Scurt istoric al lucrării de Internet adventiste româneşti

INTERNET SPRE CER – Un serviciu crestin pentru Internet

Scurt istoric al lucrarii de Internet adventiste romanesti

Acest scurt istoric are rolul de a arata modul deosebit in care Dumnezeu lucreaza si astazi pentru dezvoltarea lucrarii Sale, intr-un domeniu relativ nou – cel al Internet-ului.

* * * * *

Pentru veacul comunicarii pe care il traim, Dumnezeu are mijloace potrivite pentru a duce solia Evangheliei in fiecare colt al planetei.

Acolo unde misionarii nu pot ajunge in persoana, Dumnezeu trimite mesajul Sau prin mijloacele moderne de comunicare: radio, TV sau Internet.

In Romania, folosirea Internet-ului a luat o amploare deosebita incepand cu anul 1995, desi in America Internet-ul incepuse dezvoltarea de masa inca din anii 1980.

Biserica Adventista din Romania nu a fost prezenta pe Internet pana la inceputul anului 1998. Inainte de acest an, totusi, existau membri care foloseau Internet-ul in mod individual, cel putin prin schimbul de mesaje e-mail.

In anul 1997 un grup de tineri adventisti (pastori si specialisti in informatica) au avut in plan pregatirea unui server de comunicatii adventiste. Desi au fost la un pas de realizarea acestui proiect, acesta a ramas nefinalizat din diferite motive.

In vara anului 1997, ideea crearii unor pagini de Internet cu specific religios a incoltit si in mintea unui tanar din Slobozia, in urma citirii unui articol foarte interesant pe aceasta tema, scris de Octavian Lupu, in “Curierul Adventist”. Viziunea de lucru a lui Octavian era ca in diferite locuri din tara sa existe initiative pentru dezvoltarea lucrarii de Internet adventiste romanesti. A urmat apoi invatarea limbajului HTML si pregatirea primelor pagini de web adventiste romanesti: cele ale Bisericii Adventiste din Slobozia, Ialomita.

Aceste pagini au fost gazduite pentru inceput pe server-ul Centrului de Informatii pentru Cetateni din Slobozia, incepand cu 1 Ianuarie 1998. Aceste pagini s-au aflat initial la adresa http://www.cicnet.ro/educatie/bis-adv, fiind mutate ulterior la http://www.intercer.net . Un ajutor deosebit pentru noi si o colaborare foarte frumoasa s-a inchegat inca de atunci, cu firma Data Systems SRL Slobozia ( http://www.dsn.ro ), firma ce asigura servicii de Internet. Dorim sa multumim sefului acestei firme, dl.Liviu Ilie, pentru ajutorul dat pana in prezent si pentru incurajarea permanenta a lucrarii noastre. Dansului ii datoram o buna parte din existenta si reusita site-ului nostru actual.

Inceputa initial ca un site al Bisericii din Slobozia, lucrarea de Internet a capatat o dezvoltare rapida si a avut nevoie de o organizare. Intampinand destule dificultati – lipsa echipamentului necesar (s-a pornit cu un computer 386, fara sa avem un modem decat mult mai tarziu, transferand paginile cu discheta…), prejudecatile din partea oamenilor (care nu intelegeau cum poate acest mijloc de comunicare sa fie integrat in activitatile Bisericii), lipsa suportului financiar si altele – activitatea de Internet a continuat cu ajutorul lui Dumnezeu. Este o lucrare pornita practic de la zero, dar pe care Dumnezeu a facut-o sa se dezvolte progresiv.

Este extraordinar sa depinzi doar de Dumnezeu in lucrarea Sa! Am avut si avem experiente deosebite, atunci cand resursele se apropie de sfarsit, dar Dumnezeu intervine, prin oamenii Sai, pentru a duce lucrarea mai departe. Orice obstacol poate fi depasit prin ajutorul Sau. Multumim tuturor celor ce au participat si participa cu resursele lor financiare la sustinerea lucrarii INTERCER.

Site-ul nostru s-a dezvoltat prin adaugarea unui bogat material biblic, centrat in jurul Biblei Cornilescu Online, aparuta in iunie 1998 (program realizat de Octavian Lupu, colaborator Intercer). Inca din martie 1998, site-ul nostru a prezentat si o versiune in limba engleza, aceasta ajutand la cunoasterea mai buna a prezentei adventiste romanesti si in mediile din strainatate. Asa se explica faptul ca paginile Bisericii din Slobozia au reprezentat Romania pe site-ul Conferintei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, inca din aprilie 1998.

In aceasta perioada de inceput a anului 1998 se cristalizeaza echipa “INTERCER”. Dupa Octavian Lupu, primul colaborator Intercer contactat prin Internet este fratele Petre Udrea (Ohio), care ne-a gasit dupa mai putin de o luna de la publicarea primlor pagini de web! La scurt timp am inceput sa colaboram cu fratii Mihai Ghiban (Brasov), Valentin Nadasan (Tg.Mures), Mike Stanescu (Atlanta) si Valeriu Burciu (Spokane). Echipa noastra este formata din membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din tara si strainatate, avand ca scop prezentarea valorilor spirituale ale Evangheliei prin intermediul Internet-ului, in special. (cititi in pagina DESPRE NOI pe larg despre scopul INTERCER).

Nevoia de organizare si lucrul in echipa au dus la formarea Asociatiei non-profit “Internet spre Cer”. Formalitatile de constituire au durat cateva luni bune. Multumim fr.Adrian Bocaneanu, presedintele Uniunii Romane la acel timp, pentru ajutorul dat in finalizarea actelor respective, precum si pentru suportul moral si colaborarea acordata pe parcurs.

Activitatea Intercer se desfasoara in cea mai mare parte prin voluntariat si este sustinuta prin donatii de la persoane fizice sau institutii.

Un lucru care ne impresioneaza in continuare este frumoasa colaborare realizata pe Internet, cu membrii echipei noastre si cu alti voluntari, desi multi dintre noi nu ne-am cunoscut in realitate, ci doar prin intermediul acestei munci laolalta pe Internet. Ii multumim lui Dumnezeu pentru aceste posibilitati de comunicare.

Paginile dezvoltate de Intercer se adreseaza atat publicului larg (materiale de popularizare a invataturilor biblice), precum si membrilor Bisericii Adventiste. Pentru a mentine legatura cu vizitatorii site-ului nostru, inca din septembrie 1998 au fost initiate doua buletine informative pe e-mail, unul cu caracter general, biblic si celalalt adresat membrilor Bisericii. ( informatii la http://www.intercer.net/inscriere_buletine.php )

INTERCER sustine activitatea de comunicatii a Bisericii Adventiste prin stirile si materialele pe care le promoveaza, cat si prin paginile de Biserici, Conferinte, Institutii sau Publicatii pe care le-a creat si le gazduieste.

In anul 1998 si-au mai facut aparitia alte trei site-uri adventiste romanesti: cele ale Bisericii Adventiste Focsani (care contine si Biblia Online), cele ale Radio-ului Vocea Sperantei Brasov (realizata de Mihai Ghiban, colaborator Intercer), precum si cele ale Cabi-NET-ului dr.Valentin Nadasan, de la Tg.Mures (colaborator Intercer).

INTERCER a prezentat pe Internet, in limba romana, materialele de la seminariile biblice transmise prin satelit: NET’98, NET New York ’99, Fapte 2000, NET 2000 Chicago, NET 2000 Germania, NET 2000 Franta, precum si la Conferinta Generala de la Toronto 2000.

In aprilie 1999, Uniunea Romana a dezvoltat primele sale pagini de web, prin Florin Balint. Acestea au fost actualizate pana in vara anului 2000, iar in 2001 s-a lucrat la un nou site devenit activ in 2002. ( www.adventist.ro )

Pe 23 Decembrie 1999 a fost inaugurat oficial propriul server INTERCER, primit ca donatie cu ajutorul lui Gabriel Bardan si al prietenilor sai dedicati acestei lucrari.

In anii 1999 si 2001 au aparut mai multe site-uri adventiste romanesti, majoritatea fiind create si/sau gazduite de Intercer. Dintre acestea amintim: Bisericile Adventiste din Deva, Atlanta, Chicago, Simeria, SCOAR – Societatea Crestina a Oamenilor de Afaceri din Romania, SUP (Serviciul Umanitar pentru Penitenciare), Departamentul Comunicatii al Conferintei Muntenia, Conferinta Banat (site creat de Conf.Banat), Conf.Transilvania de Nord, Asoc.Familia Sperantei Timisoara, AMiCUS (Asociatia Studenteasca Adventista), Liceul Adventist din Craiova, Scoala “Mihai Ionescu”, Orfelinate, Radio ‘Vocea Sperantei’, revista “Viata+Sanatate”, SOS – Telefonul Sperantei, Gradinita Fundatiei Omega, Editura Prisma, Revista “Experiente pe calea ingusta” si altele.

Alte site-uri dezvoltate in aceasta perioada: site-ul de sanatate al lui dr.Gily Ionescu ( http://www.sanatate.org), site a carui copie de rezerva se afla si pe Intercer (in forma care exista la adresa sanatate.virtualave.net), site-ul Conferintei Banat si cel al AMiCUS, dezvoltate de Lorand Szekely, Timisoara (colaborator Intercer)

Incepand din vara anului 2000, Biserica Romana Adventista din Loma Linda transmite pe Internet serviciile divine inregistrate, ajungand ca din aprilie 2001, odata cu inaugurarea noului lacas de cult, transmisiile sa aiba loc in direct.

Spre sfarsitul anului 2000 apare site-ul Conferintei Moldova (www.mic.ro/sdamoldoconf ), dezvoltat de Nicu Alexandru. Tot in aceasta perioada apare site-ul Bisericii Adventiste Romane din Viena (http://gemeinde.sta.at/rumhawei), avand ca webmaster pe Sorin Kantor, alaturi de alti cativa colaboratori.

Lucrarea de Internet adventista romaneasca a cunoscut o amploare mai mare incepand cu anul 2001. Ne bucuram ca au inceput sa apara initiative in mai multe locuri din tara, mai multi tineri dornici sa lucreze pentru Dumnezeu si in aceasta ramura. Viziunea de lucru a lui Octavian Lupu se implineste pe zi ce trece.

O lista a site-urilor adventiste romanesti existente la ora actuala o gasiti la adresa http://www.intercer.net/site_directory.php?cmd=list .

INTERCER ajuta in mod activ la promovarea fiecarui site adventist romanesc nou aparut. Ne bucuram sa putem oferi un punct de sprijin pentru cei ce doresc sa lucreze in acest domeniu al lucrarii. Dorim ca in continuare sa oferim serviciile noastre pentru crearea / gazduirea de pagini de Biserici, Institutii sau Publicatii Adventiste.

Istoria continua si se scrie chiar sub ochii nostri.

* * * * *

Am amintit in acest articol doar cateva nume ale colaboratorilor nostri. Ei sunt intr-un numar mult mai mare. Multumim lui Dumnezeu si fiecarui colaborator in parte pentru contributia adusa la progresul lucrarii INTERCER. Dorim ca Dumnezeu sa rasplateasca efortul fiecaruia. Ne rugam pentru inaintarea lucrarii Sale pe tot pamantul – conform cu Matei 24:14 – pentru a ajunge cat mai curand ACASA! Amin.

Lucian Mihailescu, Presedinte “Internet spre Cer”, Romania

* * *

Cititi aici cateva repere in timp legate de lucrarea de Internet adventista din Romania.

…… istoria continua !…….

Vizitati Directorul de link-uri Intercer pentru adresele curente de website-uri din baza noastra de date. Unele website-uri din cele afisate mai sus sunt inactive acum, nemaiifind actualizate timp de mai bine de un an sau mai mult. Am pastrat la Intercer doar website-urile active si ii incurajam pe webmasteri sa actualizeze site-urile lor in mod regulat.

Vizitati blogul LuMih.ro pentru alte articole despre lucrarea de la Intercer si despre Evanghelia pe internet in general.

Poza de profil pentru lucianmih

About lucianmih

Computer programmer. View all posts by lucianmih → Scris in de lucianmih

2 răspunsuri la Scurt istoric al lucrării de Internet adventiste româneşti

  1. E de bun augur si noua initiativa. Pentru slava si gloria lui Dumnezeu, lucrarea Sa trebuie sa se dezvolte peste tot pamantul pana va culmina in Marea Strigare a ingerului al treilea prin revarsarea ploii tarzii a Spiritului Sfant. Aceasta este pregatirea care trebuie adusa la indeplinire in vederea acelui mare eveniment, care va incheia istoria crestinismului, dupa doua milenii. Sa privim in spirit, maretia lucrarii lui Dumnezeu, si sa ne consacram slujirii Sale!

    Flavius Laurian Duverna
    08 octombrie, 2010.

  2. Pingback: Intercer Istoric « Director de link-uri Intercer – Cel mai complet director adventist romanesc