Ca o consecință a păcatului în structura gândirii umane a intrat și noțiunea de ascundere. Motivațiile trăirii acestui sentiment pot fi teama, sau dorința de a prezenta lucrurile altfel decât sunt ele cu adevărat, sau de cele mai multe ori tendința de a nu face cunoscut și pentru alții o faptă sau mai multe […]
Istoria unor evenimente mărețe se conturează odată cu exprimarea acestei întrebări: Ce ai în mână? pusă de Dumnezeu lui Moise. Patru decenii obișnuit cu noua sa activititate, Moise învață credincioșia și sacrificiul. Temperamentul lui suferă modificarea majoră a sensului. A fost nevoie să învețe multe lucruri și să uite multe lucruri. “Înconjurat de […]
Dorința pe care Dumnezeu o are pentru a colabora cu oamenii se manifestă în multiple încercări, multe nesizate de om, altele impresionabile. Experiența profetului Ieremia sugerează împrejurările investirii sale în slujba lui Dumnezeu. Se găsesc aici ezitările sale izvorâte din conștiența nevredniciei și neputința sa față de responsabilitatea impresionantă ce o dă această slujbă. […]
Lumea seamănă din ce în ce mai mult cu o piață, stabilind pretutindeni mai puternică relația dintre cerere și ofertă, deși acestea nu corespund fidel nevoilor fiecărui om. Sunt oferte ce se prezintă gratuit și multe cereri ce nu sunt onorate. Relațiile din familie și societate se bazează pe cereri și ofertă. Părinții […]
Această întrebare exprimă dorința lui Dumnezeu după omul păcătos. Dorință care înseamnă căutare, găsire, salvare. Este o întrebare adresată speciei umane, pentru că starea în care se găsește, merită să fie verificată atent. Este în același timp, o întrebare directă și personală, pentru că fiecare om trebuie să cunoască locul în care se află […]
Marile intrebari ale Bibliei (3) – Care-ti este numele? MARILE ÎNTREBĂ‚RI ALE BIBLIEI – Care-ți este numele? Pe lângă caracteristicile fizice și morale un rol foarte important în caracterizarea unei persoane îl are numele. Dacă toate celelalte se pierd în uitare, numele rămas păstrează multe din elementele principale ce marchează personalitatea cuiva. Este […]
Această întrebare se dorește a primi răspuns personal de la fiecare, privindu-se în oglindă. Întrebarea se adresează ție și nu celuilalt. Cine ești tu, cel care citești sau asculți? Deși trăim într-o societate aglomerată și condensată, totuși, deseori personalitatea marcantă a unora iese în evidență. În ciuda tuturor modelelor umane ce reprezintă actualitatea […]
Suntem oameni. Totuși ne este atât de greu să ne răspundem la întrebarea: “Ce este omul?”. Această greutate este determinată și de faptul că ea poate fi o întrebare a întrebărilor… 1. Cum se privește omul în suferință? Iov 13,25 OMUL DESPRE SINE a) Pentru filozofi “În tinerețe: un semn de întrebare […]