenit stăpâni furând din cadourile Universului, am exploatat din pământul dătător de viaţă resurse şi am devenit creatori de lucruri diabolice. Adunăm în fiecare zi, în fiecare ceas din această perpetuă călătorie în neant (pentru unii dacă nu pentru toţi) numai răutate, construind astfel graniţe între noi. Vorbim fără să punem suflet, construim relaţii din … [Citeşte mai departe...]

M-am hotărât să cuceresc muntele Sionului. Va fi cu siguranţă foarte uşor, nici nu se compară cu munţii escaladaţi altădată, ca de exemplu Muntele Carmel sau Muntele Sinai. Acelea da înălţimi! M-am pregătit foarte bine pentru această expediţie care se anunţa plină de aventuri. În rucsac mi-am luat destule sandwichuri pline cu dulceaţa Cuvântului. Am şi o băutură energizantă preparată din roadele Duhului. Mi-am luat şi trusa de prim ajutor din care nu lipseşte alifia pentru ochi, untdelemnul … [Citeşte mai departe...]

„Binele făcut la nevoie ţi-l răsplăteşte înzecit Dumnezeu când nici nu te gândeşti…“ [1]Ce mare e bucuria când la nevoie vine cineva si îţi spune că totul va fi bine, că din acest moment problema este ,,preluată” şi ai un prieten pe care poti conta.Dar vine şi rândul nostru, nu neaparat să întoarcem ajutorul, ci sa ajutăm pe oricine altcineva. Să mă gandesc… oare ce am de pierdut? Hmm, s-ar putea să rămân eu fără sau mă risc prea mult… nu pot să ajut…. ajut totuşi, dar cu o condiţie: să vedem … [Citeşte mai departe...]

Tremuratul frunzelor în cădere s-a pierdut printre ruginiul multicolor. Anotimpul recoltei, sfârşit prea curând, sigilează hambarele umplute doar pe jumătate. continuarea aici [...] … [Citeşte mai departe...]

  “O tragedie nu trebuie neapărat să includă sânge și moarte; este îndeajuns să fie strabătută de acea tristețe maiestoasă care este esența tragediei”.[1] Tristețea este la jumătatea drumului dintre bucurie și durere, un „fel de penumbră sau de clar-obscur”. Tristețea nu e violentă sau brutală prin ea însăși, dar poate distruge permanent sufletul care îi permite o ședere prelungită. Tristețea este un alt ucigaș tăcut al sufletului pentru că „un duh mâhnit usucă oasele” [2]. Tristețea este … [Citeşte mai departe...]