Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5,17).

Cineva poate că nu va şti să ne spună exact timpul, locul sau să redea întregul şir al împrejurărilor din procesul convertirii sale; dar faptul acesta nu dovedeşte că el este nepocăit. Domnul Hristos spunea lui Nicodim: „Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3,8).

Asemenea vântului care este invizibil, dar ale cărui efecte sunt văzute şi simţite în mod neîndoios, tot aşa este şi cu Duhul lui Dumnezeu în lucrarea Lui asupra inimii omului. Puterea aceasta regeneratoare, pe care nici un ochi omenesc nu o poate vedea, dă naştere unei vieţi noi în suflet şi creează un om nou, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În timp ce lucrarea Duhului este tăcută şi imperceptibilă, efectele ei sunt vizibile. Dacă inima a fost reînnoită prin Duhul lui Dumnezeu, viaţa va da mărturie despre acest fapt. În timp ce noi înşine nu putem face nimic pentru schimbarea inimilor noastre sau pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu, în timp ce nu ne putem încrede deloc în noi înşine sau în faptele noastre bune, viaţa noastră va dovedi dacă harul lui Dumnezeu locuieşte sau nu în noi. Se va observa atunci o schimbare în caracterul, obiceiurile şi preocupările noastre. Contrastul va fi clar şi categoric între ceea ce am fost şi ceea ce suntem. Caracterul se descoperă nu prin fapte sau rele săvârşite în anumite ocazii, ci prin tendinţa continuă manifestată în cuvintele şi faptele noastre zilnice.