Zilnic învăţ că trebuie să fiu mulţumitoare pentru tot ce primesc. Chiar dacă poate nu primesc tot ce îmi doresc, învăţ să mă mulţumesc cu ce am. „Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” Matei 16.26 De ce tânjim aşa de mult să avem ceea ce au alţii şi de prea puţine ori suntem mulţumiţi cu ce avem? Orice deal are o vale şi un vârf. Cine a urcat vreodată pe dealuri, observă că orice coborâre e urmată de un urcuş şi invers. Sunt strâns legate, nu poţi … [Citeşte mai departe...]
Rezultatele căutării după: din
Tablou cu furtună, de Daniel Ioniță
Daniel Ioniță - Martie 1990 Spre Moarte îi mână stihia, și-n Noapte, cărările Apelor zguduie Cerul. Cazând coplesiti, disperați, într-o barcă, o mână de oameni dezleagă Misterul. Că-n ceasul din urmă, nimic din ce-ai face, nimic din ce-ai zice, nimic ce-ai gândi... nu-mparte o clipă suflarii-n adaos, al vieții sfânt foc de-ațipește-a muri. Și ce este viața, și ce este clipa? Aceleași sunt. Toate s-adună a vis - doar prinse-ntr-o … [Citeşte mai departe...]
Ajut-o pe Andrada sa se vindece de leucemie – pe 10 Martie urmatorul tratament
Andrada continua lupta impotriva leucemiei. Rezultatele tratamentului pe care il efectueza luna de luna in Italia sunt foarte bune. Medicii sunt incantati de rezultatele bune, Andrada are sanse extrem de mari sa invinga total leucemia. Dupa ce a efectuat cu succes luna de luna tratamentele in Italia, este programata din nou pe 10 Martie pentru continuarea tratamentului impotriva leucemiei. Cu ajutorul dvs si a suportului oferit de Libraria Crestina Maranatha, am reusit luna de luna sa strangem … [Citeşte mai departe...]
Evanghelizare cu pastorul Nicu Butoi la Peretu, 22 Februarie – 3 Martie 2013
Pastorul Nicu Butoi prezinta o serie evanghelistica cu titlul "Chemarea Iubirii", la Caminul Cultural din comuna Peretu, Teleorman. Prezentarile incep din 22 Februarie 2013 de la ora 18.00 si vor continua pana pe 3 Martie 2013. Fanfara de la comunitatea Peretu 2 va prezenta cateva piese muzicale. La iesire se ofera celor interesati rezumatul prezentarilor. Puteti urmari live aceste seminarii la adresa: http://ticatrans.com/ Va dorim vizionare placuta! … [Citeşte mai departe...]
Interviu cu solista de naţionalitate germană Florence Joy Büttner – de Octavian D. Curpas ( Larisa Marcu , Revista RE:spiro )
"I-am cerut lui Dumnezeu un frăţior deşi părinţii mei nu mai vroiau un alt copil.” Florence Joy este o tânără şi renumită cântăreaţă, scriitoare şi actriţă de naţionalitate germană. Îi place să călătorească şi a vizitat diferite ţări din Europa, Israelul şi Statele Unite. Florence cântă la chitară şi la pian şi vorbeşte germana maternă şi foarte bine limba engleză. Cele mai multe cântece de pe albumul Hope sunt în engleză. În 2006, Florence Joy Büttner a fost invitată să cânte în … [Citeşte mai departe...]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Lumea cadourilor Aţi citit bine. Nu este vorba de LUNA CADOURILOR, ci de LUMEA CADOURILOR. Nici un fel de referire la ceea ce în mod obişnuit înţelegem prin “facerea de cadouri”, cu toate că aceasta are gradul ei de deşertăciune şi vulnerabilitate. Ca de obicei, - dacă nu ne-am plictisit de acest lucru -, din punct de vedere al înţelesului de limbaj, arătăm deosebirea între “cadou”, nuanţă seculară, şi “dar”, nuanţă spirituală. Sunt pe prea puţin drept numite sinonime, pentru că e dificil … [Citeşte mai departe...]
Ajut-o pe Andrada sa scape de leucemie – pe 10 Martie urmatorul tratament
Andrada continua lupta impotriva leucemiei. Rezultatele tratamentului pe care il efectueza luna de luna in Italia sunt foarte bune. Medicii sunt incantati de rezultatele bune, Andrada are sanse extrem de mari sa invinga total leucemia. Dupa ce a efectuat cu succes luna de luna tratamentele in Italia, este programata din nou pe 10 Martie pentru continuarea tratamentului impotriva leucemiei. Cu ajutorul dvs si a suportului oferit de Libraria Crestina Maranatha, am reusit luna de luna sa strangem … [Citeşte mai departe...]
Ora Profetica 8/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 21 Februarie 2013 Jihadismul în plină expansiune în Africa. În ultimele luni, numeroase țări africane au cunoscut o radicalizare a fenomenelor … [Citeşte mai departe...]
baruc.ro – Drumul catre izbanda trece, uneori, prin osanda
„Acum, fireste, nu putem vedea lumina soarelui care straluceste in dosul norilor, dar va trece un vant si-l va curata;” (Iov. 37.21) „Macar ca zici ca nu-L vezi, totusi pricina ta este inaintea Lui: asteapta-L!” (35.14) Poate ca te afli intr-una din acele zile in care esti nemultumit, in care poverile si problemele vietii, de care te-ai rugat sa fii izbavit, nu doar ca nu au disparut, ci chiar s-au inmultit si te-au covarsit. Intr-una din acele zile in care indemnurile apostolului Pavel, de a … [Citeşte mai departe...]
Cronica Ideilor: Sa nu ucizi!
SA NU UCIZI Motto: Decat o viata intreaga cioara mai bine o vara vultur - arhitect Gheorghe Petrescu Autori: Arh. Gheorghe si Stanuta Petrescu – CUA University, Washington, DC, USA Sponsor: Adrian Dobrovolschi “Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeti-va mai degraba de cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena.” Matei 10,28. Sa nu ucizi, este o porunca a Decalogului ce are multe implicatii in viata noastra moderna, cu acide … [Citeşte mai departe...]
Anul acesta vei aduce rod? ( Antonia Albu, Revista RE:spiro )
Din toate mesajele, gândurile şi cuvintele ce s-au rostit la amvonul bisericii la încheierea anului 2012, pasajul cu smochinul neroditor mi-a rămas în minte. (Luca 13.6-9) „Doamne”, i-a răspuns vierul, mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.” Şi vierul e Hristos. An de an mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru noi, sperând că ne vom face mai buni. Cu toate că de ani de zile aşteaptă să ne pocăim de păcatele noastre, … [Citeşte mai departe...]
Un Glas, poezie de Daniel Ionita (1990)
Un Glas Daniel Ionita, 1990. În țara ce fără de grijă se-nchină La tot ce lucește, și pune temei Pe tot ce își zice ca este lumina, Din puțuri crăpate te-mbie să bei... De toate s-aduni din grămezile sorții, S-aduni și să iei (ce prostie să dai!) Și-apoi te imbie-n câmpiile morții, Și-ți zice că-i poarta ce duce spre rai. Ridică paharul norocului, vesel. O viaț-are omul, ferice de el! Oțetul uitarii-n burete tu țese-l Și dă-i-l sa-l sugă, să uite la fel. Cărarea … [Citeşte mai departe...]









