Intercer la 10 ani de activitate, 2007

Acest articol a fost publicat in 2007, la implinirea a 10 ani de activitate pentru Intercer.

Activitatea noastra a inceput in vara anului 1997 prin constructia primului website  adventist romanesc (cel al Bisericii Adventiste din Slobozia), lansat in Noiembrie 1997. Apoi lucrarea noastra s-a dezvoltat, cu ajutorul Domnului, in ceea ce astazi se numeste Intercer.

Acesta este al zecelea an de activitate al Intercer. Am dorit sa marcam acest moment in timp si printr-un nou design al site -ului nostru, care sa ofere o grafica eleganta si o organizare mai buna a materialelor. Ne bucuram ca noul design este bine primit de vizitatorii nostri.

Intercer este o Asociatie non-profit formata din membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Romania si strainatate.

Scopul asociatiei ” Internet spre Cer ” este de a promova un sistem de informatii si materiale bazate pe principiile moralei crestine, precum si actiuni umanitare, contribuind la programe de interes pentru copii, tineret si adulti, militand pentru un climat de sanatate, moralitate si buna intelegere in societate. Aceste materiale sunt promovate prin intermediul mijloacelor mass-media: Internet, materiale editate, materiale video, audio, prin emisiuni radio si TV.

Intercer desfasoara o activa activitate voluntara, oferind marea majoritate a serviciilor disponibile pe Internet. Pe site-ul Intercer puteti gasi Biblia Cornilescu Online, studii si materiale biblice diverse, scrieri E.G.White online in limba romana, stiri interactive, buletine email adresate membrilor adventisti, cat si celor non-adventisti, materiale si reviste pentru copii si tineret, muzica crestina, materiale audio-video, radio si TV, concursuri interactive cu intrebari biblice, pagina de rugaciune, fotografii, cursuri gratuite de php&MySQL, forum, chat, carte de oaspeti, servicii de mica publicitate (www.adserv.ro ) si altele. Intercer gazduieste gratuit si sustine prezenta pe internet a circa 100 de website-uri adventiste romanesti.

Iata cateva repere in timp:

1997 – pregatirea si lansarea primului website adventist romanesc
1998 – aparitia website-ului Intercer, Biblia online, buletinele Intercer pe email, prezentare pe internet a seminarului prin satelit Net’98
1999 – prezentare pe internet a seminariilor Fapte 2000, Net New York 1999, Intercer Chat
2000 – prezentare pe internet a seminariilor Net 2000, Regards 2000, Net 2000 Germania, traducere stiri de la Conferinta Generala din Toronto
2001 – reprezentarea Romaniei la seminarul de internet de la Darmstadt, CD-ul Intercer #1, stirile dinamice Intercer
2002 – prezentare pe internet a seminarului „Galileanul”
2003 – prezentare pe internet a seminarului „Vremea Impacarii”, curs gratuit de PHP, lansare Radio Intercer
2004 – apare Intercer TV, lansarea website-ului dinamic Intercer
2005 – colaborare cu Amazing Facts pentru studii biblice, stiri de la Conferinta Generala St.Louis, CD-ul Intercer #4
2006 – Intercer depaseste primul milion de vizitatori, noi studii si materiale biblice, Biblia audio mp3, Intercer TV se extinde in Intercer Media (fisiere audio si video), relansarea paginii de rugaciune
2007 – un nou design, noi studii si materiale biblice

Ne-am concentrat atentia in ultimul timp asupra imbogatirii continutului de studii biblice si articole, precum si asupra activitatii media de la Intercer TV. Fisierele audio si video cu programe religioase de la diferite biserici adventiste din tara si diaspora sunt foarte cautate si vizionate.

Ne bucuram pentru faptul ca alaturi de prezentarea materialelor spirituale pe Internet si contactarea unui numar mare de persoane, Intercer a reusit integrarea mai multor tineri in activitati de prezentare a Evangheliei prin Internet. Intercer a mediatizat circa 200 de cazuri sociale si de sanatate si a participat activ in prezentarea pe Internet a seminariilor biblice transmise pe satelit in ultimii ani.

Activitatea Intercer este sustinuta in mare parte de Lucian Web Service ( www.lucianwebservice.com ), o companie canadiana de Internet, care ofera servicii complete de Internet si un magazin crestin online. De asemenea, activitatea Intercer este sustinuta prin donatii de la persoane fizice si sponsorizari de la diferite organizatii.

Puteti sustine activitatea Intercer sau puteti colabora cu noi scriind pe adresa info@intercer.net .

Colaboram intr-un mod fructuos cu diferitele biserici locale si organizatii ale Bisericii, carora le multumim pe aceasta cale. Multumim Domnului si colaboratorilor nostri pentru activitatea trecuta, prezenta si viitoare.

Va asteptam sa vizitati in continuare site-ul Intercer la adresa http://www.intercer.net .

Echipa Intercer

About Site Editor

Computer programmer. View all posts by Site Editor → Scris in de Site Editor

un răspuns la Intercer la 10 ani de activitate, 2007